ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Securiatea şi Miliţia, învingători ai Revoluţiei la Timişoara?

Adevărata cauză a revoluţiei a fost rezumată de un colonel din Securitate: ” Ceauşescu n-a băgat oamenii în puşcărie, ci a băgat puşcăria în casa oamenilor!” Dar primii care au ieşit din această puşcărie au fost cei ce o păzeau. Petre Pele s-a prezentat după 1989, cînd a ajuns şef al Serviciului Român de Informaţii în Timiş, drept ”profesor de criminologie”. De fapt, din 1972 a lucrat în Securitatea Timiş, unde a fost şeful Serviciului I A, care avea în atribuţii urmărirea oricăror manifestări de împotrivire faţă de regimul lui Ceauşescu. Lui îi aparţine propoziţia de mai sus – şi, la cîte scrisori a interceptat şi convorbiri a ascultat (înainte, dar şi după Revoluţie), ar trebui să-l credem pe cuvînt.

5851 afișări
Imaginea articolului ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea /  Securiatea şi Miliţia, învingători ai Revoluţiei la Timişoara?

ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Securiatea şi Miliţia, învingători ai Revoluţiei la Timişoara?

Un exemplu de continuitate şi simbioză a Partidului şi Securităţii

Pe 29 martie 1994, cu puţin înainte de audierea sa de la ora 9 dimineaţa, fostul colonel de securitate Petru Pele se prezentase la poarta Senatului României, unde funcţiona comisia condusă de senatorul ţărănist Valentin Gabrielescu, care ”ancheta” iarăşi, fără vreun rezultat concret, ”misterele” Revoluţiei române. La noi, mai mult decît oriunde, a funcţionat perfect ceea ce s-a spus în genere despre asemenea comisii: ”dacă vrei să îngropi un adevăr, înfiinţează o comisie de anchetă”. Depoziţiile date în faţa acestei comisii au rămas secrete chiar şi faţă de procurorii militari, pînă acum doi ani. Inclusiv cea citată aici, a fostului securist, promovat în funcţie şi grad după 1989 şi pînă în 1996, cînd a fost ”pensionat” de şeful său, Virgil Măgureanu.   

În 1989, în zilele premergătoare revoluţiei de la Timişoara, colonelul Pele a primit ordin de la şeful său direct, Radu Tinu, să-şi intensifice ”munca informativă”. Colonelul se ocupase în ultimii doi ani de supravegherea informativă a pastorului Laszlo Tokes, cît şi, în genere, de supravegherea ”stării de spirit a populaţiei”, una din atribuţiile Serviciului I de informaţii interne al Securităţii. Despre care recunoştea deschis, în martie 1994, la audierea sa: ”în 1989, din scrisorile interceptate am observat că sînt multe necazuri în ţară, în august 89 am şi spus subalternului meu o poezie, că nu se poate opri primăvara. Apoi am interceptat şi telefoane, dar nu aveam suficiente mijloace tehnice” – faţă de cîte se vorbeau deja împotriva regimului, după cum se înţelge. Şi pentru el, ca şi pentru colegii săi din Securitate, scînteia revoluţiei a venit pe neaşteptate: ”cînd urma să aibă loc evacuarea lui Tokeş, în baza sentinţei de evacuare, Tokeş a cerut enoriaşilor să-l ajute”.

Şi ce a urmat, se ştie. În faţa comisiei, colonelul Pele nu şi-a reţinut antipatia faţă de pastor, dar a fost nevoit să recunoască: ”Dar cînd lumea s-a adunat acolo şi au stat o zi-jumate, am zis că-i mare bai. Noi n-am făcut nimic. L-am informat pe Vlad, s-au luat măsuri să meargă acolo forţe, trupe de jandarmi (de fapt, de Securitate – n.n., viitoarea Jandarmerie – n.n.), miliţieni şi atunci populaţia a început cu urlete la adresa lor şi Jos Ceauşescu, a început bătaia. Ofiţerii de securitate erau fără arme. Trupele de securitate erau cu scuturi şi cască. S-au împrăştiat manifestanţii, m-am dus la birou, dar din nou s-au adunat... Tokeş îndemna oamenii să se împrăştie- le vorbea din geam - probabil s-a speriat că s-a adunat atîta lume. Apoi noaptea, pe 17, a fost evacuat forţat de acolo”. Ce a urmat, iarăşi se ştie: aşa a început revoluţia.

Spre deosebire de mulţi dintre ”colegii” săi, Petre Pele a fost unul dintre puţinii securişti care a vorbit deschis despre revoluţie, fără să acrediteze tot felul de teorii ale conspiraţiei, legate de modul în care s-au derulat evenimentele. În faţa comisiei Gabrielescu, el recunoştea deschis, din postura de fost şef al Serviciului I de informaţii interne la Securitatea din Timişoara că, ”după ce s-a tras,  după ce murise atîţea oameni, atunci au ieşit întreprinderile. Treaba s-a făcut groasă - de atunci, se poate vorbi de revoluţie. Nu există dovezi că s-ar fi implicat străini în evenimentele din Timişoara. Există doar vorbe şi teorii, dar care nu se pot verifica”.

Aşa cum au făcut-o cei mai mulţi dintre colegii săi, odată cu fuga lui Ceauşescu şi colonelul Pele a căutat să-şi salveze pielea: ”în 22 decembrie 1989, după ce s-a anunţat că Ceauşescu a fugit, am părăsit şi eu sediul şi m-am dus la Bucureşti, la fratele meu care-i general (MApN – n.n.). Apoi m-am întors la Timişoara, în 24 decembrie. Cum se lăsa noapte, se trăgea. Nu ştiu cine erau. Trebuia făcut scandal. Dar pentru ce şi la ordinul cui, nu ştiu. După 22 ce s-a întîmplat, s-a făcut după un plan. Nu se putea altfel, pentru  că armata acţionează la ordin. Cine avea interesul? Nu ştiu...”, declara ipocrit în faţa comisiei Gabrielescu, fostul securist Pele. Ştia foarte bine – era cel care-i va semna, ca preşedinte, decretul de retragere din Serviciul Român de Informaţii, cu gradul de general-maior: Ion Iliescu, fostul tovarăş ”vice-prim” de la judeţeana de partid Timiş, între 1971-1974, cînd Petre Pele tocmai intra în Securitate. Ce semn minunat al continuităţii, al comuniunii pînă la simbioză, dintre Partid şi Securitate!

Maiorul Balaş: de la ”cadre” din Miliţia Timiş, la şef de personal în Inspectoratul de poliţie 

Fost subaltern al colonelului Ion Deheleanu, şeful Miliţiei, condamnat în ”lotul Timişoara” pentru participare la incinerarea cadavrelor primelor victime ale represiunii, maiorul Ioan Balaş avea, teoretic, o muncă de birou, ca ofiţer responsabil cu cadrele, la Miliţia din Timiş. Un asemenea ofiţer era, cum se ştie (prin natura atribuţiilor arhicunoscute în ”sistem”, la vremea respectivă, ”veriga” dintre Securitate şi Miliţie, ofiţer cu atribuţii de ”ceist” în interiorul aparatului de Miliţie şi avea o poziţie destul de ingrată: colegii miliţieni îl detestau, iar securiştii îl dispreţuiau). Povestea sa despre zilele Revoluţiei este succintă, dar sugestivă.

”În seara de 16 decembrie, vinerea, după orele de program, Deheleanu ne-a ordonat să rămînem la birou, pentru că sînt probleme la biserica reformată a lui Tokeş. Apoi ne-am adunat în sala mare de şedinţă, toţi: securişti, poliţişti şi grăniceri. Am plecat în oraş: o parte la Comitetul Judeţean P.C.R. şi o parte în Piaţa Maria, la Tokeş. Ne-am împărţit în grupe de cîte 10-15 cadre şi am plecat la aceste locuri. Eu am venit în faţa Comitetului Judeţean P.C.R. După circa o oră, au venit cîteva sute de persoane din Piaţa Maria. Noi aveam misiunea să nu le permitem accesul în Comitetul Judeţean. Erau şi cordoane de poliţişti şi militari în termen, de la miliţie şi grăniceri. Grupul de 200-300 de turbulenţi au dat foc unui chioşc de ziare şi unor broşuri, au aruncat cu pietre, spărgînd geamuri la Comitetul Judeţean şi apoi s-au retras, văzînd că sînt cordoane şi nu pot pătrunde. S-au retras spre căminele studenţeşti.

Atunci, în cîteva ore, s-au reparat geamurile sparte. După aceia m-am dus la unitate, n-am mai avut voie să părăsesc unitatea, pînă în 22 decembrie. Pe data de 17, din ordinul generalului Nuţă am luat armamentul din dotare la noi, adică pistolul. În data de 18, s-a dat ordin să se dea arme şi cadrelor care nu au, ne-au dat şi pistoalele-mitralieră, cu misiunea să păzim inspectoratul.  Fiecare am stat în biroul lui. Lucram normal. Au fost prinşi hoţi care au furat din magazinele sparte, erau dosare penale în acest sens. În 18 treceau grupe de oameni spre Piaţa Operei, făceau de veghe prin rotaţie în Piaţa Operei, în data de 20 decembrie s-a citit un comunicat că Miliţia e cu noi, de la balconul operei. În 22, aproape tot efectivul a depus armamentul şi a plecat din unitate. Am plecat acasă”. Maiorul Balaş nu ştie nimic de morţi, nimic de răniţi, nimic de revoluţionarii prinşi şi bătuţi în sediul Miliţiei. Deşi recunoaşte că între 18 şi 20 decembrie ”au fost aduşi şi anchetaţi cei reţinuţi dintre demonstranţi, vedeam din geam cum au fost aduşi cu maşinile”, el spune: ”consider că nu ne-am depăşit atribuţiile în anchetarea celor reţinuţi”. Aşa, în general, nu poate zice nimic de rău despre colegii săi, miliţienii...

Cît despre sine, ce credeţi că făcea maiorul Balaş în zilele Revoluţiei? ”Am fost preocupat de dosarele ce le aveam eu în birou, dosarele de cadre şi pentru cartea de muncă”. Pe 24 decembrie, a revenit la ”muncă” şi însoţit de doi militari, a intrat în biroul său, să vadă ”starea dosarelor”. Mai departe, ”peste 2 ore am fost luaţi şi duşi la o U.M. de pe Oituz, chipurile să ne protejeze. Acolo mai erau 70-80 de cadre de la Securitate şi cîţiva de la Miliţie. Ne-au băgat în dormitoare. Am dormit acolo, apoi am fost îmbarcaţi şi duşi în altă parte, chipurile pentru că revoluţionarii au aflat unde sîntem şi vor să ne atace. Ne-au îmbarcat şi am fost duşi la penitenciar. Au mai fost aduşi în camera unde eram cu circa 30, încă circa 20 dintre cei suspecţi şi reţinuţi de revoluţionari prin oraş. Am recunoscut printre ei un bişniţar, şeful ONT-ului, cîteva cadre M.I. Din 25 decembrie, veneau procurorii militari şi ne anchetau, ce am făcut în acele zile. În 28 decembrie a venit procurorul Gheorghe Bălan, m-a interogat, am dat o declaraţie şi mi s-a dat drumul. Apoi în zilele următoare au fost eliberaţi şi ceilalţi. Din 28 decembrie pînă la începutul lui ianuarie, am stat iarăşi în unitate, doar pe 3-4 ianuarie ni s-a dat voie să plecăm acasă. Am fost timoraţi pînă prin iunie 1990, dar de atunci am intrat în normal. În februarie 1991 am fost promovat şeful biroului personal”.

Trecerea de la Miliţie la Poliţie s-a făcut lin, chiar dacă unii au trăit cîte o mică spaimă. Dar mai uşoară a fost pentru alţii cea de la Securitate la SRI. Şi de la SRI, la afaceri...

Şef de promoţie la Securitate, şef zonal la SRI – reţeta pentru un om de afaceri de succes

Cît a stat arestat în unitatea militară de pe strada Oituz, maiorul Balaş de la Serviciul de cadre al Miliţiei, l-a observat cu surprindere în aceeaşi unitate pe colonelul Gheorghe Atudoroaie, de la Securitate: ”locţiitorul şefului Securităţii, colonelu Atodoroaie, îmbrăcat în haine M.Ap.N, coordona activitatea acolo, împreună cu un ofiţer de la M.Ap.N. Ordinele le primea de la generalul Popescu, şeful garnizoanei”.

Gheorge Atudoroaie, fostul locţiitor al şefului Inspectoratului Securităţii Timiş, a fost unul dintre primele cadre de nădejde şi la înfiinţarea Serviciului Român de Informaţii, după ce ”fraternizase” rapid cu armata, primind uniformă corespunzătoare. S-a mişcat cu supleţe şi inteligenţă, chiar şi în apele atît de tulburi ale revoluţiei, pentru cei din Securitate: nu degeaba fusese şef de promoţie al Şcolii de Securitate de la Băneasa, promoţia 1978. A ajuns şef al Diviziei E de contrainformaţii din SRI, apoi chiar şef al graniţei de vest în cadrul Centrului zonal de luptă antiiredentistă,  cît şi ”supervizor informativ” al traficului cu motorină, pe relaţia cu Iugoslavia, operată sub tutela SRI. A fost trecut în rezervă în 1997, cînd a venit la putere Convenţia, dar a revenit în 2001, consilier pentru servicii secrete, al ultimului mandat Iliescu. Acelaşi care l-a trecut şi pe el, aşa cum o făcuse cu colonelul Pele, în rîndul generalilor.

Cu ocazia contrabandei ”în serviciu comandat” cu carburanţi spre fosta Iugoslavie, colonelul SRI Autdoroaie a prins gustul afacerilor. După trecerea în rezervă, a devenit brusc proprietar al blocului de birouri cu 9 etaje ”Bosch” din centrul Timişoarei (pe care l-a scos la vînzare acum doi ani, cu 10,5 milioane de euro). În Timiş, e reprezentant zonal al omului de afaceri ieşean Iulian Dascălu, proprietarul lanţului Iulius Mall. Are un băiat şi o fată, care-i vor moşteni afacerile, pentru că, aşa cum se ştie încă din Vechiul Testament şi o adevereşte experienţa românească a tranziţiei , copiii stăpînilor noştri sînt stăpînii copiilor noştri. Şi atunci mă întreb, cu amărăciune: cine a învins, în Revoluţie, la Timişoara?

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici