COMENTARIU Valeriu Şuhan: Legea ca o pradă

Urmează legea carantinării.

Adică, aceea care va da posibilitatea statului de a lua măsurile inclusiv coercitive, în situaţii de risc epidemiologic şi biologic.

De principiu, această lege ar fi trebuit să existe încă de la începutul nebuniei acestui virus. Asta, ar fi scutit pe toţi, inclusiv guvernul, de o grămadă de neplăceri dar mai ales, de penibil.

Toate luările de poziţie împotriva CCR au la bază penibilul generat fie de necunoaştere, puteţi include şi prostia, fie de oportunismul politic.

E suficient pentru oricine ca să înţeleagă de unde vine penibilul şi prostia, ”las’ că merge şi-aşa”, să amintesc faptul că unele legi au fost respinse pentru că le lipsea avizul Consiliului Legislativ, sau al CSM, sau al Consiliului Economic şi Social.

Păi, ce să facă CCR, să se ducă să le ia ei ?!

Oricum, toate s-au spart în capul nostru al cetăţenilor de rând.

Ideea e că făcând legi proaste, aiurea, scrise pe genunchi, în pauza de ţigară în curtea vreunui minister, nu ai cum să emiţi pretenţii să fie şi respectate.

Nu şi în cazul guvernului actual care, de fiecare dată, a găsit alţi vinovaţi pentru propria incompetenţă.

Aşa cum ziceam, de obicei, CCR. Adică instituţia care veghează asupra drepturilor şi libertăţilor noastre fundamentale.

Din nefericire, nici legea asta a carantinării care e ”pe ţeavă”, nu face excepţie.

Textul său este plin de formulări şi expresii ambigui, iar spiritul său este profund viciat de ignorarea aceloraşi drepturi si libertăţi.

Pare că guvernul ăsta, are o obsesie de a ne pune pumnul în gură şi a ne reduce la o masă ascultătoare şi adulatoare, de preferat, nişte ”aplaudaci”.

Eu am să subliniez doar câteva dintre multele tâmpenii cuprinse în legea asta.

Prima şi cea mai mare, este aceea că în proiectul ăsta de lege se scrie negru pe alb, că se instituie starea de urgenţă după o simplă declaraţie a directorului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii privind pandemia.

Staţi puţin... Deci, cum ?!? Dacă directorul ăla, mare e adevărat, dar tot funcţionar, chiar dacă e unul internaţional, scoate o vorbă, pac, gata, s-a-nchis România ?!

Păi, Parlamentul, Preşedintele, Guvernul, gata, mucles, au închis prăvălia ?!

În art. 5 se prevede că izolarea pentru care se impune internarea obligatorie, se face pentru ”o durată conform datelor ştiinţifice oficiale şi în funcţie de evoluţia patologiei respective pentru fiecare pacient”.

Adică, dacă ai gura mare de exemplu, te ”izolează” de nu te vezi, până când ”datele ştiinţifice oficiale” arată că te-ai cuminţit şi nu mai vorbeşti ce nu trebuie.

Altă mostră ! Persoana bolnavă este cea ”care suferă de o boală infecto-contagioasă sau care este afectată de o suferinţă fizică susceptibilă de a constitui un risc epidemiologic sau biologic”.

”Suferinţă fizică susceptibilă” ? Pe bune ?! Adică, oricine...

Sau alta ! Suspect de infectare sau contaminare ”înseamnă acele persoane, bagaje, mărfuri, containere, mijloace de transport, bunuri sau colete poştale considerate ca fiind expuse sau posibil expuse unui risc epidemiologic sau biologic şi care pot fi o posibilă sursă de răspândire a bolii.”

Atâtea probabilităţi şi consideraţii evazive, aproximative, ”considerate” (de către cine ?!), ”posibil”, o să ducă legea asta, în forma actuală, direct la coş!

Cu siguranţă, e nevoie de lege în materie. Ea ar fi trebuit să existe încă de la început, dacă Executivul ar fi gândit în alţi termeni decât ordonanţe militare emise de o instituţie civilă şi semnate tot de un civil.

În general, legea trebuie să fie clară, precisă, uşor de înţeles şi aplicat.

În mod evident, nu e cazul nici în ceea ce priveşte această lege, nici cele de până acum cu privire la pandemie, care mai toate, au fost ambigui, laxe, scrise pe colţul biroului Şefului.

Doamne, ce le mai place puterea...

Discreţionară, dacă s-ar putea.