COMENTARIU Lelia Munteanu: Tratat de Apocaliptologie Aplicată

… Am început să mă trezesc dimineaţa din ce în ce mai târziu (mult după descinderile mascaţilor, dar înainte de dezbaterile zbuciumate care însoţesc buletinul meteo) şi îi dau dreptate poetului: "specia umană nu poate suporta prea multă realitate".
De când mă holbez la programele televiziunilor de ştiri m-am specializat în apocaliptologie.

E fascinant cum se aşează maeştrii comunicării în faţa unei zile obişnuite şi ce grozăvii le ies din asta. Invers decât lui Maurice Utrillo (din povestea lui Frank), faţă în faţă cu spectaculoasa Kiki din Montparnasse: „Timp de trei ore, în care ea pozase nemişcată, Utrillo a pictat o căsuţă de ţară”.

Deseori mă cuprinde deznădejdea. Orice aş spune, spun mereu acelaşi lucru.

Vă propun o mantră culturală (nu vă speriaţi, deschid în continuare şampania cu pistolul): „A fost odată un poet atât de sărac (…), că atunci când Academia Franceză i-a oferit un fotoliu a întrebat dacă poate să-l ia acasă”.

Aţi înţeles: Tratatul de Apocaliptologie Aplicată s-a maturizat destul încât să se poată scrie şi singur.