COMENTARIU Valeriu ŞUHAN: Sfântu’ Dragobete Blajinu’ ...

Mărturisesc că până în 1989 nu prea auzisem de Dragobete şi de sărbătoarea iubirii la români.

De Sfântul Valentin, nici pomeneală.

După ce ne-am răsculat sau ce-om fi făcut noi atunci, în 1989, ambele personaje ne-au invadat în aşteptarea primăverii.

N-aş spune că a fost rău.

Ba, dimpotrivă !

Ne-am obişnuit şi, mai mult sau mai puţin în cunoştinţă de cauză, ne-am avântat a sărbători iubirea în ambele ocazii.

Atât tradiţional, româneşte, cât şi mai cosmopolit, aşa, ca să fim şi noi „în trend”.

Deşi diferenţa dintre cele două ocazii e dată de originea fiecăreia dintre ele, ne-a plăcut şi ne place să sărbătorim dragostea de primăvară.

La propriu şi la figurat.

Eu, totuşi, mă-ncumet să formulez o nedumerire a mea mai veche....

De ce ambele personaje sunt masculine ?!

De altfel, Eros al grecilor antici cât şi Cupidon al romanilor, tot bărbaţi erau !

Te pomeneşti că bărbaţii sunt mai „reprezentativi” în ceea ce priveşte iubirea ?!

Sigur, bărbaţii iubesc intens şi chiar cu foc, dar chiar să simbolizeze iubirea în toate culturile, mai vechi sau mai noi ?!

Constat că de la antici încoace eposul îi consacră ca atare.

Nu vreau să opun intensitatea iubirii femeii celei a bărbatului, dar rămâne întrebarea.

Mă rog... cred că m-am aventurat pe un teren periculos şi risc admonestări severe din partea doamnelor şi domnişoarelor.

De altfel, tradiţia lui Dragobete mi-ar interzice să le supăr în această zi, dar mă macină curiozitatea.

Cunosc proverbul englezesc, curiozitatea a omorât pisica.

Ştiu deci că s-ar putea să mă coste...

Totuşi, doamnelor, domnişoarelor, nu trageţi !

Azi, sunt Dragobete ! Doar azi !

De mâine sunt al dumneavoastră...