COMENTARIU Lelia Munteanu: Sfârşitul democraţiei: premierul Israelului acuză Justiţia de jocuri politice în favoarea Stângii şi împotriva „taberei naţionale, sioniste”

Netanyahu racolează victime ale Holocaustului în procesul său de drept comun.

767 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU Lelia Munteanu: Sfârşitul democraţiei: premierul Israelului acuză Justiţia de jocuri politice în favoarea Stângii şi împotriva „taberei naţionale, sioniste”

COMENTARIU Lelia Munteanu: Sfârşitul democraţiei: premierul Israelului acuză Justiţia de jocuri politice în favoarea Stângii şi împotriva „taberei naţionale, sioniste”

Ieri, încă de la prânz, suporterii lui Netanyahu, aduşi cu autobuzele, erau la posturi. Foarte vocali în toate sensurile. Muzică mizrahi (un fel de manele de prin părţile locului). Într-un colţ, mai puţini şi mai tăcuţi, manifestanţii anti-Bibi, “Drapelele Negre”.
 
Demnitarii Likud (partidul premierului), miniştri şi parlamentari, prezenţi la tribunal, au afişat lozinca menită să arate că e vorba despre un proces politic şi nu unul de drept comun: „Toată dreapta – în banca acuzaţilor”.   
 
Cu o jumătate de oră înaintea procesului, Miri Regev - actualmente ministru al Transporturilor, fost ministru al (In)culturii - a ţinut un discurs anti-Justiţie în faţa Tribunalului, în deschiderea solistului principal, Netanyahu, care a performat, zece minute mai târziu, în faţa sălii de judecată nr. 317, înconjurat de zeci de likudişti.
 
Prim ministrul s-a prezentat pe sine (cum o face de vreo doi ani încoace), ca victimă a Justiţiei, iar Justiţia ca reprezentantă a stângii politice care de zece ani, fără succes, încearcă să revină la putere. Stânga, a spus, lucrează demult la „fabricarea Dosarului Netanyahu”, cu scopul de a doborî un lider puternic al Dreptei, de a reduce la tăcere „toată tabăra naţională, sionistă”. A atacat cu furie Procuratura, Poliţia şi presa. În final a subliniat sprijinul pe care îl are din partea „poporului” şi cât de mult l-a emoţionat grupul de supravieţuitori ai Holocaustului care venise cu câteva ore înainte, la şedinţa de guvern, să-i ofere sprijinul. Comentatorii politici au catalogat imediat „racolarea supravieţuitorilor Holocaustului” în scopuri personale, drept cel mai cinic şi obraznic act provocator, menit să instige la război civil.
 
Aliaţii la guvernare din Kahol Lavan, co-premierul şi ministrul Apărării Benny Gantz, au tăcut jenaţi.
 
Următoarea şedinţă de judecată - pe 19 iulie. Dar, fiind una de stabilire a agendei de lucru, premierul nu e obligat să se prezinte.  

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici