COMENTARIU Valeriu ŞUHAN

Incontestabil, în mentalul nostru colectiv, în memoria noastră istorică, ruşii ne sunt antipatici.

E adevărat, nu tuturor, dar majoritatea chiar contează în cazul  ăsta.

De câteva sute de ani ruşii ne sunt vecini.

Ei bine, cred că e clar chiar şi pentru prietenii lor de pe-aici că n-am putut convieţui în linişte.

Ne-au privit întotdeauna ca pe o pradă căutând să le aparţinem neapărat şi să dispărem în neantul ţarist sau bolşevic.

Reperele lăcomiei ruşilor sunt multe şi se întind pe sute de ani.

Istoricii spun că originea respingerii faţă de ei ar fi tâlhăria prin care, în 1812, ne-au luat Basarabia.

Noroc cu Napoleon care i-a invadat, că altfel erau la un pas de a ne lua cu totul.

Aşa sunt ei, lacomi.

După Războiul de Independenţă, în 1878, ne-au mai luat cele trei judeţe din sudul Basarabiei, Cahul, Ismail şi Bolgrad.

Tot atunci au asediat Bucureştiul şi am fost foarte aproape să ne batem cu ei pentru că voiau neapărat să mai stea pe-aici.

Deja ştiam însă de obiceiul lor de a nu mai pleca.

Asta, după ce îi salvasem la Plevna cu un an înainte.

Hai, să zicem că asta nu se pune pentru că şi noi ne-am câştigat independenţa.

A urmat trădarea din Primul Război Mondial şi am plătit cu viaţa a zeci de mii de români.

Tot atunci ne-au luat şi tezaurul, aşa de amintire.

Şi amintire a rămas.

Pe urmă ne-au luat Bucovina şi Herţa.

E adevărat că ele sunt acum în altă parte dar tot lor le-o datorăm.

Despre cum ne-au înecat într-o doctrină străină culturii noastre, comunismul, e şi mai dureros.

Atunci, ne-au distrus elitele şi ne-au smuls sufletul.

Da, e dureros să ne amintim, dar trompetele lor de pe la noi merită o replică.

Ziceam că suntem alergici la ruşi.

Un eufemism...