COMENTARIU Sorin Avram: Ziua în care Iohannis a îmbrăcat haina prezidenţială

16076 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU Sorin Avram: Ziua în care Iohannis a îmbrăcat haina prezidenţială

COMENTARIU Sorin Avram: Ziua în care Iohannis a îmbrăcat haina prezidenţială

5 ani, 6 luni şi 19 zile i-au trebuit lui Klaus Iohannis să devină preşedintele României.

Înainte de votul din Parlament cu privire la Legea carantinei şi izolării, domnul Iohannis a îmbrăcat haina prezidenţială şi a declarat: ”În spiritul Constituţiei, fac un apel la colaborare loială între instituţiile fundamentale ale statului. Acum nu este momentul disputelor politice şi al orgoliilor. Interesul comun al tuturor, în acest moment, trebuie să fie, mai presus de orice, salvarea vieţii românilor şi protejarea cetăţenilor ţării noastre. În astfel de momente de cumpănă pentru o întreagă ţară, politicienii din toate partidele trebuie să fie la înălţimea funcţiilor deţinute”.

Aşadar, Constituţia nu mai poate fi călcată în picioare, ci trebuie respectată, Parlamentul nu mai este o adunătură de penali, ”ciuma roşie” a dispărut, probabil că umilită de forţa noului coronavirus, iar orgoliile şi interesele politice trebuie date la o parte pentru a face loc intereselor României şi ale cetăţenilor ei. 

Acum să vedem cât timp va rămâne Klaus Iohannis preşedintele tuturor românilor şi dacă nu cumva acesta s-a făcut frate cu dracul, adică cu ”ciuma roşie”, doar pentru a trece puntea ducând în braţe Legea carantinei şi izolării, care să le permită autorităţilor să ia măsuri în cazuri excepţionale fără teama că ar putea fi trase de mânecă de către Curtea Constituţională a României.

Rămâne de văzut dacă domnul Iohannis se va obişnui cu strâmta haină prezidenţială sau o va da repede jos pentru a rămâne în geaca roşie de activist de partid pe care o poartă de  5 ani, 6 luni şi 19 zile, adică de când s-a mutat din casele de la Sibiu în palatul de la Bucureşti.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici