- Home
- Externe
- BUCUREŞTI, (12.12.2024, 21:18)
-
Laura Buciu
Laura Buciu
Belgia va creşte în 2025 contribuţia cu trupe la Grupul de luptă al NATO de la Cincu
Oficialii belgieni au reconfirmat angajamentul solid faţă de participarea la Grupul de Luptă NATO din România şi au precizat că, în anul 2025, numărul trupelor belgiene va creşte pentru a susţine exerciţiile la nivel de brigadă, transmite, joi, Ministerul Apărării Naţionale (MApN).
Urmărește
262 afișări
Sursa foto: Pexels
Secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare şi relaţii internaţionale, Simona Cojocaru, şi şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, s-au întâlnit cu ministrul Apărării din Regatul Belgiei, Ludivine Dedonder, şi cu şeful Statului Major al Apărării, generalul Frederik Vansina, joi, la Centrul Naţional de Instruire Întrunită Getica din Cincu, Braşov.
Întrevederea a avut loc cu prilejul vizitei pe care oficialii aliaţi au efectuat-o la trupele belgiene din cadrul Grupului de Luptă al NATO dislocat în facilitatea românească de instruire.
Discuţiile bilaterale au abordat evoluţia situaţiei de securitate din regiunea Mării Negre, demersurile NATO de consolidare a posturii aliate de apărare şi descurajare, în perspectiva Summitului aliat de la Haga, din 2025. Au inclus, de asemenea, evenimentele majore de instruire multinaţională de anul viitor şi potenţiale perspective de extindere a cooperării bilaterale în domeniul apărării.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Democrativa PSD-PNL s-a degradat în ultimul hal! Deciziile importante ale României vor fi votate de UDMR
-
POT: 125 de parlamentari au semnat pentru suspendarea lui Iohannis
-
Lasconi: Promisiunea lui Ciolacu privind indexarea pensiilor din septembrie, minciună
-
Premierul Poloniei acuză Rusia că a plănuit acte de terorism asupra unor companii aeriene din întreaga lume
Oficialii belgieni au reconfirmat angajamentul solid faţă de participarea la Grupul de Luptă NATO din România şi au precizat că, în anul 2025, numărul trupelor belgiene va creşte pentru a susţine exerciţiile la nivel de brigadă. Au fost salutate rezultatele remarcabile obţinute în cadrul Grupului de Luptă NATO, aflat sub comanda Franţei, atât din perspectiva dezvoltării infrastructurii, cât şi a instruirii în comun.
„Prezenţa militarilor belgieni alături de cei francezi, luxemburghezi şi spanioli, în cadrul Grupului de Luptă al NATO de la Cincu reprezintă o dovadă a unităţii şi solidarităţii aliate în faţa unui mediu de securitate tot mai complex”, a subliniat secretarul de stat român.
Secretarul de stat Simona Cojocaru a transmis asigurări că România depune toate eforturile pentru a asigura sprijinul logistic necesar, mai ales din perspectiva organizării, în primăvara anului viitor, a exerciţiului de nivel brigadă Dacian Spring, care va presupune desfăşurarea unui număr mare de militari şi tehnică în cadrul Grupului de Luptă din România.
De asemenea, a fost exprimat angajamentul ferm al României faţă de valorile şi principiile care stau la baza Alianţei Nord-Atlantice şi Uniunii Europene, ţara noastră contribuind deja semnificativ la iniţiativele, misiunile şi operaţiile desfăşurate sub egida celor două organizaţii.
Şeful Statului Major al Apărării i-a mulţumit omologului belgian pentru aportul forţelor armate din această ţară la consolidarea posturii aliate de descurajare şi apărare în România. „Prezenţa trupelor belgiene în cadrul Grupului de Luptă al NATO dislocat în ţara noastră reprezintă o materializare a solidarităţii aliate, precum şi a strânselor relaţii dintre armatele noastre. În planul instruirii comune, ne aşteaptă un an cu exerciţii de anvergură, inclusiv pentru exersarea nivelului de brigadă a structurii multinaţionale dislocate în Cincu. Va fi nevoie de un efort conjugat, susţinut, care va contribui direct la creşterea nivelului de instruire, a interoperabilităţii şi a coeziunii”, a spus generalul Gheorghiţă Vlad.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe alephnews.ro: Donald Tusk a acuzat Rusia că a planificat o campanie teroristă aeriană „împotriva companiilor aeriene din întreaga lume”
Citește pe www.zf.ro: În timp ce gazul din Marea Neagră deja a început să se vândă, România are o listă de 22 de centrale de energie care vor avea nevoie de peste 8 mld. metri cubi pe an, cam cât se va scoate anual din Neptun Deep. Care este stadiul pe fiecare proiect?
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Eminescu și nevoia de poezie sunt salvarea într-o perioadă de criză contemporană. De ce avem nevoie de poet în epoca haosului digital
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Ţara care nu mai vrea să le cumpere străinii casele. Guvernul a impus taxe uriaşe pentru persoanele din afara UE care vin să cumpere proprietăţi
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Petre Zaim a murit sub privirea neputincioasă a fiului său, strivit de încărcătura prăbușită de pe o macara 😢
CANCAN.RO
Motivul pentru care unele persoane se simt epuizate, imediat după ce se trezesc, dimineața, potrivit dr. neurochirurg Vlad Ciurea
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe