COMENTARIU Marius Oprea: Victimele politicii lui Iohannis nu vor fi pesediştii, ci liberalii. Pînă una-alta, sîntem noi

14697 afişări
Imaginea articolului COMENTARIU Marius Oprea: Victimele politicii lui Iohannis nu vor fi pesediştii, ci liberalii. Pînă una-alta, sîntem noi

Sursa foto: Mediafaxfoto

În România primează interesul politic. Nu e o noutate, ci mai degrabă un truism – se întîmplă de multă vreme încoace, de pe vremea fanarioţilor. Şi nici măcar nu e ceva rău, este mai degrabă ceva benign. Devine rău cînd interesul politic contravine interesului general al societăţii. Aşa a fost, de pildă, după cel de-al doilea război mondial – cînd o mînă de oameni, agenţi ai Moscovei, a pus mîna pe putere, instituind în ţară un regim de ocupaţie sovieto-comunist.

În zilele noastre, n-avem şi n-am avut parte, slavă Domnului, de un război. În afara celui din capul preşedintelui Iohannis, cu ”ciuma roşie” pesedistă – dar e un război care produce şi el numeroase victime colaterale, printre ”civili”. Modul de gestionare a pandemiei de către guvernul prezidenţial este subsumat exclusiv intereselor purtării acestui război, în care alegerile ocupă rolul tactic principal. Totul, dar totul, s-a subordonat acestui interes politic. Ceea ce este nociv şi malign e că interesul politic recurge la cele mai odioase arme din arsenalul trecutului represiv: izolare controlată cu mijloace poliţieneşti, dezinformare şi chiar minciună, pe faţă.

Se întîmplă lucruri mici, dar care adunate fac diferenţa: s-au scos din farmacii testele rapide, care sînt cică ”de uz medical profesional”, deşi procedura este la fel de simplă precum controlarea glicemiei, sau testul de sarcină. Nu e nicio justificare logică, în afara finalităţii: să nu ne putem testa şi singuri, pentru a afla că am dezvoltat anticorpi, deci sîntem sau am fost infectaţi - şi astfel să crească numărul raportărilor. Pe de altă parte, n-avem nicio siguranţă că deja celebrul ”Grup de Comunicare Strategică”, care la fel cu retragerea testelor rapide din farmacii nu are nicio existenţă logic justificată decît ”coafarea” realităţii, nu ne ascunde de fapt adevărul în legătură cu pandemia, fiind un aparat de cenzură a informaţiilor privind pandemia. S-a ajuns deja, din punctul de vedere al substituirii realităţii cu ”varianta oficială” a lui, în plin regim comunist.

Carantinarea localităţilor din centura Capitalei este un semn al dimensiunii dezastrului pe care autorităţile nu-l recunosc public, pentru că ar însemna să se decreteze starea de urgenţă şi, prin asta, ar amîna deznodămîntul războiului cu PSD-ul, dezideratul suprem al preşedintelui Iohannis, prin amînarea alegerilor. Nici nu se pune problema. Dacă e nevoie, se decretează şi starea de urgenţă, dar care, ca premieră, s-ar întrerupe în ziua alegerilor – sînt sigur că aşa se va întîmpla cu carantina instituită deja în mai multe oraşe din ţară, sau care se va institui în zilele următoare. Nu mai contează nici litera legii, nici interesele oamenilor, nici solicitările şi mesajele medicilor, excedaţi deja de o realitate care n-a fost recunoscută oficial: valul îmbolnăvirilor a explodat şi România se află în urcare pe un grafic statistic încă nedat publicităşii. Nu mai contează nimic, în afara cîştigării alegerilor – chiar dacă ar fi să se guverneze peste o ţară pustie.

Acest unic obiectiv al preşedintelui, căruia nici un consilier nu-i mai prezintă alte posibile scenarii, din nepricepere sau din obedienţă, susţinînd perspectiva şefului lor fără discernămînt şi fără puterea de a construi, de a gîndi mai departe la viitor, ar putea conduce ”pas cu pas”, chiar la pierderea alegerilor, pe care Klaus Iohannis doreşte atît de încrîncenat să le cîştige. Poţi minţi poporul o vreme, dar nu-l poţi minţi la nesfîrşit, iar realitatea s-ar putea întoarce împotriva celor care au gestionat-o atît de prost, refuzînd măsuri elementare, numai din motivul că ele ar fi putut indica dimensiunile reale ale pandemiei, ar fi atras măsuri în consecinţă şi ar fi putut duce, printre altele, şi la amînarea scrutinului pentru parlamentare. E ceva ce preşedintele a ordonat să nu se întîmple. Şi atunci, în disperare de cauză, s-a trecut la măsuri disproporţionate, dar care ar putea mima încetinirea răspîndirii virusului: închiderea şcolilor şi închiderea pieţelor. Nu a mall-urilor şi nu a super şi hiper-marketurilor.

O altă greşeală pe care o face constant preşedintele Klaus Iohannis, transformat în ultima vreme în agent electoral pentru PNL este rezultatul obsesiei din ce în ce mai evidentă şi asupra căreia nimeni nu-i atrage atenţia, nici unul dintre mai sus numiţii consilieri transformaţi în simpli yesmani lipsiţi de viziune. E ideea fixă a folclorizării PSD-ului drept ”ciuma roşie”, de care ”eroicul” PNL trebuie să scape ţara. De parcă asta în mod automat ar face în România o lume mai bună. Nici vorbă de aşa ceva – iar trecutele guvernări, cînd partidul fost comunist al lui Ion Iliescu s-a aflat în opoziţie, au dovedit şi ele acest lucru, începînd cu fosta guvernare CDR. 

Din această greşeală rezultă o alta: lipsa totală a dialogului politic. Preşedintele ar fi trebuit să fie un pic mai viclean, cerînd şi patronînd încă din timpul anterioarei stări de urgenţă, un pact politic de susţinenere a măsurilor guvernului, în situaţia excepţională în care ne aflăm, semnat de toate formaţiunile politice ”responsabile”. Această mutare simplă de şah i-ar fi adus un avantaj imens: cel puţin PSD-ul, dacă nu şi partidul lui Ponta, ar fi refuzat să-l semneze de la bun început, ori l-ar fi denunţat ulterior şi astfel s-ar fi delegitimat în lupta cu pandemia, s-ar fi arătat interesaţi numai de ”jocul politic”. Dar Iohannis se pare că nu joacă şah. Nici nu e, de fapt, politician – e doar un primar, ajuns preşedinte. El ştie numai una şi bună şi procedează în consecinţă.

Astfel încît, din momentul în care preşedintele a refuzat orice dialog politic şi pînă la alegeri, toate greutăţile, toate dificultăţile în lupta cu pandemia sînt decontate exclusiv de liberali. Aşa, preşedintele a ales, inconştient, să sacrifice PNL-ul pentru a doua oară, poate nu pe termen scurt, dar în orice caz pe termen lung (prin erodarea la guvernare, în vremuri atît de dificile), numai pe altarul orgoliului lui nemăsurat. Preşedintele Iohannis este, în acest al doilea mandat al său, la fel de distructiv ca şi Băsescu. Duce de rîpă nu numai partidul pe care l-a condus o vreme şi care l-a ajutat pe el să ajungă în fruntea ţării, dar mai ales România. De astă dată, cu consecinţe mult mai tragice – pentru că limitarea lui provoacă victime civile, într-un război pe care-l poartă de unul singur, mai degrabă cu sine.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici