Bilanţul cutremurului urmat de tsunami din Indonezia a ajuns la peste 2.000 de morţi - Mediafax

Bilanţul cutremurului urmat de tsunami din Indonezia a ajuns la peste 2.000 de morţi

Cel puţin 2.010 de persoane au decedat, mii de persoane au fost rănite şi se crede că alte câteva mii de victime sunt îngropate sub dărâmături, în urma cutremurului de 7,5 grade urmat de tsunami care a afectat insula Sulawesi, relatează Reuters.

156 afişări

Imaginea articolului Bilanţul cutremurului urmat de tsunami din Indonezia a ajuns la peste 2.000 de morţi

Bilanţul cutremurului urmat de tsunami din Indonezia a ajuns la peste 2.000 de morţi

Echipele de salvare au intensificat în ultimele zile eforturile de căutare a persoanelor prinse sub dărâmături, având în vedere că operaţiunea va fi oprită joi.

Agenţia pentru Gestionarea Dezastrelor din Indonezia a transmis că operaţiunea de căutare a victimelor va fi oprită joi din cauza riscului din ce în ce mai mare de epidemii.

Oficialii locali au anunţat că este posibil ca peste 5.000 de victime să fie sub dărâmături, în urma cutremurului din 28 septembrie.

 

Majoritatea cadavrelor au fost găsite în oraşul Palu, situat pe coasta de vest a insulei Sulawesi.

Peste 10.000 de persoane participă la operaţiunea de căutare, în special în trei zone ale oraşului, unde s-au înregistrate cazuri în care solul şi-a pierdut rigiditatea şi s-a transformat în noroi, proces cunoscut drept lichefierea solului.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
INDONEZIA ,
CUTREMUR ,
TSUNAMI

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.