Cel puţin 14 persoane au murit în urma unui atac armat la o unitate militară din Yemen

Cel puţin 14 persoane au murit, iar alte 40 au fost rănite, după ce mai mulţi bărbaţi înarmaţi au încercat să intre în sediul unei unităţi de combatere a terorismului, localizată în oraşul Aden, au informat surse medicale şi de securitate, relatează site-ul cotidianului The Guardian.

278 afişări

Imaginea articolului Cel puţin 14 persoane au murit în urma unui atac armat la o unitate militară din Yemen

Cel puţin 14 persoane au murit în urma unui atac armat la o unitate militară din Yemen

La scurt timp după atac, gruparea teroristă Stat Islamic a revendicat atentatul care a avut ca ţintă baza din districtul Tawahi.

Sursele din domeniul securităţii au informat că în atentat au fost implicaţi şi doi indivizi care au aruncat în aer vehiculele în care se aflau, în timp ce alţi şase bărbaţi înarmaţi au încercat să intre în clădire. Toţi au fost ucişi de paznicii care se aflau înauntru.

Polliţia din Aden a informat prin reaţeaua de socializare de Facebook că a reuşit să oprească atentatul înainte să reuşească să intre în tabără.

"Toţi teroriştii au fost lichidaţi înainte să poată să intre pe porţiile unităţii", s-a arătat în mesaj.

Sursele au mai informat că trei ofiţeri, o femeie şi doi copii au fost ucişi în atac.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
YEMEN ,
TERORISM ,
ATENTAT
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.