Incendiile devastatoare din California. Cel puţin 42 de persoane au murit, un oraş distrus şi 7.000 de case arse

Echipele de căutare au recuperat rămăşiţele a cel puţin 42 de persoane ucise în incendiul devastator care a distrus în mare parte oraşul Paradise din nordul Californiei, devenind astfel cel mai periculos incendiu de vegetaţie din istoria statului, au declarat luni autorităţile, relatează Reuters.

2279 afișări
Imaginea articolului Incendiile devastatoare din California. Cel puţin 42 de persoane au murit, un oraş distrus şi 7.000 de case arse

Incendiile devastatoare din California. Cel puţin 42 de persoane au murit, un oraş distrus şi 7.000 de case arse

Cel mai recent număr de morţi a fost anunţat de şeriful comitatului Butte Kory Honea în cadrul unei conferinţe de presă în oraşul Chico din apropiere, după ce autorităţile au găsit rămăşiţele a 13 victime într-un focar numit Camp Fire.

Acest incendiu a fost deja clasat ca fiind cel mai distrugător înregistrat în California, după ce a izbucnit joi la poalele munţilor din Butte County, la 280 de kilometri nord de San Francisco, distrugând peste 7.000 de case şi alte clădiri.

Honea a spus că numărul persoanelor care au fost date dispărute în urma dezastrului a rămas oficial la 228, dar a adăugat că biroul său a primit mai mult de 1500 de solicitări de la persoanele preocupate de soarta celor dragi. El a spus că biroul său a reuşit să confirme siguranţa persoanelor în cauză în 231 dintre aceste cazuri până acum.

Mai mult de 15.000 de structuri se află în continuare sub ameninţare într-o zonă plină de un fum gros, încât vizibilitatea este redusă în unele locuri, la mai puţin de o jumătate de metru.

Cea mai mare parte a dezastrului şi a victimelor s-a înregistrat în şi în împrejurimile oraşului Paradise, unde flăcările au redus majoritatea clădirilor la cenuşă şi moloz joi seara, la doar câteva ore după izbucnirea focului.

Cele 42 de decese confirmate marchează cea mai mare pierdere de vieţi omeneşti în urma unui incendiu din California, a spus Honea. De asemenea, depăşeşte cu mult numărul record de morţi de la un incendiu produs în California, respectiv 29 în 1933 în dezastrul de la Griffith Park din Los Angeles.

 

 

 

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici