COMENTARIU Valeriu Şuhan: Mardeiaşii ştirbi ai Dreptului

Victor Ponta, Marian Vanghelie, Ioan Oltean, Dorina Maior, dintre cei mai cunoscuţi, alături de încă mulţi alţii, sunt ca urmare, nevinovaţi.

Motivele achitării sunt dintre cele mai clare, adică fapta nu există, sau fapta nu este prevăzută de legea penală, sau fapta nu este săvârşită cu vinovăţie.

Ceea ce, până la urmă, e penibil. Cel puţin. Sigur, pentru anchetatorii din dosarele respective.

A instrumenta un dosar pentru realizarea căruia se depun imense eforturi materiale şi umane, pentru ca instanţa să constate că ai bătut câmpii, e o situaţie pentru care, profesional vorbind dar nu numai, meriţi să-ţi dai palme.

Sau să ţi le dea alţii, dar la noi nu prea are cine.

În dosarele astea au fost mii de ore de interceptări, de filaje, au fost angrenaţi procurori, ofiţeri de toate felurile, s-au folosit mijloace tehnice dintre cele mai sofisticate, toate însumând sume impresionante de bani.

Totul pentru nimic. Un atât de mare nimic, încât instanţa nu a avut altceva de făcut decât să constate inutilitatea demersurilor judiciare respective. Încă o dată, penibil...

Mi-am luat răbdarea să citesc mari părţi din unele din aceste rechizitorii ale procurorilor. Cruntă dezamăgire.

Constatarea este că aceste acte judiciare sunt o însăilare grosieră de povestioare şchioape ca rigoare, nu numai juridică, ca logică elementară, ca stil, ceea ce şochează.

Totuşi, aceste documente stau la baza incriminării unui om.

Dacă am da deoparte motivul lipsei de ştiinţă de carte, care nu-i deloc exclus nici el, rămâne întrebarea aia enervantă, „de ce ?”.

Ca să fim bine înţeleşi, nu discutăm aici despre caracterul sau personalitatea împricinaţilor.

Unii îmi sunt simpatici, alţii deloc, ba chiar dimpotrivă, dar aici vorbim strict de răspunderea lor penală şi implicaţiile ei în viaţa acestor semeni ai noştri.

N-ar trebui nimeni să-şi permită să implice penalul în viaţa unui om, doar pentru că îl antipatizează. Ar fi profund nedrept.

Din păcate, această manieră de a privi lucrurile a devenit familiară societăţii româneşti contemporane, stimulată în interpretarea „după ureche” a dreptului, de justiţia televizată.

Aşa au apărut „eroi” de genul lui Portocală Negulescu sau Zdreanţă Mircea, cum vreţi să-i spuneţi, care şi-a făcut un ţel din a abuza dreptul într-o manieră de mardeiaş de colţul străzii, aspirant nefericit dar şi abject, la recunoaştere publică.

Mai sunt încă mulţi alţii ca el, dar nu le mai amintesc numele pentru că ocupă locul în pagină degeaba.

Mai sus de aceşti grobieni, au fost, evident, alţii.

Incomparabil mai deştepţi, dar şi mai lipsiţi de scrupule, păpuşarii din interior dar mai ales din exterior, interesaţi de mersul politic, pentru a-l „cârmi” potrivit propriilor interese.

Ei bine, ţara noastră va avea a răsufla uşurată că am ieşit din tranziţia spre democraţie, atunci când toate aceste cazuri de abuz incredibil, vor fi prezentate şi dezbătute public, ca gest de recunoaştere a propriilor limite.

Abia atunci, România va deveni o ţară liberă.

Între timp, sintagma „dragi români” e precum pantomima penibilă a nefericitului acela, ministru de altfel, deh, care-şi imita şeful într-o manieră tâmpă de-a dreptul.

Nenea ăsta ar mai avea o scuză.

O fi fost beat...