Cel puţin 36 de morţi în urma raidurilor aeriene ruse efectuate în Siria. Washingtonul exprimă preocupare privind bombardamentele

Cel puţin 36 de persoane au murit în urma raidurilor aeriene efectuate miercuri de aviaţia militară rusă în Siria, susţine Coaliţia Naţională Siriană, o grupare a opoziţiei. Statele Unite au exprimat preocupare privind bombardamentele, avertizând că intervenţia rusă nu va contribui la soluţionarea conflictului.

9951 afișări
Imaginea articolului Cel puţin 36 de morţi în urma raidurilor aeriene ruse efectuate în Siria. Washingtonul exprimă preocupare privind bombardamentele

Cel puţin 36 de morţi în urma raidurilor aeriene ruse efectuate în Siria. Washingtonul exprimă preocupare privind bombardamentele

Potrivit unor surse, secretarul de Stat american, John Kerry, i-a transmis ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, că raidurile aeriene ruse "nu vor ajuta" la soluţionarea conflictului din Siria. În plus, Kerry ar fi cerut Rusiei să se implice imediat pentru dezarmarea părţilor beligerante, informează site-ul cotidianului The Washington Post.

"Raidurile aeriene ruse nu vor modifica în niciun fel misiunile Statelor Unite sau ale coaliţiei împotriva reţelei teroriste Stat Islamic", a reacţionat John Kirby, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american.

TITLURILE ZILEI

"Rusia devine singura ţară care efectuează operaţiuni la solicitarea Administraţiei legitime din Siria", a replicat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei.

Cel puţin 36 de persoane au murit în urma raidurilor aeriene efectuate miercuri de aviaţia militară rusă în Siria, susţine Coaliţia Naţională Siriană, o grupare a opoziţiei. Informaţia nu a putut fi confirmată din surse independente.

"Toate obiectivele atacate miercuri de forţele aeriene ruse au fost civile", a declarat Khaled Khodja, liderul Coaliţiei Naţionale Siriene, informează site-ul cotidianului Le Figaro.

"În zonele vizate de aviaţia militară rusă nu sunt militanţi ai grupurilor teroriste Stat Islamic, Frontul al-Nusra sau Al-Qaida", susţine Khodja.

Avioane militare ruse au efectuat, miercuri, primele raiduri aeriene în Siria, vizând poziţii ale reţelei teroriste Stat Islamic. Potrivit unor surse din cadrul Ministerului rus al Apărării, aviaţia militară rusă a atacat poziţii teroriste din zona oraşului Homs, în sud-vestul Siriei.

Potrivit unui oficial sirian, raidurile aeriene au vizat periferia oraşului Homs, în sud-vestul Siriei, o zonă ocupată de membri ai Armatei Siriene Libere (ASL), una dintre forţele militare ale opoziţiei siriene. "În această zonă nu sunt deloc terorişti", a declarat sursa citată.

Bombardamentele au fost iniţiate imediat după ce Consiliul Federaţiei, Camera superioară a Parlamentului rus, a aprobat în unanimitate cererea preşedintelui Vladimir Putin de a folosi Forţele Aeriene în Siria. Preşedintele Siriei, Bashar al-Assad, a cerut Rusiei asistenţă militară în confruntările cu reţeaua teroristă Stat Islamic. Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, i-a criticat marţi pe omologii săi din SUA şi Franţa, Barack Obama şi Francois Hollande, care fac apel în mod frecvent la înlăturarea liderului sirian Bashar al-Assad. Barack Obama a cerut luni, de la tribuna ONU, înlăturarea regimului din Siria, însă Vladimir Putin a respins ideea, pledând pentru stabilitate în Orientul Mijlociu şi în nordul Africii.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeşte 250.000 de morţi.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici