DESTINUL UNUI PATRIOT / Zaharie Muntean, delegat cu ”credenţional” la Marea Adunare de la Alba Iulia şi dosarul său de Securitate

1029 afişări
Imaginea articolului DESTINUL UNUI PATRIOT / Zaharie Muntean, delegat cu ”credenţional” la Marea Adunare de la Alba Iulia şi dosarul său de Securitate

DESTINUL UNUI PATRIOT / Zaharie Muntean, delegat cu ”credenţional” la Marea Adunare de la Alba Iulia şi dosarul său de Securitate

Zaharie Muntean s-a născut la 20 decembrie 1881 în localitatea Merghindeal (pe acea vreme în comitatul Tîrnava Mare, în prezent în judeţul Sibiu), din părinţi ţărani. A făcut şcoala primară în comuna natală, după care urmează cursurile liceului la Sibiu, unde l-a avut prieten şi coleg pe Octavian Goga. Condamnat la moarte prin spînzurare de autorităţile austro-ungare, a fost eliberat în împrejurările adunării de la Alba Iulia din 1 decembrie, unde a jucat un rol important, conducînd ziarul ”Alba Iulia”, cu subtitlul ”Foaia Unirei”  

Arestat de poliţia ungară pentru spionaj, a fost condamnat la spînzurătoare

Tînăr avocat, s-a bucurat de aprecierea oamenilor de cultură ardeleni din generaţia naţionaliştilor mai vîrstnici, precum Octavian Tăslăuan, Ion Agîrbiceanu şi Gheorghe Pop de Băseşti, intrînd în Cenaclul scriitorilor de la „Luceafărul”, după care s-a stabilit la Alba Iulia. S-a consemnat în dosarul lui de securitate că 1908, Zaharie Muntean locuia pe strada Trandafirilor nr.14 (adresă a viitorului său socru, memorandistul Rubin Patiţia), iar peste doi ani, „la 1 mai 1910, pe cînd era doar candidat de avocat, apare înregistrată căsătoria sa cu Elena, fiica acestuia, în registrul de căsătorii al bisericii ortodoxe Buna Vestire din centrul oraşului, parohie păstorită de protopopul Nicolae Ivan (viitorul episcop al Clujului, Vadului şi Feleacului). 

Locuind cu soţia în casele socrului, ne putem imagina ce influenţă a putut avea, pe planul evoluţiei sale politice, contactul permanent cu luptătorul pentru drepturile naţionale ale românilor. În anii următori, s-a preocupat de pregătirea sa juridică, în vederea obţinerii titlului de doctor în drept, titlu ce necesita în acea vreme eforturi de încă 3-5 ani, ceea ce nu l-a împiedicat însă să intre şi în viaţa culturală militantă a ASTREI, astfel încît în 1913 a fost ales în conducerea Despărţămîntului Alba Iulia”. 

A fost arestat în 1915 de poliţia ungară, după ce alături de un grup de români a strîns date privind lucrările genistice de apărare de pe malul Mureşului, trimise peste Carpaţi în România, în  perspectiva posibilă a intrării acesteia în război împotriva Puterilor Axei. Pentru această acţiune de spionaj în favoarea României, grupul de români a fost condamnat în februarie 1917, după aproape doi ani de proces. Nouă dintre ei, printre care şi Zaharie Muntean au fost sortiţi la „moarte prin ştreang”. Episodul este consemnat de fişa personală de la Securitate, în care se arartă că în 1915 a fost arestat alături de alţi 23 intelectuali români din Ardeal „pentru spiritul naţionalist pe care îl propagau în rîndurile populaţiei româneşti”, fiind “condamnat la moarte de Curtea Marţială a Diviziei a V-a din Cluj”, dar că executarea sentinţei a fost amînată, fiind în cele din urmă eliberat în 1918.

Ales ca delegat la Alba Iulia pe aceeaşi listă cu Iuliu Maniu

 În pregătirea Unirii, despre care dosarele Securităţii nu spun nimic, Zaharie Muntean a fost extrem de activ, fiind secretar al şedinţelor Consiliului Naţional Român din Alba Iulia între 10-16 noiembrie şi membru al comisiei militare, iar după 16 noiembrie, degrevat de aceste sarcini, s-a consacrat exclusiv editării ziarului „Alba Iulia”, organul de presă al proclamării unităţii naţionale, apărut două săptămîni mai tîrziu. Cercul electoral Vinţu de Jos, din locurile natale, l-a ales drept delegat cu credenţional la Marea Unire pe 22 noiembrie, pe aceeaşi listă cu Iuliu Maniu, iar după 1 decembrie 1918 a fost desemnat drept membru în Marele Sfat Naţional Român de la Sibiu şi al Consiliului Dirigent,unde a fost secretar general al Resortului Financiar şi, mai apoi, consilier special al Transilvaniei pe lîngă Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice din Bucureşti, făcînd parte din primul guvern de după Unire. 

Ca publicist, a colaborat pînă în preajma începutului primului război mondial la „Românul” din Arad, condus de Vasile Goldiş, apoi la „Luceafărul” şi, în perioada interbelică, la revista „Societatea de mîine” din Cluj, înfiinţată de socialistul Tiron Albani, fost membru în Consiliul Naţional Român Central de la Alba Iulia, pe care Zaharie Muntean îl cunoscuse în zilele Marii Uniri. În anii interbelici, deşi Zaharie Muntean părea menit unei cariere parlamentare, nu a avut succes în aceasta, neavînd „instinct politic”. A candidat de trei ori pe listele averescane şi o dată pe lista Partidului Naţional Agrar al lui Goga, fără succes. 

După numirea sa în 1920 de către Averescu drept secretar general la Secţia Financiară a Comisiei de Unificare de la Cluj, care a funcţionat timp de 6 luni, i-a rămas fidel acestuia pînă în 1935, cînd a trecut la formaţiunea politică condusă de prietenul său vechi Octavian Goga. Fidelitatea nu era un criteriu al izbînzii nici atunci în politică, astfel că în acei ani Zaharie Muntean s-a remarcat mai ales în activismul său pe plan local, ca preşedinte al Reuniunii Meseriaşilor Români din Alba Iulia, membru al Comitetului anti-revizionist din oraş şi, în mai multe legislaturi, ca membru ales în Consiliul Judeţean Alba. Ai spune că după o activitate atît de îndelungată şi prodigioasă în favoarea românilor de pretutindeni, societatea ar fi trebuit să-I fie recunoscătoare. Dar odată cu instaurarea regimului „democrat-popular”, lucrurile s-au petrecut cu totul pe dos. Securiatea i-a întocmit dosarul informativ I. 691.893, care l-a însoţit apoi pe tot parcursul tristului său destin.

Comuniştii i-au confiscat casa. Zaharie Muntean, de 70 de ani şi soţia, au fost deportaţi

“Lucrul cel mai grav care s-a petrecut în acea perioadă de spălare a creierelor [...] a fost faptul că luptătorii români pentru libertate naţională şi unitate statală au fost consideraţi reacţionari şi criminali, urmărindu-se lichidarea lor fizică şi morală. Prin acest calvar a trecut şi avocatul dr. Zaharia Muntean, împreună cu soţia sa Elena, care în perioada 1950-1964, au fost forţaţi să-şi părăsească locuinţa şi să plece pe alte meleaguri, doar cu geamantanele în mîini şi cu o slabă speranţă de vieţuire. Nu cunoaştem nici locul de deportare a lor, nici cum au supravieţuit şi nici cînd li s-a dat dreptul să se întoarcă la casa lor”, scrie biograful său, Ioan Pleşa.

În dosarul informativ pe care i l-a întocmit Securitatea nu există date clare privind o perioadă de stabilire a domiciliului obligatoriu a soţilor Muntean. Deşi Zaharie Muntean nu fusese membru P.N.Ţ., la comemorarea a zece ani de la Marea Unire se aflase în comitetul de organizare a festivităţilor, alături de Iuliu Maniu. Acest fapt i-a făcut pe securişti, după instalarea regimului comunist, să-l urmărească multă vreme ca „suspect” pe „linia P.N.Ţ”., ceea ce nu corespundea adevărului. Dosarul de urmărire informativă i-a fost deschis în 9 martie 1951, printr-o fişă personală întocmită de Serviciul 324, de la D.R.S.S. Hunedoara; în biografia lui „politică” se aminteşte că la Alba Iulia, la 1 decembrie 1918 a fost „delegat al cercului electoral Vinţu de Jos”, iar între 1918-1920 deputat din partea Partidului Naţional Român” (calitatea de „deputat” în timpul regimului burghez, fiind în sine incriminantă pentru Securitate); între 1935-1936 a fost membru al „partidului fascist al lui Octavian Goga”, iar în 1936: s-a retras din activitatea politică şi din avocatură pentru că „suferea de surzenie”, ocupîndu-se „cu viticultura şi cultivarea pămîntului”, dar se afirma că între 1938 şi 1947 a figurat ca „membru P.N.Ţ.”.

O primă menţiune a lui în actele poliţiei secrete după 6 martie 1945 arată că, la „împărţirea apelor”, Zaharie Muntean fusese încadrat între „duşmanii poporului”. La 4 mai 1945, Serviciul Poliţiei de Siguranţă din Inspectoratul Cluj a trimis Societăţii Vînătorilor „Mureş” din Alba Iulia un răspuns la cererea de avizare a membrilor societăţii. Se arăta că „nu vor figura pe tabel”: Munteanu Zaharia, „fost preşedinte al Partidului fascist Goga-Cuza”, Romulus Boca „notar, fost preşedinte al Asociaţiei Româno-Germane” şi Atanasiu Mîrza „avocat, fost preşedinte al Comisiei interimare locale al Partidului fascist Goga-Cuza”. La începutul secolului XX, avocatul Boca fusese preşedinte al Despărţămîntului Astrei la Alba Iulia şi cel care a organizat strîngerea de fonduri pentru ca Traian Vuia să contruiască primul aparat de zbor românesc, iar Mîrza unul dintre foştii comandanţi ai Legiunii soldaţilor români  de pe frontul italian, la finele primului război mondial. Ca urmare a adresei, avocatul Muntean a fost exclus din „societatea vînătorilor”. 

”Este pătruns şi în prezent de un profund sentiment naţionalist”

Despre „starea socială” a lui, Securitatea nota că acesta „în 1909 s-a căsătorit cu fiica fostului avocat Rubin Patiţia” [de fapt, în 1910 – n.n.] şi „a primit ca zestre din partea acesteia o frumoasă avere, pe care a mărit-o considerabil”, dar că toată averea „este trecută pe numele soţiei”, şi anume „27 jugăre vie, 4 jugăre pomi fructiferi, 17 jugăre teren arabil, casă mare cu 6 camere, grajd cu vite şi cal, cazan ţuică”. Se mai arată: „cu toate că a fost unul din cei mai înstăriţi locuitori ai oraşului Alba, a manifestat totdeauna o zgîrcenie exagerată, exploatîndu-şi oamenii de serviciu (servitorii) pînă la maxim”, precum şi că „după 23 august 1944 nu ne-a fost semnalat ca avînd manifestări politice făţişe, trăind foarte retras de orice cunoştinţe din trecut [...]. Este pătruns şi în prezent de un profund sentiment naţionalist şi ură neîmpăcată împotriva naţionalităţilor conlocuitoare, în special împotriva populaţiei maghiare, cît şi a actualului guvern, care i-a îngrădit în mare măsură puterea de exploatare, cu toate că pînă în prezent nu i-au fost expropriate terenurile ce le deţine şi nici casa [nu i-a fost] naţionalizată”. La momentul în care i se întocmea aceaslă fişă, Zaharie Muntean avea 70 de ani. Pentru că era bătrîn şi nici nu se remarcase, din fericire, în viaţa politică interbelică, ofiţerul operativ care întocmise fişa a socotit că „nu prezintă pericol pentru Securitatea Poporului, fapt pentru care propunem lăsarea lui în stare de libertate, la domiciliu”.  De unde s-ar putea totuşi deduce că, pînă la acea dată, ar fi putut să fi fost supus vreunei forme de represiune precum domiciliul obligatoriu într-o locaţie necunoscută încă.

Situaţia lui Zaharia Muntean se schimba însă radical şapte ani mai tîrziu, neavînd parte de linişte. Pe 25 iulie 1958, s-a făcut o „cerere la cartotecă” de către Secţia Raională Alba Iulia către Secţia „C” din Direcţiunea Regională de Securitate Hunedoara, pentru „a i se lămuri situaţia”. Era perioada în care Securitatea declanşase, din dispoziţia „conducerii superioare de partid” a doua mare ofensivă împotriva „duşmanilor de clasă”, de data aceasta „împotriva rămăşiţelor burghezo-moşiereşti”, între care a fost numărat şi Zaharie Muntean, aflat la   vîrsta de 77 de ani. Scurtă vreme mai tîrziu, pe 22 septembrie 1958, s-a luat o hotărîre de luare a lui „în evidenţa operativă a problemei P.N.Ţ.” Domicilia la această dată în Alba Iulia, la vechea sa adresă din strada Trandafirilor. 

În 4 ianuarie 1961, s-a luat hotărîrea de „trecere în evidenţa operativă activă a problemei P.N.Ţ” a lui Zaharie Muntean, fiind considerat fost „deputat al Partidului Naţional Român[ (socotit „manist”) şi membru ţărănist vreme de un deceniu, „din 1938” (cînd de fapt partidul era dizolvat) pînă în 1947. A urmat o urmărire informativă relativ intensă a sa, deşi împlinise 80 de ani. Un prim document din 13 decembrie 1966 este un referat al căpitanului de securitate Chealda, de la Serviciul foste partide burgheze, care îl apostrofa pe subalternul său locotenentul Ilincuţa, că nu a dat atenţie dirijării informatorului recrutat să-l iscodească pe venerabilul avocat: „agentul a relatat că Muntean Zaharie nu iese din casă şi dvs spuneţi să-l întîlnească. De ce nu a fost instruit ca, sub un motiv plauzibil, să-l viziteze acasă, putînd într-adevăr să vină în contact cu el? În acest sens să fie instruit agentul”. 

Securitatea îl mai urmărea pe bătrînul unionist, paralizat pe un pat de fier, într-o casă ruinată

Aşa s-a şi procedat. În cursul anului 1967, veteranul Marii Uniri de la Alba Iulia a fost urmărit periodic de locotenentul Ilincuţa, prin agentul său „Albeanu Ioan”, care-l vizita „sub pretextul că se interesează de istoria românilor din Transilvania, pentru ca astfel să poată discuta cu elementul probleme privind evenimentele interne şi externe la ordinea zile”. Materialul informativ rezultat este însă ”foarte slab”: Zaharie Muntean nu discută decît de pensia lui foarte mică, din care se întreţine cu greu, de lipsa resurselor materiale, scumpete şi alte asemenea. O altă notă informativă, ceva mai relevantă a agentului ”Albeanu Ioan” este cea din 23 februarie 1967, dată în faţa locotenentului Ilincuţa. Agentul arată că s-a dus acasă la Zaharie Muntean ”sub pretextul că aş întreba dacă are cumva să-mi împrumute Istoria românilor din Transilvania”. Aşa primise sarcină de la ofiţer, ”pentru ca astfel să poată discuta cu elementul probleme privind evenimentele interne şi externe la ordinea zilei”. A reuşit să intre de astă dată în casă, dar Zaharie Muntean se afla „bolnav de vreo 3 săptămîni la pat şi acum dormea”, aşa că a plecat. 

Informatorul remarcase (şi a raportat) că soţii Muntean trăiau într-o mare mizerie şi lipsă de grijă: „O mizerie de nedescris. El stă pe un pat de fier, un fel de pat ca pentru copii, madraţele pe el toate rupte se văd pe sub plapumă, dezordine peste tot, murdărie, casa din curte arată ca nişte ruine”.  

De la acest „duşman de clasă” nu mai era deci nimic de aşteptat, astfel că la 7 aprilie 1967 se ia hotărîrea „de trecere în evidenţa pasivă a problemei P.N.Ţ. a lui Zaharie Muntean, la propunerea lt. Ilincuţa, întrucît „este bolnav, tot timpul petrecîndu-l în pat, nu întreţine relaţii cu alte persoane şi nici nu este vizitat de nimeni”. Totuşi. bătrînul nu a fost lăsat definitiv în pace. Agentul ”Albeanu” mai primeşte încă o misiune, aceea de a sonda, în condiţiile în care Securitatea se implicase activ în pregătirea aniversării semicentenarului Unirii la Alba Iulia, care este ”opinia” lui Zaharie Muntean cu privire la eveniment. La 21 septembrie 1967, o notă a agentului ”Albeanu” către locotenentul Ilincuţa arăta că informatorul Securităţii s-a dus la Zaharie Muntean acasă, ”sub pretext de a-l întreba dacă are cunoştinţă despre toate lucrurile frumoase ce se pregătesc pentru marea sărbătoare de la 1 decembrie 1968, atît în Cetate, cît şi în întreg oraşul, mai cu seamă între blocurile de după cetate şi faţa catedralei”, dar afirmă că nu l-a găsit. Nota ofiţerului operativ arată că ”agentul a primit ca sarcină de a-l vizita pe numitul Muntean Zaharie şi a discuta în legătură cu pregătirile serbării din 1968, pentru a stabili ce comentează acesta”.

Coincidenţă sau nu, profesoru Ioan Pleşa, biograful lui Zaharie Muntean, scria la o comemorare a acestuia, cu cîţiva ani în urmă, cele ce urmează: ”Personal, am aflat că avocatul dr. Zaharie Muntean trăieşte încă în Alba Iulia, în casele socrilor săi, aproape dărăpănate, doar în anul 1967. Cu intenţia de a-i lua un interviu despre evenimentele anului 1918, de la care în anul următor se împlineau 50 de ani, am îndrăznit să-l caut în mizerabila lui locuinţă. Am găsit înlăuntru doi oameni speriaţi de moarte faţă de orice persoană străină, atenţi să nu scape vreo vorbă de la care să li se tragă iarăşi răul, bolnavi în ultimul hal şi fără nici un sprijin material. Evident interviul nu s-a putut realiza, din simplul motiv că rememorarea măreţei înfăptuiri istorice de la 1 Decembrie 1918, era socotită de interlocutor ca o posibilitatea a reîntoarcerii răului. Foarte curînd, la 27 decembrie 1969, Elena Muntean va părăsi această lume nedreaptă, lăsîndu-şi soţul singur, să se mai chinuie încă doi ani. La 10 februarie 1972, în vîrstă de 91 de ani, se va stinge şi polivalentul bărbat adoptat de oraşul Marii Uniri, într-un dureros anonimat”. 

Soartă pe care cei puţini făuritori ai Marii Uniri care au supravieţuit represiunii comuniste au împărtăşit-o, cu puţine excepţii, aidoma lui Zaharie Muntean, tocmai în anii în care Securitatea, „braţul înarmat” al Partidului, atîrna Tricolorul pe ruinele lagărelor din anii ’50, pe care tot ea le umpluse cu sute de mii de „duşmani de clasă”, în avangarda cărora se aflaseră bărbaţii politici ai „generaţiei de aur” a Unirii.

 
 
DESTINUL UNUI PATRIOT / Zaharie Muntean, delegat cu ”credenţional” la Marea Adunare de la Alba Iulia şi dosarul său de Securitate
 
Zaharie Muntean s-a născut la 20 decembrie 1881 în localitatea Merghindeal (pe acea vreme în comitatul Tîrnava Mare, în prezent în judeţul Sibiu), din părinţi ţărani. A făcut şcoala primară în comuna natală, după care urmează cursurile liceului la Sibiu, unde l-a avut prieten şi coleg pe Octavian Goga. Condamnat la moarte prin spînzurare de autorităţile austro-ungare, a fost eliberat în împrejurările adunării de la Alba Iulia din 1 decembrie, unde a jucat un rol important, conducînd ziarul ”Alba Iulia”, cu subtitlul ”Foaia Unirei”  
 
Arestat de poliţia ungară pentru spionaj, a fost condamnat la spînzurătoare
Tînăr avocat, s-a bucurat de aprecierea oamenilor de cultură ardeleni din generaţia naţionaliştilor mai vîrstnici, precum Octavian Tăslăuan, Ion Agîrbiceanu şi Gheorghe Pop de Băseşti, intrînd în Cenaclul scriitorilor de la „Luceafărul”, după care s-a stabilit la Alba Iulia. S-a consemnat în dosarul lui de securitate că 1908, Zaharie Muntean locuia pe strada Trandafirilor nr.14 (adresă a viitorului său socru, memorandistul Rubin Patiţia), iar peste doi ani, „la 1 mai 1910, pe cînd era doar candidat de avocat, apare înregistrată căsătoria sa cu Elena, fiica acestuia, în registrul de căsătorii al bisericii ortodoxe Buna Vestire din centrul oraşului, parohie păstorită de protopopul Nicolae Ivan (viitorul episcop al Clujului, Vadului şi Feleacului). 
 
Locuind cu soţia în casele socrului, ne putem imagina ce influenţă a putut avea, pe planul evoluţiei sale politice, contactul permanent cu luptătorul pentru drepturile naţionale ale românilor. În anii următori, s-a preocupat de pregătirea sa juridică, în vederea obţinerii titlului de doctor în drept, titlu ce necesita în acea vreme eforturi de încă 3-5 ani, ceea ce nu l-a împiedicat însă să intre şi în viaţa culturală militantă a ASTREI, astfel încît în 1913 a fost ales în conducerea Despărţămîntului Alba Iulia”. 
 
A fost arestat în 1915 de poliţia ungară, după ce alături de un grup de români a strîns date privind lucrările genistice de apărare de pe malul Mureşului, trimise peste Carpaţi în România, în  perspectiva posibilă a intrării acesteia în război împotriva Puterilor Axei. Pentru această acţiune de spionaj în favoarea României, grupul de români a fost condamnat în februarie 1917, după aproape doi ani de proces. Nouă dintre ei, printre care şi Zaharie Muntean au fost sortiţi la „moarte prin ştreang”. Episodul este consemnat de fişa personală de la Securitate, în care se arartă că în 1915 a fost arestat alături de alţi 23 intelectuali români din Ardeal „pentru spiritul naţionalist pe care îl propagau în rîndurile populaţiei româneşti”, fiind “condamnat la moarte de Curtea Marţială a Diviziei a V-a din Cluj”, dar că executarea sentinţei a fost amînată, fiind în cele din urmă eliberat în 1918.
 
Ales ca delegat la Alba Iulia pe aceeaşi listă cu Iuliu Maniu
 În pregătirea Unirii, despre care dosarele Securităţii nu spun nimic, Zaharie Muntean a fost extrem de activ, fiind secretar al şedinţelor Consiliului Naţional Român din Alba Iulia între 10-16 noiembrie şi membru al comisiei militare, iar după 16 noiembrie, degrevat de aceste sarcini, s-a consacrat exclusiv editării ziarului „Alba Iulia”, organul de presă al proclamării unităţii naţionale, apărut două săptămîni mai tîrziu. Cercul electoral Vinţu de Jos, din locurile natale, l-a ales drept delegat cu credenţional la Marea Unire pe 22 noiembrie, pe aceeaşi listă cu Iuliu Maniu, iar după 1 decembrie 1918 a fost desemnat drept membru în Marele Sfat Naţional Român de la Sibiu şi al Consiliului Dirigent,unde a fost secretar general al Resortului Financiar şi, mai apoi, consilier special al Transilvaniei pe lîngă Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice din Bucureşti, făcînd parte din primul guvern de după Unire. 
 
Ca publicist, a colaborat pînă în preajma începutului primului război mondial la „Românul” din Arad, condus de Vasile Goldiş, apoi la „Luceafărul” şi, în perioada interbelică, la revista „Societatea de mîine” din Cluj, înfiinţată de socialistul Tiron Albani, fost membru în Consiliul Naţional Român Central de la Alba Iulia, pe care Zaharie Muntean îl cunoscuse în zilele Marii Uniri. În anii interbelici, deşi Zaharie Muntean părea menit unei cariere parlamentare, nu a avut succes în aceasta, neavînd „instinct politic”. A candidat de trei ori pe listele averescane şi o dată pe lista Partidului Naţional Agrar al lui Goga, fără succes. 
 
După numirea sa în 1920 de către Averescu drept secretar general la Secţia Financiară a Comisiei de Unificare de la Cluj, care a funcţionat timp de 6 luni, i-a rămas fidel acestuia pînă în 1935, cînd a trecut la formaţiunea politică condusă de prietenul său vechi Octavian Goga. Fidelitatea nu era un criteriu al izbînzii nici atunci în politică, astfel că în acei ani Zaharie Muntean s-a remarcat mai ales în activismul său pe plan local, ca preşedinte al Reuniunii Meseriaşilor Români din Alba Iulia, membru al Comitetului anti-revizionist din oraş şi, în mai multe legislaturi, ca membru ales în Consiliul Judeţean Alba. Ai spune că după o activitate atît de îndelungată şi prodigioasă în favoarea românilor de pretutindeni, societatea ar fi trebuit să-I fie recunoscătoare. Dar odată cu instaurarea regimului „democrat-popular”, lucrurile s-au petrecut cu totul pe dos. Securiatea i-a întocmit dosarul informativ I. 691.893, care l-a însoţit apoi pe tot parcursul tristului său destin.
 
Comuniştii i-au confiscat casa. Zaharie Muntean, de 70 de ani şi soţia, au fost deportaţi
“Lucrul cel mai grav care s-a petrecut în acea perioadă de spălare a creierelor [...] a fost faptul că luptătorii români pentru libertate naţională şi unitate statală au fost consideraţi reacţionari şi criminali, urmărindu-se lichidarea lor fizică şi morală. Prin acest calvar a trecut şi avocatul dr. Zaharia Muntean, împreună cu soţia sa Elena, care în perioada 1950-1964, au fost forţaţi să-şi părăsească locuinţa şi să plece pe alte meleaguri, doar cu geamantanele în mîini şi cu o slabă speranţă de vieţuire. Nu cunoaştem nici locul de deportare a lor, nici cum au supravieţuit şi nici cînd li s-a dat dreptul să se întoarcă la casa lor”, scrie biograful său, Ioan Pleşa.
 
În dosarul informativ pe care i l-a întocmit Securitatea nu există date clare privind o perioadă de stabilire a domiciliului obligatoriu a soţilor Muntean. Deşi Zaharie Muntean nu fusese membru P.N.Ţ., la comemorarea a zece ani de la Marea Unire se aflase în comitetul de organizare a festivităţilor, alături de Iuliu Maniu. Acest fapt i-a făcut pe securişti, după instalarea regimului comunist, să-l urmărească multă vreme ca „suspect” pe „linia P.N.Ţ”., ceea ce nu corespundea adevărului. Dosarul de urmărire informativă i-a fost deschis în 9 martie 1951, printr-o fişă personală întocmită de Serviciul 324, de la D.R.S.S. Hunedoara; în biografia lui „politică” se aminteşte că la Alba Iulia, la 1 decembrie 1918 a fost „delegat al cercului electoral Vinţu de Jos”, iar între 1918-1920 deputat din partea Partidului Naţional Român” (calitatea de „deputat” în timpul regimului burghez, fiind în sine incriminantă pentru Securitate); între 1935-1936 a fost membru al „partidului fascist al lui Octavian Goga”, iar în 1936: s-a retras din activitatea politică şi din avocatură pentru că „suferea de surzenie”, ocupîndu-se „cu viticultura şi cultivarea pămîntului”, dar se afirma că între 1938 şi 1947 a figurat ca „membru P.N.Ţ.”.
 
O primă menţiune a lui în actele poliţiei secrete după 6 martie 1945 arată că, la „împărţirea apelor”, Zaharie Muntean fusese încadrat între „duşmanii poporului”. La 4 mai 1945, Serviciul Poliţiei de Siguranţă din Inspectoratul Cluj a trimis Societăţii Vînătorilor „Mureş” din Alba Iulia un răspuns la cererea de avizare a membrilor societăţii. Se arăta că „nu vor figura pe tabel”: Munteanu Zaharia, „fost preşedinte al Partidului fascist Goga-Cuza”, Romulus Boca „notar, fost preşedinte al Asociaţiei Româno-Germane” şi Atanasiu Mîrza „avocat, fost preşedinte al Comisiei interimare locale al Partidului fascist Goga-Cuza”. La începutul secolului XX, avocatul Boca fusese preşedinte al Despărţămîntului Astrei la Alba Iulia şi cel care a organizat strîngerea de fonduri pentru ca Traian Vuia să contruiască primul aparat de zbor românesc, iar Mîrza unul dintre foştii comandanţi ai Legiunii soldaţilor români  de pe frontul italian, la finele primului război mondial. Ca urmare a adresei, avocatul Muntean a fost exclus din „societatea vînătorilor”. 
 
”Este pătruns şi în prezent de un profund sentiment naţionalist”
Despre „starea socială” a lui, Securitatea nota că acesta „în 1909 s-a căsătorit cu fiica fostului avocat Rubin Patiţia” [de fapt, în 1910 – n.n.] şi „a primit ca zestre din partea acesteia o frumoasă avere, pe care a mărit-o considerabil”, dar că toată averea „este trecută pe numele soţiei”, şi anume „27 jugăre vie, 4 jugăre pomi fructiferi, 17 jugăre teren arabil, casă mare cu 6 camere, grajd cu vite şi cal, cazan ţuică”. Se mai arată: „cu toate că a fost unul din cei mai înstăriţi locuitori ai oraşului Alba, a manifestat totdeauna o zgîrcenie exagerată, exploatîndu-şi oamenii de serviciu (servitorii) pînă la maxim”, precum şi că „după 23 august 1944 nu ne-a fost semnalat ca avînd manifestări politice făţişe, trăind foarte retras de orice cunoştinţe din trecut [...]. Este pătruns şi în prezent de un profund sentiment naţionalist şi ură neîmpăcată împotriva naţionalităţilor conlocuitoare, în special împotriva populaţiei maghiare, cît şi a actualului guvern, care i-a îngrădit în mare măsură puterea de exploatare, cu toate că pînă în prezent nu i-au fost expropriate terenurile ce le deţine şi nici casa [nu i-a fost] naţionalizată”. La momentul în care i se întocmea aceaslă fişă, Zaharie Muntean avea 70 de ani. Pentru că era bătrîn şi nici nu se remarcase, din fericire, în viaţa politică interbelică, ofiţerul operativ care întocmise fişa a socotit că „nu prezintă pericol pentru Securitatea Poporului, fapt pentru care propunem lăsarea lui în stare de libertate, la domiciliu”.  De unde s-ar putea totuşi deduce că, pînă la acea dată, ar fi putut să fi fost supus vreunei forme de represiune precum domiciliul obligatoriu într-o locaţie necunoscută încă.
 
Situaţia lui Zaharia Muntean se schimba însă radical şapte ani mai tîrziu, neavînd parte de linişte. Pe 25 iulie 1958, s-a făcut o „cerere la cartotecă” de către Secţia Raională Alba Iulia către Secţia „C” din Direcţiunea Regională de Securitate Hunedoara, pentru „a i se lămuri situaţia”. Era perioada în care Securitatea declanşase, din dispoziţia „conducerii superioare de partid” a doua mare ofensivă împotriva „duşmanilor de clasă”, de data aceasta „împotriva rămăşiţelor burghezo-moşiereşti”, între care a fost numărat şi Zaharie Muntean, aflat la   vîrsta de 77 de ani. Scurtă vreme mai tîrziu, pe 22 septembrie 1958, s-a luat o hotărîre de luare a lui „în evidenţa operativă a problemei P.N.Ţ.” Domicilia la această dată în Alba Iulia, la vechea sa adresă din strada Trandafirilor. 
 
În 4 ianuarie 1961, s-a luat hotărîrea de „trecere în evidenţa operativă activă a problemei P.N.Ţ” a lui Zaharie Muntean, fiind considerat fost „deputat al Partidului Naţional Român[ (socotit „manist”) şi membru ţărănist vreme de un deceniu, „din 1938” (cînd de fapt partidul era dizolvat) pînă în 1947. A urmat o urmărire informativă relativ intensă a sa, deşi împlinise 80 de ani. Un prim document din 13 decembrie 1966 este un referat al căpitanului de securitate Chealda, de la Serviciul foste partide burgheze, care îl apostrofa pe subalternul său locotenentul Ilincuţa, că nu a dat atenţie dirijării informatorului recrutat să-l iscodească pe venerabilul avocat: „agentul a relatat că Muntean Zaharie nu iese din casă şi dvs spuneţi să-l întîlnească. De ce nu a fost instruit ca, sub un motiv plauzibil, să-l viziteze acasă, putînd într-adevăr să vină în contact cu el? În acest sens să fie instruit agentul”. 
 
Securitatea îl mai urmărea pe bătrînul unionist, paralizat pe un pat de fier, într-o casă ruinată
Aşa s-a şi procedat. În cursul anului 1967, veteranul Marii Uniri de la Alba Iulia a fost urmărit periodic de locotenentul Ilincuţa, prin agentul său „Albeanu Ioan”, care-l vizita „sub pretextul că se interesează de istoria românilor din Transilvania, pentru ca astfel să poată discuta cu elementul probleme privind evenimentele interne şi externe la ordinea zile”. Materialul informativ rezultat este însă ”foarte slab”: Zaharie Muntean nu discută decît de pensia lui foarte mică, din care se întreţine cu greu, de lipsa resurselor materiale, scumpete şi alte asemenea. O altă notă informativă, ceva mai relevantă a agentului ”Albeanu Ioan” este cea din 23 februarie 1967, dată în faţa locotenentului Ilincuţa. Agentul arată că s-a dus acasă la Zaharie Muntean ”sub pretextul că aş întreba dacă are cumva să-mi împrumute Istoria românilor din Transilvania”. Aşa primise sarcină de la ofiţer, ”pentru ca astfel să poată discuta cu elementul probleme privind evenimentele interne şi externe la ordinea zilei”. A reuşit să intre de astă dată în casă, dar Zaharie Muntean se afla „bolnav de vreo 3 săptămîni la pat şi acum dormea”, aşa că a plecat. 
 
Informatorul remarcase (şi a raportat) că soţii Muntean trăiau într-o mare mizerie şi lipsă de grijă: „O mizerie de nedescris. El stă pe un pat de fier, un fel de pat ca pentru copii, madraţele pe el toate rupte se văd pe sub plapumă, dezordine peste tot, murdărie, casa din curte arată ca nişte ruine”.  
 
De la acest „duşman de clasă” nu mai era deci nimic de aşteptat, astfel că la 7 aprilie 1967 se ia hotărîrea „de trecere în evidenţa pasivă a problemei P.N.Ţ. a lui Zaharie Muntean, la propunerea lt. Ilincuţa, întrucît „este bolnav, tot timpul petrecîndu-l în pat, nu întreţine relaţii cu alte persoane şi nici nu este vizitat de nimeni”. Totuşi. bătrînul nu a fost lăsat definitiv în pace. Agentul ”Albeanu” mai primeşte încă o misiune, aceea de a sonda, în condiţiile în care Securitatea se implicase activ în pregătirea aniversării semicentenarului Unirii la Alba Iulia, care este ”opinia” lui Zaharie Muntean cu privire la eveniment. La 21 septembrie 1967, o notă a agentului ”Albeanu” către locotenentul Ilincuţa arăta că informatorul Securităţii s-a dus la Zaharie Muntean acasă, ”sub pretext de a-l întreba dacă are cunoştinţă despre toate lucrurile frumoase ce se pregătesc pentru marea sărbătoare de la 1 decembrie 1968, atît în Cetate, cît şi în întreg oraşul, mai cu seamă între blocurile de după cetate şi faţa catedralei”, dar afirmă că nu l-a găsit. Nota ofiţerului operativ arată că ”agentul a primit ca sarcină de a-l vizita pe numitul Muntean Zaharie şi a discuta în legătură cu pregătirile serbării din 1968, pentru a stabili ce comentează acesta”.
 
Coincidenţă sau nu, profesoru Ioan Pleşa, biograful lui Zaharie Muntean, scria la o comemorare a acestuia, cu cîţiva ani în urmă, cele ce urmează: ”Personal, am aflat că avocatul dr. Zaharie Muntean trăieşte încă în Alba Iulia, în casele socrilor săi, aproape dărăpănate, doar în anul 1967. Cu intenţia de a-i lua un interviu despre evenimentele anului 1918, de la care în anul următor se împlineau 50 de ani, am îndrăznit să-l caut în mizerabila lui locuinţă. Am găsit înlăuntru doi oameni speriaţi de moarte faţă de orice persoană străină, atenţi să nu scape vreo vorbă de la care să li se tragă iarăşi răul, bolnavi în ultimul hal şi fără nici un sprijin material. Evident interviul nu s-a putut realiza, din simplul motiv că rememorarea măreţei înfăptuiri istorice de la 1 Decembrie 1918, era socotită de interlocutor ca o posibilitatea a reîntoarcerii răului. Foarte curînd, la 27 decembrie 1969, Elena Muntean va părăsi această lume nedreaptă, lăsîndu-şi soţul singur, să se mai chinuie încă doi ani. La 10 februarie 1972, în vîrstă de 91 de ani, se va stinge şi polivalentul bărbat adoptat de oraşul Marii Uniri, într-un dureros anonimat”. 
 
Soartă pe care cei puţini făuritori ai Marii Uniri care au supravieţuit represiunii comuniste au împărtăşit-o, cu puţine excepţii, aidoma lui Zaharie Muntean, tocmai în anii în care Securitatea, „braţul înarmat” al Partidului, atîrna Tricolorul pe ruinele lagărelor din anii ’50, pe care tot ea le umpluse cu sute de mii de „duşmani de clasă”, în avangarda cărora se aflaseră bărbaţii politici ai „generaţiei de aur” a Unirii.
 
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici