COMENTARIU Valeriu Şuhan: Canci!

Etimologia sa vine din limba turcă, dar nu mai contează, la noi cuvântul a fost preluat la început în argou, din ţigăneşte. Îl folosesc însă şi meglenoromânii.

Ulterior, a intrat în limbajul comun fiind pronunţat monosilabic, ceea ce îi întăreşte înţelesul concluziv.

Canci mi-a venit în minte uitându-mă în urmă la lunile astea care ne-au chinuit şi care par a nu se mai sfârşi, pentru a ne întoarce la voluptatea de a trăi liberi.

Pe toate canalele şi în toate ocaziile pe care şi le servesc cu generozitate, autorităţile se întrec în a ne scoate ochii cu măsurile minunate pe care le-au luat spre binele nostru, zic ele.

Ceea ce se vede însă, este un imens canci, pe toate planurile.

Promisiunile, una după alta, se năruiesc în faţa evidenţei de zi cu zi, fie din pricina nepriceperii, prostiei, ticăloşiei sau a ipocriziei dusă dincolo de limitele pe care natural, ni le-am fi putut închipui. Că nici noi nu ne-am născut ieri.

Minciuna endemică este prezentă şi ea la tot pasul.

Doar ca exemplu, nu pot uita deloc, promisiunea cu linia tehnologică pentru producerea măştilor care ar fi trebuit să producă un milion de bucăţi pe zi. Rezultatul ? Canci !

Nici nu ştiu dacă treaba asta a fost o promisiune neonorată, ori o minciună crasă, cu iz pronunţat de ticăloşie.

Apropos de minciună, ea a devenit endemică, fiind evident că a invadat spaţiul public într-o măsură care agresează bunul simţ până la siluire.

Amintiţi-vă de treaba cu paturile ATI. Domnul Arafat zicea că nu mai sunt, domnii Vela şi Tătaru ziceau că bate câmpii. Nu cu cuvintele astea, dar mesajul era clar.

Se minte cu o degajare care te lasă mut şi dacă tot am amuţit, mincinoşii continuă s-o facă cu o frenezie distrugătoare şi cu un tupeu care a început să frizeze patologicul.

Acest guvern este cel mai bun pe care l-a avut România de la Revoluţie sau ce-o fi fost atunci, ni se spune. Bunul simţ comun ne arată altceva.

Preşedintele îi laudă pe guvernanţi, ei pe Preşedinte şi o ţin tot aşa, într-un cor distonant, afon, surd şi penibil.

Unde mai pui că nu-şi asumă niciodată nimic, decât succesul închipuit, ca o victorie plăsmuită de minţi înecate în admiraţia de sine. Bolnavă atitudine !

Întotdeuna, altcineva e vinovat, ba pe-se-de, ba Parlamentul, ba Curtea Constuţională, ba dracu’, ba lacu’, ba cine mai ştie cine, oricum, nu ei. Asta deşi se află la conducerea exclusivă a ţării de nouă luni.

În timpul ăsta medicii şi personalul medical au fost lăsaţi în voia sorţii în faţa virusului SARS-Cov-2 iar spitalele s-au transformat în focare de infecţie, direcţiile sanitare sunt nefuncţionale deşi ar trebui să fie vârful de lance, agricultura e la mila Domnului, industria gâfâie ca un astmatic, HORECA e praf, învăţământul joacă şotronul, scăderea economiei a ajuns la un nivel istoric.

Nu mai vorbesc de hoţii care au tăbărât pe licitaţii şi le călăresc ca nimeni alţii.

Când îl auzi pe domnul Câţu cum ne explică cu superioritate ce succese extraordinare a obţinut, te gândeşti dacă or mai fi locuri la balamuc. Nu, nu pentru domnia sa, ci pentru noi. Cine ştie, om fi luat-o razna.

Acum două zile, vine şi domnul Arafat care, apropos, între timp şi-a descoperit veleităţi de miştocar, şi ne spune că sigur asimptomaticii transmit virusul, că a citit domnia sa „mai multe” studii care demonstrează asta, dar nu ne spune şi nouă care-s studiile alea, cine le-a elaborat, să le citim şi noi, ăştia mai fraieri.

Sau măcar, profesorii care l-au învăţat carte pe domnul Arafat şi nu invers.

Să n-avem vorbe ! Nu se pune problema că n-am fi conştienţi de virusul ăsta ticălos, deşi inclusiv asta, ni s-a pus în cârcă.

Problema e că lipsa de încredere este generată de inconsistenţa strategiei, de bâlbâielile legislative, de exagerările care generează nedumeriri ample ori spaime adânci, de lipsa de empatie în comunicarea publică.

După cum ziceam, cuvântul care mi-a venit în minte, a fost canci.

Dacă nu vă place, folosiţi un altul, ioc.

Mă rog, dar şi ăsta tot din turceşte vine...