Cel puţin nouă persoane au fost ucise în provincia Anbar din Irak-surse de securitate

Cel puţin nouă persoane au fost ucise luni în provincia Anbar din Irak, când mai mulţi bărbaţi înarmaţi au atacat casa unui ofiţer militar sunit, au declarat surse de securitate, relatează Reuters.

277 afișări
Imaginea articolului Cel puţin nouă persoane au fost ucise în provincia Anbar din Irak-surse de securitate

Cel puţin nouă persoane au fost ucise în provincia Anbar din Irak-surse de securitate

Căpitanul Misha'an Hazemawi şi alţi opt oameni au fost ucişi atunci când atacatorii au luat cu asalt casa acestuia din apropierea districtului Karma, la aproximativ 16 km nord-est de oraşul Falluja.

Niciun grup nu şi-a asumat răspunderea pentru atac, dar două surse de securitate au declarat că militanţi ai Statului Islamic se află în spatele acestuia.

Un mic număr de militanţi încă operează în zonă şi sunt capabili să lanseze atacuri sporadice, afirmă oficialii de securitate irakieni.

TITLURILE ZILEI

Ofiţerul a fost membru al Forţelor de Mobilizare Tribale, o reţea de miliţii sunite care au susţinut guvernul în lupta sa împotriva Statului Islamic, au precizat sursele de securitate.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici