COMENTARIU Sorin Avram: Agentul constatator Iohannis şi prim-pompierul Cîţu

6818 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU Sorin Avram: Agentul constatator Iohannis şi prim-pompierul Cîţu

După aproximativ opt ore de la stingerea incendiului şi la şase ani de când deţine funcţia de preşedinte al României, la faţa locului şi-a făcut apariţia şi agentul constatator Klaus Iohannis, care a spus: ”După părerea mea problema este, însă, mult mai amplă. Avem de a face cu probleme structurale în spitale şi am solicitat noului ministrul al Sănătăţii să lucreze cu celeritate la un proiect de reformă pentru întreg sistemul de sănătate şi aştept primele idei pentru a demara această reformă”. Au trecut anii peste domnul preşedinte şi nu mai are nervul de altădată, atunci când îşi exprima şi îngrijorarea în legătură cu tragediile care se petrec şi când promitea că urmăreşte cu atenţie situaţia.

Înainte de apariţia agentului constatator, prim-pompierul ţării, primul ministru Florin Cîţu, a făcut spume, spunând că nu se poate aşa ceva, că nu mai trebuie să se întâmple şi că angajaţii din sănătate trebuie să iasă pe teren: ”Aşa nu mai merge! Angajaţilor din administraţie, din Ministerul Sănătăţii, inspecţiile de sănătate, inspecţiile de control, le spun: ieşiţi din birouri, faceţi-vă treaba, altfel plecaţi cu toţii acasă! Fiecare angajat să îşi facă treaba pentru care e plătit!”. Adevărul este că intervenţiile cu spumă sunt indicate în cazul incendiilor provocate de instalaţiile electrice. Dacă instalaţia electrică o fi provocat tragedia de la ”Matei Balş”.

Până să ajungă Florin Cîţu şi să dea cu spumă au aruncat câteva găleţi cu apă de ploaie alţi oficiali ai Statului Român, cei cu funcţii mai mici, care trebuie să se trezească mai devreme dacă nu vor să se trezească daţi afară.

Intervenţia pompieristică a oficialilor români nu a avut decât darul de a a-i linişti pe românii care au luat foc după noua nenorocire care s-a abătut sistemul medical românesc. Atât.

După intervenţie, Klaus Iohannis s-a întors la Palatul Cotroceni pentru a definitiva programul ”România normală”, Florin Cîţu a revenit la Palatul Cotroceni pentru a aduce îmbunătăţiri proiectul referitor la revenirea în ”V” a economiei, Vlad Voiculescu s-a reîntors la întâlnirile cu reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale cu care pune pe hârtie programe de dezvoltare a sistemului medical, Raed Arafat a plecat să reia lupta cu contestatarii măsurilor de combatere a coronavirusului, Adrian Streinu Cercel, în calitatea sa de fost manager la ”Matei Balş”, a rămas că caute un electrician pe care să dea vina pentru nenorocirea care s-a abătut asupra institutului, iar pompierii s-au retras la unitate, pentru a se pregăti ca să intervină la viitorul incendiu care va izbucni într-unul din spitalele româneşti.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici