PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea | Guvernele lui Iohannis ne-au îndatorat pe boală şi pe moarte, dar vindecarea ţării e departe, ca viaţa de apoi

Duminică, 27 decembrie 2020, aveam 615,809 date confirmate de bolnavi Covid–19. Dintre ei, s-au vindecat 540.457 şi au murit 15.230. Ca un termen de comparaţie, în ultimii 19 ani au murit peste 43.000 de români în accidente rutiere. Sînt de trei ori mai puţini morţi în pandemie, decît în aceste accidente. Şi au murit de trei ori mai mulţi oameni de cancer în 2018, decît de Covid în 2020. În cifre, ceea ce trăim nu prea seamănă a pandemie. În costuri, da. Ce se întîmplă, de fapt, cu noi? Sîntem parte a unui joc? E o păcăleală, sau cu adevărat Covidul e altceva, mai mult decît o gripă sezonieră?

10236 afişări
Imaginea articolului PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea | Guvernele lui Iohannis ne-au îndatorat pe boală şi pe moarte, dar vindecarea ţării e departe, ca viaţa de apoi

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA / Guvernele lui Iohannis ne-au îndatorat pe boală şi pe moarte, dar vindecarea ţării e departe, ca viaţa de apoi

 
 

De ce să secretizezi o pandemie: reţeta comunistă

Pandemia a înghiţit foarte mulţi bani şi a fost o oportunitate, pentru multe afaceri la limita legii. Sîntem, periodic, anunţaţi că loturi întregi de măşti ”neconforme” au fost retrase din farmacii. Au scos de acolo şi testele simple, pentru ca nu cumva să ne dea prin cap să ne testăm singuri şi astfel să se ofere o imagine care n-ar putea fi controlată de ”Grupul de Comunicare Strategică”, cel care ţine de fapt pandemia în frîu în România. 
 
Rata îmbolnăvirii de Covid 19 nu e ţinută locului de măsuri, ci de nivelul scăzut de testare şi de controlul informaţiilor asupra acesteia, prin acest ”Grup strategic” de comunicare. Ziariştii nu au accesul direct la sursă, unde informaţiile primare sînt adunate şi apoi transmise mai depare. Nu ştim ce se petrece pe ”circuit”. 
 
Din acest punct de vedere, secretizarea informaţiei ne aduce în situaţia de dinainte de 1989, cînd bolile asemenea acestui virus erau atent ascunse. În anii ’70, România a fost atinsă de un ”virus”, care a provocat ceea ce se numea în popor ”gripa asiatică”. Se zicea că ar fi adus-o chiar Ceauşescu, după vizita lui în China şi Coreea de Nord din 1971, unde a fost mai mult timp, în fruntea unei numeroase delegaţii (din care n-a lipsit Ion Iliescu…). Nu s-a vorbit despre această gripă atunci nici la televizor şi nici în presă, dar s-au suplimentat cantităţi de medicamente antigripale la toate unităţile sanitare, iar morţii din spitale au fost daţi familiilor, fără să se întocmească statistici pe cauze ale morţii, apoi totul a dispărut de la sine şi a intrat în uitare. 
 
Apoi, în 1977-1978 a avut loc o pandemie, denumită de astă dată în popor ”gripa rusească”. Virusul gripei H1N1, care a produs această pandemie, produsese deja o epidemie în 1950. Nu s-au păstrat date publice cu privire la mortalitatea lor. Semnele se vedeau însă la înghesuiala care avea loc în cimitire, unde înmormîntările se făceau nu una după alta, ci chiar simultan, mai multe odată. Au fost multe nemulţumiri legate de această ”gripă rusească”, care a coincis, la vîrful ei epidemic, cu decizia de raţionalizare la nivel naţional a consumului de gaze naturale.  Comunismul nu prea ţinea cont de pandemii, ci de economii, spre deosebire de zilele noastre, cînd pandemia a fost un bun prilej de îndatorare excesivă şi de risipă. 
 

”Ăştia sînt în stare să ne ia şi aerul”

Un raport al Securităţii din 11 martie 1977 arăta nemulţumirile populaţiei, în urma deciziei nr.77/1977 a Consiliului popular judeţean Mureş, prin care ”pe raza judeţului Mureş s-a trecut la raţionalizarea consumului de gaz metan (diminuare cu 30 la sută, faţă de aceeaşi perioadă a anului 1976)”. Această măsură, luată tocmai într-o perioadă de vîrf a pandemiei de gripă a creat o stare de nemulţumire generală a oamenilor, care, chiar din poziţii de conducere, au criticat-o în termeni pe care Securitatea îi considera nepermişi. 
 
”În urma unei verificări-sondaj efectuate de Centrul sanitar antiepidemic Tg.Mureş, a rezultat că măsura luată a afectat în special căminele de copii mici, grădiniţele, şcolile, cantinele unor unităţi şcolare, la care temperatura a ajuns doar la 14-18 grade C, constituind o sursă de îmbolnăvire a copiilor. Problema de mai sus, cît şi temperatura scăzută în unele locuinţe ale familiilor cu copii mici şi bătrîni, au condus şi conduc la comentarii negative, uneori chiar tendenţioase. După părerea specialiştilor, situaţia de mai sus poate afecta starea de sănătate a copiilor, iar lipsa apei calde şi nefuncţionarea spăIătoriilor, uscătoriilor şi păstrarea veselei în condiţii necorespunzătoare din punct de vedere igienic poate contribui la apariţia infecţiilor, a bolilor transmisibile ca hepatita, dezinteria etc”.
 
Pe atunci, nu contau prea mult aceste ”atenţionări” ale ”specialiştilor”. Contau pentru Securitate, doar cînd ele luau note tendenţioase: se trecea la intimidarea şi atenţionarea autorilor unor asemenea comentarii, reţinute de securişti: ”Raportăm mai jos cîteva comentarii negative ale diferitelor categorii de cetăţeni: Toth Erzsebet, solistă de muzică populară la ansamblul de cîntece şi dansuri din Tg.Mureş, a arătat că datorită măsurilor luate pentru economisirea de combustibil, mulţi copii de vîrstă şcolară sînt bolnavi, întrucît în clase este foarte frig; după părerea sa ar fi mai bine să se mărească preţul, dar să fie dată căldură populaţiei, pentru a evita îmbolnăvirea, în urma unor restricţii negîndite. 
 
Bîlcu Margareta şi Haţegan Aurel, directoarea Liceului industrial nr.1 din Tg.Mureş, şi, respectiv directorul Scolii sportive arătau că temperatura din clase de 14-15ー C, a contribuit la îmbolnăvirea multor elevi. Agoston Ştefan, de 46 ani, tehnician la T.C.M. Tg.Mureş, afirma: Acum vin şi cu economii forţate la gazul metan, pentru încălzirea camerelor pînă la 18ーC. Acest lucru conduce la îmbolnăvirea copiilor şi vîrstnicilor. La noi nu se aude altceva decît de economii, de unde se trage concluzia că treburile nu merg prea bine. Nu avem altceva decît datorii şi deficienţe peste tot. Lestyan Ferencz, protopop romano-catolic în Tg.Mureş, arăta că măsura luată, de a nu se furniza căldură suficientă, a stîrnit o mare nemulţumire în rîndul populaţiei şi, în special, în familiile unde sînt copii mici, bătrîni, acest lucru avînd consecinţe grave asupra sănătăţii acestora”. 
 
Chiar medicii sesizau pericolul la care sînt supuşi oamenii în urma unei asemenea măsuri: ”Dr.Ranai, din cadrul Combinatului de îngrăşăminte azotoase Tg.Mureş, în prezenţa unor angajaţi ai acestei unităţi, menţiona faptul că nu mai biruie cu bolnavii de gripă, conchizînd: …Dar ce voi face de acum încolo, cînd se va reduce căldura? Nemeş Eugenia, funcţionară la C.E.C.Tg.Mureş, împreună cu alte două angajate din această unitate, după ce au făcut aprecieri nefavorabile, a arătat:  ... azi-mîine se va raţionaliza şi aerul, pentru că gazul şi apa caldă deja ni se dau cu măsură. Fritsh Frieda din Sighişoara arăta: Omul a economisit mult, dar acum trebuie  să economisească şi mai mult. Aştia, dacă ar putea, ar fi în stare să ne ia şi oxigenul. Raportăm că, despre problemele de mai sus, au fost informate organele de partid competente. La fel, acţionăm în vederea identificării persoanelor instigatoare, asupra cărora vor fi iniţiate măsuri de izolare şi prevenire”. 
 
Raportul e semnat de şeful inspectoratului de securitate, generalul-maior Gheorghe Ristea şi de şeful serviciului I (informaţii interne), lt. col. Tiberiu Băţaga. Pe ei îi interesa nu atît sănătatea ”clasei muncitoare”, cît cea a sistemului – a cărui infaibilitate şi perfecţiune nimeni n-avea voie să le pună la îndoială, nici măcar o gripă, chiar dacă e declarată pandemie, chiar dacă mai omoară şi oameni. 
 

Covid-ul e mai puţin mortal decît cancerul şi accidentele rutiere

Documentul de mai sus ilustrează modul în care erau ”controlate informativ” epidemiile: conta nu atît gradul de răspîndire şi nivelul de mortalitate, cît mai ales comentariile la adresa regimului, care le gestiona în genere minimalizîndu-le riscurile şi ascunzîndu-le urmările. În România de astăzi, lucrurile se petrec exact pe dos. Cu o singură excepţie: ”Grupul de comunicare strategică” şi Direcţiile de Sănătate Publică. Acestea ţin sub control unic informaţiile privind atît ”testările” pentru depistarea bolnavilor de Covid-19, cît şi rezultatele lor. 
 
 În cazurile îmbolnăvirilor cu Covid-19, procentele de vindecare sînt mult mai mari şi decesele sînt mult mai puţine, faţă de alte pandemii. Orice comparaţie cu gripa spaniolă, izbucnită acum o sută de ani este o exagerare şi nu-şi are rostul: aceea a fost într-adevăr o pandemie cu efecte tragice planetare, a făcut peste 50 de milioane de victime, în special în rîndurile populaţiei tinere şi active de 20-30 de ani, rata de mortalitate era foarte mare şi moartea survenea chiar şi la cîteva ore de la instalarea bolii, care se împrăştia cu rapiditate. Covidul se comportă faţă de gripa spaniolă ca greierele faţă de furnica lui La Fontaine.  
 
Covid-19 nu se poate compara nici cu cancerul şi nici măcar cu mortalitatea accidentelor rutiere. La cancer, mortalitatea e mult mai mare, în raport cu cazurile înregistrate. Numărul estimat de cazuri noi de cancer în 2018, (toate cancerele, la ambele sexe şi toate grupele de vîrstă) a fost de 83,461 (de şapte ori mai puţini decît bolnavii de Covid în 2020), cu o rată de incidenţă de 426,2 la 100000 locuitori (adică, 0,42 la mie, apropiată de rata îmbolnăvirii cu Covid, în stadiul incipient al pandemiei). Dar numărul estimat de decese la cancer în 2018 a fost la toate categoriile de vîrstă şi tipuri de boală de 50.902. Adică, au murit, în 2018, de trei ori mai mulţi bolnavi de cancer, decît a făcut victime pandemia de Covid-19, în 2020. Şi nimeni nu s-a alarmat. E greu să te întrebi cîţi dintre pacienţii cu cancer ar fi supravieţuit, dacă ar fi fost alocate cancerului atîtea resurse cît s-au cheltuit cu pandemia. Şi nu e nici moral să o facem. Dar nu poţi, în genere, nici să neglijezi tratarea unei boli, în detrimentul alteia. Ceea ce, în 2020, s-a tot văzut. 
 
În anul care se încheie, bolnavii de cancer au fost cu totul neglijaţi, nu li s-au mai acordat tratamente la timp şi, faţă de situaţiile anterioare, cifrele au explodat, crescînd cu o treime rata mortalităţii, faţă de anul precedent. Dintre ei, mulţi n-au mai fost operaţi şi au fost lăsaţi să moară (cunosc eu însumi un asemenea caz). Mortalitatea e acum de cel puţin patru ori mai mare la bolnavii de cancer, decît la cei de Covid-19, după unele surse, căci nu s-au mai oferit, ca în alţi ani, buletine statistice lunare, pe vîrste şi categorii, privind situaţia bolnavilor şi a morţilor de afecţiuni cronice, de fapt, nu s-au mai furnizat informaţii cu privire la ce speranţă de viaţă mai au bolnavii cronici din România. Căci de fapt nu o mai au.
 

Cum ucid guvernele speranţa de viaţă în România

Speranţa de viaţă în România este printre cele mai scăzute din Uniunea Europeană şi, deşi a crescut din anul 2000, rămîne cu aproape şase ani sub media UE, potrivit raportului Comisiei Europene privind sănătatea în UE. Sînt factori de risc comportamentali, dar alimentaţia deficitară şi lipsa activităţii fizice (rezultată în timpul pandemiei din îndemnul prezidenţial ”păstraţi distanţa, rămîneţi acasă”), a dus la izolarea oamenilor în case, cu riscuri aferente pentru sănătate. Consumul de alcool şi ţigări chiar şi la tineri se menţine la cote ridicate şi cresc riscurile deceselor premature. 
 
Situaţia României, în pragul izbucnirii pandemiei era una critică. Raportul constata că mortalitatea evitabilă rămîne cea mai ridicată, cheltuielile în ceea ce priveşte sănătatea au atins un nivel minim istoric şi sînt mult sub nivelul celor din oricare altă ţară din UE, iar deficitul de forţă de muncă în domeniul sănătăţii rămîne critic. Cheltuielile alocate sănătăţii au atins şi ele un minim istoric: sînt mult sub nivelul celor din oricare altă ţară din UE, atît pe cap de locuitor, cît şi ca procent din PIB (5,2 % din PIB în 2017 faţă de media UE de 9,8 %), se arată în raportul CE, care subliniază că subfinanţarea sistemului subminează capacitatea României de a răspunde nevoilor populaţiei.
 
Cheltuielile, limitate, sînt direcţionate către spitale şi asistenţa medicală acordată în spitale, asistenţa primară şi comunitară fiind astfel în continuare subdezvoltate. Ineficienţa serviciilor de sănătate, subdezvoltarea chirurgiei ambulatorii şi integrarea deficitară a serviciilor de asistenţă accentuează această situaţie. Cea mai mare parte a cheltuielilor din domeniul sănătăţii este finanţată din fonduri publice (79 %), însă cota cheltuielilor suportate “din buzunar” (aproximativ 20%) poate fi substanţială, în special pentru categoriile vulnerabile. Cea mai mare parte a cheltuielilor “din buzunar” se referă la produsele farmaceutice.
 
Pe lîngă costuri, distribuţia inegală a serviciilor medicale şi a lucrătorilor din domeniul sănătăţii ridică obstacole în calea accesului la îngrijire medicală, în special pentru cei care locuiesc în zonele rurale. Deficitul de forţă de muncă în domeniul sănătăţii rămîne critic, numărul de medici şi de asistente medicale fiind printre cele mai scăzute din Europa. În 2018, guvernul a abordat această problemă printr-o Ordonanţă de urgenţă care prevedea creşteri salariale substanţiale şi rapide, în urma căreia salariile medicilor rezidenţi din spitalele publice au crescut de peste două ori. S-a realizat, e drept, o mai bună remunerare, care a contribuit parţial la păstrarea personalului medical şi la reducerea emigraţiei. 
 
Raportul Comsiei Europene mai  arăta că sistemul de sănătate din România se confruntă cu probleme de guvernanţă. Nu există o evaluare sistematică a performanţelor şi, în general, nu există transparenţă. S-au făcut schimbări frecvente în structurile de conducere, cu peste 12 miniştri ai sănătăţii în zece ani, precum şi schimbări frecvente de management la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Toate acestea subminează stabilitatea, coordonarea şi progresul reformelor. Care s-au reluat de la zero, de la un ministru la altul şi rezultatul final a fost tot zero - şi la reforme, şi la proiecte. Un zero umplut acum cu sume colosale, dar cît, cum, unde, cui, s-au dus banii din împrumuturile acestui an al pandemiei, nu ştim. Rămîne tot de domeniul ”comunicării strategice”.
 
În acest an, datoria externă totală a României, publică şi privată, a crescut în primele zece luni ale anului cu 9,2 miliarde de euro, ajungînd la un total de 118,9 miliarde, iar datoria publică a ajuns la peste 50,7 miliarde euro. Sîntem super-îndatoraţi, dar nu ştim unde s-au dus banii. Dacă întrebi, s-au dus pe pandemie. Dar, ce se întîmplă cu restul? Vom uita, mai devreme sau mai curînd, de pandemie, dar vom rămîne cu o datorie împovărătoare. Înrobitoare, mai corect spus. Ăsta să fi fost scopul? Dacă da, atunci a fost atins. Sîntem la cheremul creditorilor. Guvernele lui Iohannis ne-au îndatorat pe boală şi moarte, sub pretexul combaterii covidului, iar vindecarea ţării e la fel de departe, ca viaţa de apoi.
 
 
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici