COMENTARIU Lelia Munteanu: Regele Bibi a dorit să ia tot caimacul la Washington, uitând că n-are drept de semnătură

2576 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU Lelia Munteanu: Regele Bibi a dorit să ia tot caimacul la Washington, uitând că n-are drept de semnătură

La ceremonia semnării celor tratatul de pace cu Emiratele Unite, desfăşurată ieri la Casa Albă, premierul Netanyahu şi-a luat în delegaţie soţia, cei doi fii şi câţiva jurnalişti. (Singurul oficial israelian care ar fi urmat să fie prezent - Isaac Herzog, preşedintele Agenţiei Evreieşti, invitat de preşedintele Trump, care i-a recunoscut meritele în normalizarea relaţiilor Israelului cu Emiratele Arabe Unite - n-a putut să ajungă, preferând să rămână la căpătiul soacrei sale care îşi trăieşte ultimele ore de viaţă). 

În cadrul aceleiaşi ceremonii a fost semnată şi o declaraţie comună Israel-Bahrein, textul acordului de pace urmând să fie finalizat.

Până după parafarea acordului de pace cu înalţii oficiali de la Abu Dhabi, parlamentarii de la Ierusalim n-au ştiu exact ce conţine. Ministrul apărării şi, teoretic, următorul premier al Israelului, Benny Gantz, a declarat jurnaliştilor de la Canal 13 că a văzut textul, însă n-a putut face nici o referite concretă la document.

În Gaza, la două minute după semnarea documentului, imediat după ce şeful diplomaţiei emirateze şi-a început speech-ul, Hamas a "sărbătorit" cu bombe lansate spre Ashkelon şi Ashdod, în sudul Israelului. Schimbul de focuri din sud a continuat toată noaptea.

Nu doar cei din Gaza, dar nici palestinienii din Cisiordania nu s-au lăsat convinşi de promisiunile înalţilor oficiali din Emirate, care declaraseră în repetate rânduri că acordul cu Israelul deschide perspectivele formării unui stat palestinian.  

O problemă "tehnică" în delegaţia israeliană (Regele Bibi, Sara şi fiii): legea internaţională prevede că acordurile în acest format sunt semnate de miniştrii de Externe (delegaţiile Emiratelor şi Bahreinului i-au avut în componenţă). Deasupra Atlanticului, Regele Bibi a fost informat că nu poate semna fără procură din partea ministrului Gabi Ashkenazi, fapt pentru care acesta i-a trimis-o urgent (chiar dacă habar n-avea ce conţin documentele). În fine, tot ce s-a parafat ieri va intra în vigoare doar după ce va primi aprobarea Parlamentului israelian.

... Ieri, sub oblăduirea preşedintelui Trump, s-a consumat un moment istoric, fără îndoială. Orientul Mijlociu a fost împărţit în două. Pe de o parte - Iranul, Turcia, Hizballahul libanez, palestinienii, pe de alta - Israelul şi o mare parte a ţărilor arabe care nu fac din destinul palestinienilor o condiţie în relaţiile cu Israelul.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici