ANALIZĂ: Rusia riscă să plătească scump pentru intervenţia militară în Ucraina - experţi

Intervenţia militară rusă în Ucraina decisă de către preşedintele Vladimir Putin ar putea să coste scump Rusia, atât pe plan diplomatic, cât şi pe plan economic, estimau luni numeroşi experţi.

4249 afișări
Imaginea articolului ANALIZĂ: Rusia riscă să plătească scump pentru intervenţia militară în Ucraina - experţi

ANALIZĂ: Rusia riscă să plătească scump pentru intervenţia militară în Ucraina - experţi (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Este vorba despre cea mai gravă criză dintre Rusia şi Occident de la venirea la putere a lui Putin. Rusia riscă acum să fie total izolată, pe plan politic şi economic, mai mult decât după ce a invadat Afganistanul", afirmă Aleksei Malacenko de la Centrul Carnegie de la Moscova.

"Toate scenariile sunt de luat în calcul, inclusiv o escaladare a conflictului. Principalul obiectiv al lui Putin este să arate că Rusia nu-şi abandonează poziţia. Rezultatul: o criză cu consecinţe extrem de periculoase", apreciază politologul Maria Lipman.

TITLURILE ZILEI

Denunţând "ocuparea" Crimeei de către Rusia, secretarul de Stat american John Kerry a avertizat duminică Kremlinul că "G8 şi alte câteva state sunt pregătite să meargă până la capăt şi să izoleze Rusia din cauza acestei invazii. Ele sunt pregătite să aplice sancţiuni, sunt pregătite să izoleze Rusia din punct de vedere economic".

O serie de lideri europeni au făcut declaraţii foarte ferme şi ameninţătoare. "Vor exista consecinţe şi un preţ de plătit", a declarat ministrul britanic de Externe William Hague, iar preşedintele polonez Bronislaw Komorowski a anunţat că Polonia sa susţine adoptarea unor sancţiuni europene împotriva Rusiei.

Reacţia nu s-a lăsat aşteptată. Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a denunţat imediat ameninţări cu "sancţiuni şi boicotarea".

În afară de izolarea diplomatică - Washingtonul a ameninţat cu excluderea Rusiei din G8 -, o deteriorare a relaţiilor economice între Moscova şi partenerii săi occidentali ar putea avea repercusiuni sensibile asupra economiei ruse, deja şubrede.

- Riscuri pe termen lung

"Rusia are o economie ineficientă, JO de la Soci au costat scump, iar o aventură militară şi relaţii tensionate cu Occidentul pot costa şi mai scump. Rusia nu-şi poate permite acest lucru pe termen lung", relevă un analist de la banca germană Berenberg, subliniind că, în criza ucraineană, "riscul principal vizează până la urmă Rusia-însăşi".

Spre deosebire de conflictul de câteva zile dintre Rusia şi Georgia, în 2008, în Osetia de Sud, "tensiunile din Ucraina riscă să dureze mult mai mult timp şi să aibă repercusiuni negative pe termen lung asupra mediului economic din Rusia", au apreciat analişti de la Alfa Bank din Moscova.

Între timp, în ţară, "imaginea lui Putin este excelentă, el este salvatorul ruşilor şi recuperatorul Crimeei", subliniază Aleksei Makarkin de la Centrul pentru Tehnologii Politice. "El va beneficia de susţinerea populaţiei, atât timp cât nu va exista război", adaugă Aleksei Malacenko.

Dar dacă escaladarea se prelungeşte, "situaţia va ajunge în impasul Războiului Rece, iar pierderile Rusiei vor fi mari", apreciază Valeri Garbuzov de la Institutul Statelor Unite şi Canadei.

Impactul crizei asupra economiei ruse era deja vizibil luni, în contextul în care Brusa de la Moscova înregistra în miezul zilei pierderi de până la 13%, iar rubla se deprecia la niveluri istorice faţă de euro şi dolar, investitorii fiind cuprinşi de panică faţă de consecinţele intervenţiei militare ruse în Ucraina.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici