COMENTARIU Adrian Onciu: De ce românii au nevoie de Donald Trump ca de aer

Actorul Kevin Spacey, care joacă magistral rolul preşedintelui SUA în serialul House of Cards, are la un moment dat o replică în stilul său inconfundabil: ”In politics, you either eat the baby or you are the baby”.

15937 afişări
Imaginea articolului COMENTARIU Adrian Onciu: De ce românii au nevoie de Donald Trump ca de aer

COMENTARIU Adrian Onciu: De ce românii au nevoie de Donald Trump ca de aer

Uitându-mă la ce se întâmplă zilele astea în America, realizez că scenariştii serialului nu au fost prea departe de realitate atunci când au încercat să redea crâmpeie din viaţa politică de la Washington. În esenţă, ficţiunea pusă în scenă de actorii de la Hollywood vorbeşte despre lipsa totală de scrupule în lupta pentru putere: ca să ajungi la Casa Albă trebuie să calci pe cadavre! 
 
Înainte de izbucnirea pandemiei Covid-19 drumul lui Donald Trump către un nou mandat de preşedinte părea presărat cu trandafiri. La fel de lipsit de incidente ca o plimbare nocturnă în curtea Casei Albe. Cu Joe Biden contracandidat, până şi cele mai optimiste voci din tabăra democraţilor şi-ar fi pariat întreaga avere pe victoria lui Trump. Economia mergea la turaţie maximă, şomajul atingea minime record, Joe Biden vorbea singur în faţa oglinzii în încercarea de a se convinge că ar fi bun de preşedinte.  
 
Pandemia Covid-19 şi moartea afro-americanului George Floyd au fost cele două evenimente cu impact major care au relansat lupta pentru Casa Albă. Cinici, democraţii au simţit mirosul de praf de puşcă şi au profitat fără să clipească. Sensibilizaţi de filmul arestării lui Floyd, protestatarii paşnici s-au trezit înconjuraţi de hoarde de anarhişti puşi pe jaf, vandalizări şi crime. Încurajările iresponsabile din partea presei cu afinităţi liberale (”Distrugerea proprietăţii nu înseamnă violenţă” – New York Magazine) au turnat gaz peste foc. Poliţiştii din Minneapolis (ai căror şefi sunt afro-americani, by the way) s-au trezit cu ştampila Ku Klux Klan lipită pe frunte. Americanii şi-au văzut proprietăţile incendiate şi au început să doarmă cu pistolul sub pernă. S-au baricadat în propriile case, speriaţi de apariţia pe străzi a noului terorist. De data asta unul vizibil, în carne şi oase. 
 
Analiştii au găsit imediat vinovatul de serviciu: preşedintele Trump şi acoliţii lui! Pentru că, nu-i aşa, doar un şef de stat rasist, care se opune migraţiei ilegale şi globalizării bezmetice cu iz totalitar, ar fi putut să-l radicalizeze pe ofiţerul Derek Chauvin până într-acolo încât să-l omoare cu sânge rece pe suspectul de culoare George Floyd. Altfel, un infractor de drept comun ajuns între timp erou în ochii democraţilor. 
 
Pentru cei nefamiliarizaţi cu politica americană, o mică paranteză. Tradiţional, democraţii sunt protectorii minorităţilor de ori fel: etnice, religioase, sexuale, rasiale ş.a.m.d. Dacă ar putea, ar fi în stare să aducă în Statele Unite (cu vapoare, cu avioane sau înot), legal sau nu, milioane de astfel de minorităţi din toată lumea, cetăţeni capabili să pună ştampila de vot acolo unde trebuie, la momentul oportun. Orice scandal cu tentă rasistă în plină guvernare republicană le vine fix ca o mănuşă. 
 
Revenim la subiect. Black Lives Matter, mişcarea împotriva rasismului şi brutalităţii Poliţiei, şi-a coordonat acţiunile inclusiv în oraşe mari din Europa. Activişti pentru drepturile omului grupaţi în diverse ONG-uri au început să arate cu degetul spre administraţia Trump. Suedeza Greta Thumberg, cunoscută pentru expertiza în probleme de încălzire globală şi Covid-19, şi-a arătat competenţele şi în materie de anti-rasism printr-o postare pe Facebook cu poza lui Floyd şi îndemnuri la revoluţie: ”Avem nevoie de o schimbare structurală globală”. 
 
Sigur că schimbarea se referea, printre rânduri, la administraţia Trump, nu la regimul lui Bolsonaro, preşedintele brazilian adesea alăturat lui Trump pentru a-l ridiculiza pe ultimul. 
 
În ochii propagandiştilor liberali, Donald Trump a devenit un pericol mortal nu doar pentru America, ci pentru întreaga lume. Plecând de la Xi Jinping şi Justin Trudeau, până la Angela Merkel şi Emmanuel Macron, nimeni nu-l agrează. Cu mici excepţii, liderii statelor dezvoltate îl consideră un paria. Un intrus total neavenit în sferele înalte ale puterii. Un impostor! Trump a ajuns principalul obstacol în calea globalizării şi a Noii Ordini Mondiale. Iar când vorbim despre globalizare, vorbim despre multinaţionale - principalii beneficiari din punct de vedere financiar, totodată sponsori ai politicienilor şi canalelor de propagandă mass-media. Nu în ultimul rând, vorbim şi despre interesele obscure, mai degrabă de ordin ideologic, ale unor miliardari neomarxişti ca George Soros, deţinătorul influentei reţele de universităţi şi ONG-uri. 
 
Poate că destinul lui Donald Trump ne-ar fi preocupat mai puţin spre deloc dacă nu am fi ştiut că evoluţia Statelor Unite la nivel politic şi economic are efect major la nivel global. Are un efect puternic inclusiv asupra noastră, a românilor - dovadă criza din 2008. 
 
Dacă nu suntem doar nişte băieţi superficiali, sensibili la lozinci, haştaguri şi lucruri corecte din punct de vedere politic, atunci trebuie să vedem şi dincolo de aparenţe. Să analizăm personajele dincolo de carismă, educaţie, IQ, bune intenţii şi ceea ce ne livrează pe tavă mass-media despre liderul ideal de la Casa Albă. Pentru noi, românii, întrebarea este simplă: vrem un preşedinte american care să arate bine şi să vorbească frumos sau unul capabil să ne ajute, efectiv? Interesul nostru naţional coincide cu interesul Uniunii Europene atunci când avem de ales între republicani şi democraţi? Câştigăm cu Trump sau cu Biden la Casa Albă? 
 
Dacă ar fi să-i întrebăm pe funcţionarii de la Bruxelles, ori pe Merkel sau Macron, răspunsul ar fi clar: fără Trump! Rămâne să stabilim dacă acesta este şi răspunsul corect în ceea ce ne priveşte. 
 
Din 1989 până astăzi prin Biroul Oval s-au perindat trei republicani (George Bush senior, George Bush jr, Donald Trump) şi doi democraţi (Bill Clinton şi Barack Obama). Excludem perioada de până în 1993, mult prea tulbure, şi constatăm că România a avut relaţii excelente cu Statele Unite atunci când republicanii s-au instalat la Casa Albă. A fost o colaborare cu multiple avantaje de ambele părţi, spre deosebire de palidele contacte cu administraţiile conduse de democraţi. 
 
Preşedintele democrat Bill Clinton a ajuns la Bucureşti în 1997 într-o vizită mai degrabă de curtoazie şi încurajare a reformelor iniţiate, timid, de Emil Constantinescu. La rândul său, Barack Obama a poposit la Bucureşti, în cei opt ani de mandat, doar preţ de 60 de minute, cât a durat escala de alimentare a avionului prezidenţial Air Force One. Iar în rest s-a asigurat (prin parteneriatul strategic semnat cu Traian Băsescu) că România va face loc investiţiilor americane şi multinaţionale prin aşa-zisa luptă anticorupţie SRI-DNA, coordonată de Departamentul de Stat. Un mod primitiv de fraudă cu bani de la buget a fost astfel înlocuit cu metode mai sofisticate, prin care bănci, corporaţii şi firme străine puternice au reuşit să iasă complet din vizorul justiţiei. Dărâmarea regimului corupt Dragnea-Dăncilă s-a dovedit a fi pretextul ideal, cu mare priză la opinia publică. 
 
Adevăratul parteneriat strategic l-am avut în perioada preşedintelui George Bush jr. (2001-2009). După atacurile de la New York din septembrie 2001, România şi-a arătat pe deplin importanţa în cadrul alianţei cu Statele Unite, atât ca poziţionare geografică în contextul luptei antiteroriste, cât şi la nivel de schimburi de informaţii clasificate pe frontul războiului din Orientul Mijlociu (unde ulterior ne-am pierdut influenţa de altădată). Drept consecinţă firească, România devenea membru NATO în 2004. Iar în 2008 adera la Uniunea Europeană. Ambele sub mandatul republicanului George Bush jr., un prieten adevărat al românilor, care ne-a vizitat ţara în două rânduri. 
 
În timpul administraţiei Obama, România a reuşit, cum spuneam, doar să-şi subordoneze Justiţia intereselor americane. Strânsa cooperare militară şi de securitate cu Statele Unite avea să se reia odată cu mandatul lui Donald Trump. Atins în orgoliul său de ”lider regional”, Klaus Iohannis a răspuns cu entuziasm şi mândrie celor două invitaţii venite de la Casa Albă, în ciuda relaţiilor reci dintre Bruxelles şi Washington. Însă dacă ar fi să aleagă între directivele Angelei Merkel şi interesele americane în zonă, preşedintele României ar ezita prea puţin. Nu-ţi trebuie abilităţi speciale ca să-ţi dai seama de un lucru vizibil din cosmos: convingerile politice şi despre viaţă ale lui Klaus Iohannis sunt în deplină contradicţie cu cele ale şefului de la Casa Albă. În particular, pe holurile de la Bruxelles, Iohannis îl blamează pe Trump pentru atitudinile aşa-zis rasiste şi xenofobe, în condiţiile în care preşedintele României nu s-a dat în lături să-i înfiereze pe ”ungurii separatişti”.      
 
A-l considera pe Trump un duşman al democraţiei (şi al românilor, în particular) doar pentru că este un tip dintr-o bucată, cam necioplit şi fără ”anvergura intelectuală” a predecesorului Obama, pare a fi o judecată pripită şi extrem de superficială. Poate fi el considerat rasist şi xenofob doar pentru că se opune migraţiei ilegale? Sau pentru că-i ameninţă cu armata pe anarhiştii ieşiţi în stradă să omoare şi să vandalizeze? 
 
Da, Trump este un politician diferit! Şi Boris Johnson este diferit! Nu sunt nici pe departe lideri perfecţi. Dar au ales să meargă pe o altă cale. Să spună NU globalizării cu orice preţ, de inspiraţie marxistă. Să susţină în principal interesele propriilor popoare. Să apere proprietatea privată, vieţile, drepturile şi libertăţile cetăţenilor (inclusiv dreptul de a sărbători Crăciunul fără ca poliţiştii corectitudinii politice să te întrebe de sănătate). Să coopereze cu statele care văd şi alte soluţii de dezvoltare, altă Ordine Mondială decât cea impusă de liderii neo-liberali ghidaţi din umbră de interese ascunse marelui public. 
 
Alegerile prezidenţiale au devenit vitale pentru americani şi pentru cetăţenii întregii lumi. Din păcate noi, românii, rămânem simpli spectatori bombardaţi zilnic de propaganda democrată cu argumente false şi puerile despre cât de ticălos este Donald Trump. 
 
Ar trebui să ne dea de gândit fie şi doar acest linşaj mediatic fără precedent. 
 
p.s.1 O mică bizarerie. Radio Europa Liberă, celebrul post finanţat de United States Agency for Global Media (agenţie guvernamentală) are o politică editorială vădit pro-democrată şi anti-Trump. Cei de la Sputnik se distrează copios. Mi-l imaginez pe ambasadorul Adrian Zuckerman la cafeaua de dimineaţă, savurând ultimele înjurături la adresa lui Trump chiar în publicaţia care reprezintă interesele Statelor Unite în estul Europei. Very cool!
 
p.s.2  Pe măsură ce se apropie alegerile, atacurile sub centură asupra lui Trump vor căpăta noi valenţe. Inclusiv analiştii din România se vor trezi, dintr-odată, foarte îndreptăţiţi să pună umărul la efortul global de anihilare a inamicului public numărul 1.  

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici