Antony Blinken a declarat că SUA şi partenerii europeni analizează interzicerea importurilor de petrol rusesc

  • Statele Unite şi partenerii europeni analizează posibilitatea de a interzice importurile de petrol rusesc, a declarat duminică secretarul de stat american Antony Blinken, dar a subliniat importanţa unor livrări stabile de petrol la nivel global.
  • "Suntem acum în discuţii foarte active cu partenerii noştri europeni despre interzicerea importului de petrol rusesc în ţările noastre, menţinând, desigur, în acelaşi timp, o aprovizionare globală constantă cu petrol", a declarat Blinken într-un interviu.
8852 afișări
Imaginea articolului Antony Blinken a declarat că SUA şi partenerii europeni analizează interzicerea importurilor de petrol rusesc

Blinken, care se află în prezent într-o călătorie prin Europa pentru a se coordona cu aliaţii împotriva invaziei ruseşti în Ucraina, a adăugat că a discutat sâmbătă cu preşedintele Joe Biden despre importurile de petrol.

Comentariile lui Blinken au fost făcute în contextul în care preţurile petrolului , au crescut vertiginos în ultima săptămână, după ce Statele Unite şi aliaţii săi au sancţionat Rusia în urma invaziei acesteia în Ucraina, relatează Reuters

După invazia Rusiei în Ucraina, Casa Albă a aplicat sancţiuni asupra exporturilor de tehnologii către rafinăriile ruseşti şi asupra gazoductului Nord Stream 2, care nu a fost niciodată lansat. Până în prezent, nu a vizat exporturile de petrol şi gaze ale Rusiei, în timp ce administraţia Biden cântăreşte impactul asupra pieţelor globale de petrol şi asupra preţurilor energiei din SUA.

Întrebat dacă Statele Unite au exclus interzicerea unilaterală a importurilor de petrol rusesc, Blinken a declarat: Nu voi exclude luarea de măsuri într-un fel sau altul, indiferent de ceea ce fac ei, dar tot ceea ce am făcut, abordarea începe cu coordonarea cu aliaţii şi partenerii", a spus Blinken.

Statele Unite au importat în medie peste 20,4 milioane de barili de ţiţei şi produse rafinate pe lună în 2021 din Rusia, aproximativ 8% din importurile de combustibili lichizi ale SUA, potrivit Administraţiei pentru Informaţii în domeniul Energiei (EIA).

Blinken a spus că există o serie de măsuri suplimentare pe care Statele Unite le analizează pentru a creşte presiunea asupra Rusiei, dar nu a oferit detalii despre care ar fi noile măsuri.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici