COMENTARIU Sorin Avram: 21.000 de dolari sunt, totuşi, 21.000 de dolari, domnule preşedinte Iohannis

Buna ziua, Domnule Preşedinte al României, Klaus Iohannis, şi concediu plăcut în continuare, oriunde v-aţi afla!

18495 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU Sorin Avram: 21.000 de dolari sunt, totuşi, 21.000 de dolari, domnule preşedinte Iohannis

COMENTARIU Sorin Avram: 21.000 de dolari sunt, totuşi, 21.000 de dolari, domnule preşedinte Iohannis

Dacă tot sunteţi pe relaxare, ca de obicei, Domnule Preşedinte, poate vă rupeţi un minut din preţiosul Dumneavoastră timp de visare pentru a asculta ce mai zice lumea. De exemplu, expertul financiar Loredana Mihăilă, cu care am stat de vorbă astăzi, mi-a spus că românii numai de Ordonanţa 16 nu ar fi avut chef acum. Ordonanţa, Domnule Preşedinte, a fost dată de Guvernul Domniei Voastre, şi nu de sceleratul de Vladimir Putin, care am înţeles de la Excelenţa Voastră că ne-a scumpit tot, de la castraveţi şi roşii, şi până la sarea din bucate şi praful de pe tobă. În cadrul interviului cu doamna Mihăilă, aceasta mi-a declarat: „Primele efecte se vor vedea la Declaraţia unică din 2024, pe care o vor depune cei cu venituri din chirii, din profesii liberale. Pentru omul de rând care-şi vinde o casă, un apartament, vor fi efecte directe în 2023. În cazul oamenilor care muncesc în regim part-time, acea bucăţică de oameni care nu muncea la negru, care există în economie, începând cu 1 august vor fi foarte multe disponibilizări, renunţări, din cauza supraimpozitării contractelor. Prin toate modificările aduse de Ordonanţa 16 e clar că vor creşte preţurile şi va îngheţa consumul. Într-un moment economic de genul celui de acum, care a venit după criza sanitară de doi ani, nu ştiu dacă era oportun să se vină cu atât de multă sarcină fiscală pusă în principal pe persoana fizică”.

În vreme ce Guvernul Domniei Voastre a ales să bage mâna în buzunarele celor mici, ca de obicei, alţii se bucură în continuare de nişte pensii pe care nu-mi permit să spun că ar fi nesimţite. Însă, cu voia Excelenţei Voastre, am să spun că sunt nesimţit de nesimţite. La întrebarea ”câţi oameni cu salariul minim pe economie trebuie să muncească pentru a plăti o pensie de 5.000 de euro?”, aşa cum au unii dintre tinerii care au consolidat Statul de Drept în fruntea căruia vă odihniţi Dumnevoastră, Loredana Mihăilă mi-a răspuns că vreo 200.

Fiind profesor de fizică, Domnule Preşedinte, nu cred că vă ia mult să calculaţi câţi oameni cu salariul minim pe economie trebuie să lucreze pentru a plăti o chirie de 21.000 de dolari. Probabil că v-a citit cineva presa din România, care a scris că ambasadorul Ţării Noastre în SUA, Andrei Muraru, şi-a tras, scuzaţi expresia, o reşedinţă de lux în Washington, pentru care chiria este de 21.000 de dolari.

Vă rog să-mi permiteţi să spun, Domnule Preşedinte, că 21.000 de dolari sunt, totuşi, 21.000 de dolari. Ca nu cumva să greşesc în faţa Domniei Voastre, care sunteţi un om al cifrelor, am întrebat în stânga şi în dreapta şi mi s-a confirmat că 21.000 de dolari, înseamnă, totuşi, mult mai mult decât cei 50 de bani de la pompa de benzină. Bun, asta până când vă veţi întoarceţi din concediul în care aţi intrat în urmă cu aproape 8 ani şi veţi face din leul românesc un leu care se va uita la dolar aşa cum vă uitaţi Domnia Voastră la români, pe care de la înălţimea funcţiei şi a aroganţei care vă caracterizează îi vedeţi ca pe nişte 50 de bani.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici