ALEGERI ANTICIPATE în Grecia, după ce deputaţii nu au reuşit să aleagă un preşedinte

Parlamentul elen a eşuat luni în cea de-a treia încercare de a alege preşedintele Republicii, provocând organizarea unor alegeri legislative anticipate care ar putea să aducă la putere Syriza (stânga radicală).

590 afișări
Imaginea articolului ALEGERI ANTICIPATE în Grecia, după ce deputaţii nu au reuşit să aleagă un preşedinte

ALEGERI ANTICIPATE în Grecia, după ce deputaţii nu au reuşit să aleagă un preşedinte (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

După eşecul înregistrat de Stavros Dimas, un fost comisar european şi candidatul Guvernului în alegerile prezidenţiale, Parlamentul urmează să fie dizolvat în termen de zece zile.

Premierul Antonis Samaras a anunţat că-i va cere actualului preşedinte, Carolos Papoulias, să convoace alegeri legislative anticipate pe 25 ianuarie.

Dimas, care avea nevoie de 180 de voturi în al treilea tur de scrutin, a obţinut doar 168, exact ca în urmă cu şase zile, când a avut loc turul doi. În primul tur el a obţinut 160 de voturi.

TITLURILE ZILEI

Bursa de la Atena a înregistrat o pierdere de 11% după acest rezultat. Pieţele se tem de venirea la putere a partidului Syriza (extremă stânga), care se clasează pe primul loc în intenţiile de vot potrivit unor sondaje.

Prima declaraţie a liderului acestui partid, Alexis Tsipras, a fost fără echivoc. Prin acest vot, a spus el, poporul şi-a arătat "voinţa de a pune capăt politicilor de austeritate".

Grecia a fost ţara cea mai afectată de criza datoriilor. Ea a fost salvată de la faliment de către creditorii săi internaţionali - FMI, UE şi BCE -, care s-au angajat să-i împrumute 240 de miliarde de euro în schimbul unei politici economice foarte dificile pentru greci, dintre care peste un sfert sunt şomeri.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici