Angela Merkel se declară optimistă în privinţa formării unei coaliţii guvernamentale cu SPD, înaintea congresului social-democraţilor germani

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a declarat, sâmbătă, că este optimistă înaintea congresului social-democraţilor germani, care se vor pronunţa cu privire la iniţierea negocierilor formale cu Uniunea Creştin-Democrată în privinţa formării unei coaliţii guvernamentale, relatează site-ul Reuters.

564 afișări
Imaginea articolului Angela Merkel se declară optimistă în privinţa formării unei coaliţii guvernamentale cu SPD, înaintea congresului social-democraţilor germani

La aproape patru luni după alegerile parlamentare, Angela Merkel nu a reuşit să formeze un guvern. În cazul în care Partidul Social-Democrat (SPD) va refuza coaliţia, există posibilitatea unui guvern minoritar sau organizarea de alegeri anticipate.

”Vom aştepta congersul SPD şi după sper să începem negocierile pentru o coaliţie”, a declarat Merkel, care efectuează o vizită oficială în Bulgaria.

Duminică, SPD organizează un congres pentru a decide dacă liderii partidului vor iniţia negocieri formale pentru intrarea la guvernare alături de blocul CDU/CSU.

TITLURILE ZILEI

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici