COMENTARIU Lelia Munteanu. Bibi Talent, spaima covidului: "Pe noi toată lumea ne laudă"

Premierul promite câte 500 de shekeli de Pesah (128,16 euro) fiecărui copil şi fiecărui bătrân.

819 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU Lelia Munteanu. Bibi Talent, spaima covidului: "Pe noi toată lumea ne laudă"

Sursa foto: Facebook

Curat ghinion: deşi "negativ" în urma recentului test, Bibi e obligat să intre din nou în carantină (dacă e dispus să respecte legea pe care el însuşi a dat-o). Ministrul Sănătăţii (şi soţia) sunt corona-pozitivi. De unde a luat Yakoov Litzman covidul? Din comunităţile lui de ultrareligioşi. În carantină va trebui să intre inclusiv şeful Mossad, unul dintre principalii "contacţi" ai ministrului în ultima vreme, când greul achiziţionării de materiale şi protecţie şi teste l-a dus "Institutul".

Premierul enunţase în urmă cu câteva zile un bruion de măsuri economice, pe care încă mă străduiesc să-l pricep. La declaraţia de presă de aseară a venit cu măsuri noi (despre care a informat ministerul de Finanţe cu doar cîteva ore înainte de a le anunţa).

Lumea e sceptică (în dreapta fotografiei de mai sus, inamicii premierului au scris: "Campania de imagine Pe aripile Coronei").

Bibi Talent exersat neîntrecuta carismă şi aseară. A început prin a deplânge ţunamiul global, grăbindu-se să adauge: "Pe noi toată lumea ne laudă". (Numărul contaminaţilor a trecut astăzi de 6.000, cu aproximativ 5.000 de testări pe zi. Din fericire, sunt doar 29 de morţi). 

A dispus ca Finanţele să vândă pe piaţa internaţională obligaţiuni în valoare de 3 miliarde de dolari, bani returnabili în... 100 de ani! Primele 25 de miliarde le-a şi obţinut la Bursa din Londra.

Copiii de până la 18 ani vor primi, cadou de Pesah, câte 500 de shekeli (128,16 euro, la cursul zilei), dar numai până la al patrulea copil din familie (ultrareligioşii vor pierde bani grei). Bătrânii vor primi şi ei câte 500 de shekeli, direct în bancă, adăugaţi la pensie.

A cere Asigurărilor Sociale să execute aceste plăţi într-o săptămână (Pesah-ul începe pe 9 aprilie), în timp ce bugetul li se goleşte cu plata ajutoarelor pentru aproape un milion de şomeri, e o misiune foarte greu de îndeplinit. (Între şomeri nu se numără şi liber-profesioniştii, care – lăsaţi în voia sorţii – au organizat luni un protest în faţa Knessetului, păstrând însă unul faţă de celălalt distanţa reglementară de doi metri).

Aflat aseară alături de Bibi, directorul general de la Sănătate. Moshe Bar Siman Tov, i-a învăţat pe israelieni cum să-şi confecţioneze o mască de protecţie, rugându-i chiar să nu le cumpere (oricum nu există în comerţ), ca să rămână personalului medical (mereu în penurie).

Comunităţile utrareligioase rămân o problemă. Dacă astăzi se închide, la presiunile autorităţilor, o sinagogă, mâine se redeschide într-un alt loc, sub firma "Pantofar" sau "Băcănie".

Conform testărilor făcute până acum (cei mai mulţi nu se lasă testaţi), fiecare al treilea locuitor din orăşelul Bnei Brak şi din cartierul ierusalimitean Mea Shearim este pozitiv. În Bnei Brak există deja 730 de pozitivi, la o populaţie de 188.000 de locuitori (Tel Aviv, e pildă, are cam 300 de pozitivi la o populaţie de 450.000 de locuitori).

Netanyahu amână, din motive politicianiste, declararea stării de urgenţă. L-a desemnat ministru al Apărării pe Naftali Bennett, şeful unui partiduleţ naţional-religios, atunci când a avut nevoie de el, pentru a-şi constitui blocul de dreapta. Nu-i va da niciodată lui Bennett puterea pe care ar presupune-o starea de urgenţă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici