Barack Obama şi americanii felicită Republica Moldova de Ziua Independenţei

Secretarul de Stat american John Kerry a transmis un mesaj de felicitare poporului Republicii Moldova din partea preşedintelui american Barack Obama şi poporului Statelor Unite, cu ocazia aniversării a 23 de ani de la declararea independenţei pe 27 august, potrivit unui comunicat.

228 afișări
Imaginea articolului Barack Obama şi americanii felicită Republica Moldova de Ziua Independenţei

Barack Obama (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

"Aplaud poporul moldovean pentru angajamentul faţă de integrarea europeană. Numeroase oportunităţi se deschid mulţumită liberalizării vizelor şi ratificării recente a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană (UE)", afirmă secretarul de Stat american în acest mesaj, în care promite că "Statele Unite vor continua să vă ajute să beneficiaţi deplin de aceste oportunităţi".

"Statele Unite rămân în continuare angajate faţă de suveranitatea şi integritatea teritorială a (Republicii) Moldova", subliniază Kerry, în contextul crzei ucrainene, adăugând că "vom continua să jucăm un rol activ în negocierile privind soluţionarea conflictului din (regiunea moldoveană separatistă prorusă) Transnistria" şi promiţând că Washingtonul va ajuta această fostă republică sovietică "să-şi clădească un viitor mai sigur şi mai prosper".

TITLURILE ZILEI

Kerry evocă, în comunicat, vizita pe care a efectuat-o la începutul lui decembrie 2013 în Republica Moldova, angajamentul Chişinăului de a promova democraţia şi angajamentul Washingtonului de a ajuta ţara să-şi atingă "întregul potenţial democratic, inclusiv prin asistenţă americană în vederea îmbunătăţirii mediului judiciar moldovean".

Şeful diplomaţiei americane, evocă totodată întâlnirea cu premierul Iurie Leancă şi vizita la pe care a efectuat-o atunci la pivniţele Cricova, citând "un export care a făcut (Republica) Moldova cunoscută în întreaga lume".

"Aşa cum am spus atunci, voi sunteţi cei care vă definiţi viitorul, prin speranţele şi aspiraţiile pe care le aveţi", afirmă Kerry, citat în comunicat.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici