COMENTARIU Marius Oprea. Trufia şefilor: boala instituţiilor statului român

3410 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU Marius Oprea. Trufia şefilor: boala instituţiilor statului român

COMENTARIU Marius Oprea. Trufia şefilor: boala instituţiilor statului român

Deşi de ani de zile mi-am propus (şi m-am ţinut pînă acum de promisiune) să nu mai semnez proteste, pentru că am constatat că mai nimeni nu le bagă în seamă şi din nefericire, din acest motiv, asemenea demersuri au uneori un aer de inutilă disperare, l-am susţinut pe cel mai recent, al Fundaţiei Doina Cornea: pentru că e vorba de arbitrariu şi nesimţire, manifestate chiar cu ocazia unui eveniment tragic, moartea Preasfinţitului Episcop al Bisericii Greco-Catolice Florentin Crihălmeanu. 
 
Pe Preasfinţia Sa l-am cunoscut prea puţin, faţă de cît mi-aş fi dorit. Am schimbat prea puţine cuvinte. Totuşi, blîndeţea sa m-a ocrotit de departe, aşa cum n-am avut nici cum, nici de ce să mă gîndesc că ar fi avut nevoie şi el de rugăciune şi ocrotire. Am scris atunci că ”moartea acestui bun şi blînd înalt prelat al Bisericii surori Greco-Catolice mă face, pentru prima oară să mă tem. Dacă Dumnezeu s-a gîndit să-l ia tocmai pe el, atunci cum de a scăpat, pînă acum, unul ca mine?” Am apucat să-l văd, însă şi să-l cunosc, atîta cît s-a putut, de-a lungul anilor trecuţi în emisiunile realizate la Studioul TVR Cluj, în emisiunile semnate de Liana Goţa. 
 
În ”Protestul privind unele practici ale Studioului TVR Cluj” al Fundaţiei Doina Cornea, semnat de personalităţi precum Ana Blandiana, Mariana Mihuţ, Mariana Berinde, Gabriel Andreescu, Nicolae Mărgineanu, Victor Rebengiuc, Dorin Tudoran, Dinu Zamfirescu, Gabriel Cojocaru, Eugen Iordăchescu, Cornel Jurju, Leontin Horaţiu Iuhas şi alţi membrii ai Fundaţiei Doina Cornea, dar şi de către AFDPR, prin preşedintele Octav Bjoza, Asociaţia 15 Noiembrie 1987 Braşov prin preşedintele Marius Boeriu, se arată că ”deşi în Fundaţia Doina Cornea sîntem membri de diferite confesiuni, cu toţii am fost cutremuraţi atunci cînd am aflat că Dumnezeu l-a luat lîngă El pe ”colegul” nostru, cel care ni s-a alăturat cu inima deschisă, dîndu-ne Binecuvîntarea lui, Preasfinţitul Episcop al Bisericii Greco-Catolice Florentin Crihălmeanu. Dumnezeu să-l aibă în grija Lui.
 
Ana Blandiana spunea: „Vestea plecării dintre noi a Preasfinţitului Florentin ne îndurerează şi ne lasă mai singuri într-o lume pe care prezenţa lui o îmbogăţea prin intensitatea credinţei şi rigoarea intelectuală, prin simplitatea austeră şi deschiderea caldă spre oameni şi idei...'
 
Fundaţia Doina Cornea şi-a propus să nu facă politică. Politică partizană. Dar face politica bunului simţ, a adevărului şi a dreptăţii. Sînt principii pe care le-a practicat cea al cărei nume îl poartă fundaţia noastră. Pentru Doina Cornea fiecare persoană căreia i se încălcau drepturile reprezenta un prilej de solidarizare. Altfel s-ar fi simţit complice cu opresorii.
 
Împreună cu Preasfinţitul Episcop Florentin s-a alăturat Fundaţiei noastre şi doamna Liana Goţa, compozitor şi realizator de emisiuni culturale şi de religie din Televiziunea Română. În această ultimă calitate a realizat, începînd cu 1997, zeci de emisiuni cu potenţial  de arhivă – emisiuni document, cu certă valoare patrimonială. De asemenea, de la venirea în Studioul Cluj al TVR a semnat zeci de emisiuni cu Episcopul Florentin. Acesta nu a acceptat, cu excepţia unor conferinţe de presă, publice, să participe la emisiuni ale Studioului Cluj al TVR decît alături de ea. Nu odată s-a identificat cu rolul unui actor care ascultă de indicaţiile regizorale ale Lianei Goţa. Ba cîteodată, în chip ludic, inversa rolurile dînd şi el indicaţii regizorale. Doamna Liana Goţa este singurul jurnalist care are în arhiva Televiziunii Române zeci de ediţii dedicate acestei mari personalităţi. Am fost surprinşi să vedem că tocmai în ziua funeraliilor Episcopului Eparhiei de Cluj-Gherla, sub egida emisiunii ei, Spirit şi credinţă, pe care o semnează din 2011, apar doi producători noi. Doamnei Liana Goţa i s-a refuzat prezenţa în studio pe timpul funeraliiilor, în propria-i emisiune, pentru a o coordona.
 
Mai mult decît atît, cu această ocazie, reporterul-moderator, de la redacţia Ştiri, a compilat din trei emisiuni de arhivă ale Lianei Goţa, realizînd o ştire, preţios numită portret fără a specifica, aşa cum o cere deontologia profesională sursa şi, bineînţeles, fără a-i cere acordul. Ca o ironie a sorţii, în cadrul ediţiei Episcopul Florentin... final suspendat, pregătită de Liana Goţa pentru emisiunea ei Spirit şi Credinţă din acea zi, difuzată la 10 minute diferenţă, apar aceste secvenţele folosite” fără drept şi menţionarea sursei.
 
În aparenţă, pare un subiect minor, pentru un protest public, dar nu e aşa: abuzurile nu se măsoară în ”mari” şi ”mici”, iar aici este vorba, mai mult decît orice, de un act de furt intelectual, de încălcarea flagrantă a legii drepturilor de autor, atît de des terfelite în România ultimilor ani. Şi ”atunci cînd se încalcă valori cum ar fi dreptatea, adevărul sau respectul fiinţei umane e ca şi cum noi înşine am fi loviţi în adîncul fiinţei noastre”, spune comunicatul, în finalul său – cu atît mai mult cu cît este vorba de un act discreţionar, comis de conducerea Studioului Teritorial al TVR Cluj, chiar pe marginea mormîntului proaspăt al Episcopului Florentin Crihălmeanu.
 
Aici nu e vorba doar de un accident, ci de un fenomen: acela al încetăţenirii şi osificării în instituţiile de stat a unei practici prin care şefii devin ”Dumnezeii” locului şi voinţa lor ţine loc de lege. Ceea ce s-a întîmplat la TVR Cluj, pare un accident minor. Dar el s-a petrecut într-o împrejurare cu o mare încărcătură tragică şi emoţională, care l-a amplificat.  Va rămîne, probabil, nesancţionat, arătînd dispreţul faţă de lege, vizibil adesea, prin încălcări ale ei, tocmai în acte şi acţiuni interne din trecut şi prezent, petrecute la nivelul managementului Televiziunii publice. Şi este un abuz, comis din trufie. Protestul, faţă de un act aparent minor, priveşte un simptom, dar e mai ales faţă de această boală, în sine, din instituţiile statului român: trufia şefilor lor. Cel mai adesea, nişte nechemaţi, numiţi politic, lipsiţi de orice pregătire în domeniu, obedienţi faţă de cei care i-au pus în funcţie, fără nicio idee faţă de proprietatea intelectuală şi rămaşi ca nivel de gîndire în anii comunismului, cînd totul era ”bun al întregului popor”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici