Cel puţin 18 morţi în urma protestelor violente din Chile

Zeci de mii de protestatari au luat cu asalt capitala statului Chile ridicând baricade de foc şi confruntându-se cu poliţia întrucât promisiunile preşedintelui Sebastián Piñera privind reformele economice nu au reuşit să calmeze revoltele care au dus la cel puţin 18 morţi, potrivit Associated Press.

469 afişări
Imaginea articolului Cel puţin 18 morţi în urma protestelor violente din Chile

Cel puţin 18 morţi în urma protestelor violente din Chile

Sindicaliştii din cea mai mare ţară producătoare de cupru din lume s-au alăturat manifestanţilor într-o grevă generală.

Mişcarea a început de la o creştere a tarifelor pentru biletele de metrou, dar săptămâna trecută s-a transformat în proteste, manifestanţii cerând îmbunătăţiri în educaţie, sănătate şi salarii într-una dintre cele mai bogate, dar şi cele mai inegale naţiuni din America Latină.

Poliţia a răspuns manifestanţilor care au aruncat cu pietre prin tunuri de apă, gloanţe de cauciuc şi gaze lacrimogene. Scene similare s-au repetat în orăşelele şi oraşele din toată ţara care are o populaţie de 18 milioane de oameni.

Milioane de studenţi nu au putut încă să participe la cursuri, mai multe staţii de metrou au fost închise, iar în faţa benzinăriilor şi a supermarketurilor s-au format cozi după ce multe magazine au fost incendiate sau distruse.

Tulburările au izbucnit săptămâna trecută, când studenţii au început să sară peste turnicheţii staţiilor de metrou pentru a protesta împotriva unei creşteri cu 4 cenţi a tarifului cartelelor de metrou, despre care guvernul chilian a spus că este necesar pentru a face faţă creşterii preţurilor la petrol şi a unei monede mai slabe.

Mulţi protestatari din Santiago au fluturat drapelul naţional şi au strigat: „Chile s-a trezit!”

Preşedintele statului Chile, Sebastian Piñera, a anunţat un nou pachet de măsuri sociale menit să pună capăt protestelor care afectează ţara sud-americană de cinci zile, informează Le Figaro.

Autorităţile de la Santiago de Chile au activat vineri starea de urgenţă în mai multe oraşe din Chile după ce mişcarea de protest adresată costurilor ridicate de trai şi inegalităţii din ţară a cunoscut un nivel înalt de violenţă.

Taguri:
chile,
proteste,

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici