Zeci de persoane au fost rănite în Italia, după PRĂBUŞIREA unei scări rulante la metroul din Roma. Posibila cauză a accidentului | VIDEO

Cel puţin 20 de persoane au fost rănite, unele fiind în stare gravă, după prăbuşirea unei scări rulante la metroul din Roma, afirmă surse din cadrul echipelor de intervenţie citate de presa italiană.

4512 afișări
Imaginea articolului Zeci de persoane au fost rănite în Italia, după PRĂBUŞIREA unei scări rulante la metroul din Roma. Posibila cauză a accidentului | VIDEO

BREAKING: Zeci de persoane au fost rănite în Italia, după PRĂBUŞIREA unei scări rulante la metroul din Roma | VIDEO

Accidentul a avut loc marţi seară în Staţia de metrou "Repubblica" din Roma.

Partea inferioară a unei scări rulante pe care erau zeci de persoane a cedat, astfel că scara s-a prăbuşit.

Cel puţin 20 de persoane au fost rănite, cinci fiind în stare gravă, au declarat surse din cadrul echipelor de salvare citate de publicaţiile Corriere della Sera, La Repubblica şi Il Mattino.

Printre persoanele rănite se numără suporteri ai clubului de fotbal Cska Moscova care intenţionau să ajungă la meciul cu A.S. Roma.

În urma accidentului, staţia de metrou a fost închisă, iar trenurile circulă fără a opri în această staţie.

Sute de membri ai echipajelor de urgenţă au fost trimişi la locul accidentului. Autorităţile încearcă să afle cauzele care au condus la prăbuşirea scării rulante.

Conform concluziilor preliminare ale anchetei, scara a cedat din cauză că erau prea multe persoane, aproximativ 80, dar şi pentru că unii suporteri ruşi, în stare de ebrietate, au sărit în grup pe unele trepte.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici