COMENTARIU Marius Oprea / Pentru UE, oamenii săraci sînt mai puţin importanţi decît şoarecii de laborator şi ”violenţa de gen”

9948 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU Marius Oprea / Pentru UE, oamenii săraci sînt mai puţin importanţi decît şoarecii de laborator şi ”violenţa de gen”
Dacă îşi închipuie cineva că Parlamentul European manifestă vreo preocupare pentru un program unitar de combatere a sărăciei în toate ţările membre, de sprijinire a categoriilor defavorizate şi de protecţie a pensionarilor, de pildă, prin adoptarea unor hotărîri care să oblige guvernele la măsuri de protecţie socială adecvate, cel puţin acum, în plină criză, se înşeală. Asemenea măsuri nu sînt pe agendă. Europarlamentarii sînt însă preocupaţi de soarta animalelor de laborator, de violenţa de gen şi împotriva persoanelor LGBTIQ, inclusiv cînd e comisă online. Aceasta va fi socotită un domeniu de ''infracţionalitate deosebit de gravă, care îmbracă o dimensiune transfrontalieră''. Precum terorismul, traficul de persoane sau stupefiante. Foarte bine. Violenţa trebuie sancţionată. Dar asta nu e tot, mai sunt şi alte probleme.
 
Mi-e teamă că nu numai agenda politicianului român e departe de cea a alegătorilor care l-au votat. Se pare că acelaşi lucru se petrece şi cu europarlamentarii. La Bruxelles sau Strassbourg, agenda politică e din ce în ce mai îndepărtată de ameninţările reale la adresa Europei.
 
Semnalele cu privire la criza energetică vin din toate părţile, ea se manifestă în toate statele Europei. Fireşte, în ţările dezvoltate din vest, unde puterea de cumpărare poate face faţă unor valuri de scumpiri, ea se resimte mai puţin şi se resoarbe mai rapid şi fără efecte majore în corpul social. Dar în lumea săracă, în special cea a statelor care au avut de recuperat handicapul economiilor comuniste, de care s-au desprins în anul istoric 1989, o asemenea criză care deja se manifestă şi se va acutiza fără îndoială în lunile următoare, va face ravagii. Va ucide, la propriu, oameni dintre cei mai săraci. Cel puţin în ţările de la coada Europei, precum noi şi Bulgaria. Dar se va întîmpla şi cu cei mai săraci dintre săraci, din ţările occidentale. Şi acolo sînt săraci, care trăiesc pe stradă şi dorm în parcuri. 
 
Nu va fi de joacă. Cu toate acestea, elaborarea unor proiecte comune de sprijinire urgentă a categoriilor defavorizate la nivel european, mai ales acum în pragul iernii, programe de asistenţă socială, finanţarea unor proiecte comune de combatere a sărăciei, ei bine, asemenea proiecte nu există. Deşi sărăcia este principala cauză a excluderii în societate şi principalul criteriu de discriminare şi nu acela lipsit de relevanţă la nivel societal, mai degrabă închipuit şi ”cultural”, care porneşte de la orientarea sexuală. Sărăcia nu mai pare să existe în Europa, dacă ne uităm pe agenda de ieri a Parlamentului European. În loc să se îngrijească de săraci şi de perspectivele adîncirii crizei energetice, care va atrage criza generală a nivelului de trai, Parlamentul European poartă grija minorităţilor sexuale şi a cobailor din laboratoarele medicale.  
 
Ieri, în şedinţa Parlamentului de la Starssbourg s-au adoptat două măsuri. Prima priveşte ”violenţa de gen”. Parlamentarii au votat ca Uniunea Europeană să creeze o bază legală comună, împotriva discriminării şi violenţei de gen, suferite de femei sau de persoanele LGBT. Aceasta va intra în sfera unei infracţionalităţi pentru care e nevoie de o ”bază comună” europeană,  ca în situaţia terorismului, a traficului de fiinţe umane sau de droguri, ori criminalitatea informatică. Adică, Interpolul se va ocupa şi de aşa ceva, pentru că violenţa, inclusiv cea on-line împotriva femeilor, sau a minorităţilor sexuale va deveni o ”infracţiune transfrontalieră”. Încă nu s-au stabilit toate detaliile, ci doar ca ”violenţa de gen” să fie prevăzută ca atare în codurile penale ale tuturor statelor UE, pe baza unor ”standarde comune”. 
 
Urmează să se redacteze o directivă europeană în acest sens. De altfel, decizia Parlamentului urmează discursului de miercuri a preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a anunţat o asemenea directivă împotriva ”violenţei de gen”, pînă la sfîrşitul anului, astfel încît, ”oricine abuzează” de femei sau împotriva celor de altă orientare sexuală, inclusiv online, ”să fie pedepsit”. Votul împotriva acestui tip de ''infracţionalitate deosebit de gravă care îmbracă o dimensiune transfrontalieră'' a fost dat cu o largă majoritate: 427 de voturi pentru, 119 împotrivă şi 140 de abţineri.
 
O şi mai mare susţinere au primit-o din partea parlamentarilor europeni, reuniţi la Strassbourg, animalele de laborator: cu 667 pentru, 4 împotrivă şi 16 abţineri, s-a votat solicitarea unui plan de acţiune, cu ”termene pentru a elimina treptat recurgerea la animale în cercetare şi teste”. Şi aici e vorba de teste pentru medicamente, pentru că testarea pe animale pentru produse cosmetice în UE a fost interzisă din 2009. Ca o concesie, s-a stabilit ca atunci cînd aceste testări sînt absolut necesare, animalele de laborator, în special cobai, crescuţi anume pentru asta, regimurile de testare ”ar trebui să aibă loc numai în condiţii optime, care să reducă durerea, anxietatea şi suferinţa animalelor în cauză”. Organizaţiile de protecţia animalelor au salutat măsura, care nu are încă un caracter obligatoriu, socotind-o o ”oportunitate istorică”.  
 
Nu s-a stabilit pe cine anume se vor mai face teste medicale de laborator, în situaţia actuală, de plin val trei al pandemiei de Covid-19. Probabil pe săraci, care vor accepta să fie folosiţi ei, pe post de cobai. Oricum, sînt cobaii politicienilor, într-o democraţie tot mai defectă, pentru care ”discriminarea pozitivă”, voinţa şi regulile unor minorităţi trebuie să fie impuse majorităţii. 
 
Europa trebuie să-şi revină, din această ipocrizie continuă, practicată în numele unui fals ”umanism”, care, aşa cum s-a petrecut şi la finele Evului Mediu este destinat doar elitelor şi în care săracii nu există. Trăim într-un plin absurd, în care se stabileşte, în numele civilizaţiei, că oamenii sînt mai puţin importanţi decît şoarecii. 
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici