Cele mai bune STAŢIUNI DE SCHI din Europa. TOPUL destinaţiilor perfecte pentru pasionaţii de sporturi de iarnă - FOTO

Staţiuni de schi din Franţa, Elveţia, Austria şi Italia sunt cele mai bune zone din Europa dedicate acestui sport de iarnă, conform unui clasament conceput pe baza a şase criterii: preţul biletului pentru o zi de schiat, lungimea pistei, calitatea zăpezii, nivelul de aglomeraţie şi restaurentele din zonă.

50720 afișări
Imaginea articolului Cele mai bune STAŢIUNI DE SCHI din Europa. TOPUL destinaţiilor perfecte pentru pasionaţii de sporturi de iarnă - FOTO

Cele mai bune STAŢIUNI DE SCHI din Europa. TOPUL destinaţiilor perfecte pentru pasionaţii de sporturi de iarnă - FOTO (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

În februarie 2014, The Guardian a realizat un ghid interactiv al celor mai bune 18 staţiuni de schi din Europa. Clasamentul are la bază cercetarea făcută de Christophe Schrahe, consultant şi scriitor specializat în schi de origine germană. Schrahe a publicat în ianuarie 2013 un raport despre lungimea pistelor din 100 de staţiuni europene, potrivit căruia lungimea pistei este exagerată semnificativ în unele dintre acestea.

TITLURILE ZILEI

18. Les 4 Vallées, Elveţia

Verbier, cel mai cunoscut sat din regiunea Celor patru Văi, este situat la mare înălţime deasupra valei Ronului, sursă de privelişti impresionante ale vârfului Mont Blanc. Fostul sat alpin şi-a păstrat farmecul prin numeroasele cabane din lemn. Vizitatorii cei mai frecvenţi sunt familiile şi pasionaţii de urcat pe munte. Dintre aceştia, unii laudă pârtiile potrivite pentru învăţat, în timp ce alţii preferă zonele pentru avansaţi din jurul Mont Fort, Mont Gelé şi Greppon Blanc.

  • Paturi: 25.000 în staţiune, 65.000 de în Les 4 Vallées

  • Piste: 826 - 3.314 metri altitudine, 187 km lungime

  • Aglomeraţie: 85.100 - capacitate maximă pe oră

  • Zăpadă: 26% din zona schiabilă este acoperită cu zăpadă artificială, 650 cm stratul de zăpadă pe sezon

  • Restaurante: 30 în total (1 restaurant la 6,2 km de pistă), 8 din 10 la calitate

  • Preţ: 57,38 euro/ bilet de adult pentru o zi, în perioada de vârf a sezonului

17. Zermatt, Elveţia

Un loc al superlativelor, în Zermatt se află cel mai înalt vârf din Elveţia şi cele mai înalte sisteme de teleschiuri din lume. În Zermatt nu se circulă cu maşina - ultimii cinci klilometri de la Täsch nu pot fi străbătuţi decât cu trenul. Zona de schi se întinde pe trei munţi: Rothorn, ideală pentru schiorii de nivel mediu, Gornergrat şi Klein Matterhorn. Cele mai "blânde" piste sunt cele de pe Theodul, cea mai mare regiune de schi în timpul verii din Europa.

  • Paturi: 17.780 în staţiune, 21.170 în total, incluzând Cervinia

  • Piste: 1.562 - 3.820 metri altitudine, 252 km lungime

  • Aglomeraţie: 97.733 - capacitate maximă pe oră

  • Zăpadă: 75% din zona schiabilă este acoperită cu zăpadă artificială, 700 cm stratul de zăpadă pe sezon

  • Restaurante: 57 în total (1 restaurant la 4,4 km de pistă), 9 din 10 la calitate

  • Preţ: 70,5 euro/ bilet de adult pentru o zi, în perioada de vârf a sezonului

16. Courmayeur, Italia

Aflată la capătul văii Aosta din partea de sud a vârfului Mont Blanc, la Courmayeur se ajunge uşor prin tunelul Mont Blanc, dinspre Chamonix. Mont Blanc, cu o altitudine de 4.810 metri, este excelent şi pentru căţărători, şi pentru schiori. De la Entrèves ajunci cu teleschiul la Punta Helbronner (3.470 de metri), de unde poţi schia prin impresionanta Vallée Blanche până la Chamonix.

  • Paturi: 5.963 în staţiune

  • Piste: 1.207 - 2.673 metri altitudine, 33 km lungime

  • Aglomeraţie: 27.666 - capacitate maximă pe oră

  • Zăpadă: 70% din zona schiabilă este acoperită cu zăpadă artificială, 700 cm stratul de zăpadă pe sezon

  • Restaurante: 5 în total (1 restaurant la 6,6 km de pistă), 8 din 10 la calitate

  • Preţ: 44 euro/ bilet de adult pentru o zi, în perioada de vârf a sezonului

15. Davos-Klosters, Elveţia

Davos este considerat oraşul aflat la cea mai mare altitudine din Europa, fiiind şi una dintre staţiunile de schi de top din munţii Alpi. Celebru şi ca oraş, şi ca centru de spa, cultural şi pentru congrese, pentru schiori Davos este sinonim cu muntele Parsen. Găzduieşte şi Institutul Federal Elveţian pentru cercetare a zăpezilor şi avalanşelor, zăpada fiind de foarte bună calitate. Văile însorite din Parsen sunt cunoscute în special pentru pârtiile de nivel uşor şi intermediar, în timp ce rutele din vale, Gämpen sau Mühle, sunt mai solicitante. Cea mai faimoasă pistă este coborârea de 12 kilometri din vârful Weissfluh spre Küblis.

  • Paturi: 24.000 în Davos, 8.600 în Klosters

  • Piste: 813 - 2.844 metri altitudine, 142 km lungime

  • Aglomeraţie: 48.473 - capacitate maximă pe oră

  • Zăpadă: 40% din zona schiabilă este acoperită cu zăpadă artificială, 1.036 cm stratul de zăpadă pe sezon

  • Restaurante: 26 în total (1 restaurant la 5,5 km de pistă), 7,7 din 10 la calitate

  • Preţ: 55,73 euro/ bilet de adult pentru o zi, în perioada de vârf a sezonului

14. Saas Fee, Elveţia

Satul pitoresc Saas Fee este aşezat în umbra unora dintre cele mai înalte vârfuri din Europa: Allalin, Alphubel şi grupul Mischabel, inclusiv vârful de 4.545 de metri Dom, formează un semicerc vast de gheaţă şi piatră. Zona principală pentru schi este gheţarul Fee, accesibil printr-un funicular subteran şi teleschiuri, inclusiv o gondolă cu capacitatea de 30 de persoane. De precizat că Saas Fee nu este un loc potrivit pentru schiori începători.

  • Paturi: 6.974

  • Piste: 1.782 - 3.573 metri altitudine, 56 km lungime

  • Aglomeraţie: 24.505 - capacitate maximă pe oră

  • Zăpadă: 40% din zona schiabilă este acoperită cu zăpadă artificială, 800 cm stratul de zăpadă pe sezon

  • Restaurante: 10 în total (1 restaurant la 5,6 km de pistă), 8 din 10 la calitate

  • Preţ: 57,38 euro/ bilet de adult pentru o zi, în perioada de vârf a sezonului

13. Mayrhofen, Austria

Situat în valea Zillertal, Mayrhofen se numără printre cele mai populare staţiuni de schi din Austria., zona Ahorn a fost recent modernizată. Cel mai mare sistem de teleschi al Austriei - cu o capacitate de 160 de persoane - transportă schiorii la White Lounge, zonă cu hotel, un sat de iglu, bar şi locuri de relaxare. Penken, al doilea munte din Mayrhofen şi cu un spaţiu mult mai mare pentru schi, are un teren mult mai "blând" pentru începători. Cea mai abruptă pârtie a Austriei se găsesşte tot aici - Harakiri.

  • Paturi: 16.659 în staţiune, 24.359 în valea Zillertal

  • Piste: 620 - 2.538 metri altitudine, 115 km lungime

  • Aglomeraţie: 76.641 - capacitate maximă pe oră

  • Zăpadă: 78% din zona schiabilă este acoperită cu zăpadă artificială, 650 cm stratul de zăpadă pe sezon

  • Restaurante: 31 în total (1 restaurant la 3,7 km de pistă), 8 din 10 la calitate

  • Preţ: 49 euro/ bilet de adult pentru o zi, în perioada de vârf a sezonului

12. Obergurgl, Austria

Pitorescul Obergurgl este unul dintre satele permanent locuite aflate la cea mai mare altitudine din Alpi. Top-Express, o telegondolă cu opt locuri, leagă satul de Hochgurgl, staţiunea de ski aflată la cea mai mare altidudine din austria, un complex hotelier deschis doar iarna. Zona de schi din Obergurgl acoperă doi munţi: Festkogel, cu piste predominant pentru experţi, dar şi cu câteva opţiuni pentru intermediari, şi Hohe Mut.

  • Paturi: 4.500

  • Piste: 1.789 - 3.027 metri altitudine, 60 km lungime

  • Aglomeraţie: 39.663 - capacitate maximă pe oră

  • Zăpadă: 95% din zona schiabilă este acoperită cu zăpadă artificială, 60 cm stratul de zăpadă pe sezon

  • Restaurante: 12 în total (1 restaurant la 5 km de pistă), 8 din 10 la calitate

  • Preţ: 47 euro/ bilet de adult pentru o zi, în perioada de vârf a sezonului

11. Wengen, Elveţia

Wengen a sărbătorit 125 de ani de sporturi de iarnă în 2013. Staţiunea găzduieşte faimoasa cursă Lauberhorn, cea mai lungă cursă de coborâre din circuitul Cupei Mondiale. Staţiunea poate fi accesată doar cu trenul, neavând drum pentru maşini.

  • Paturi: 5.200 în staţiune, 19.200 în regiune

  • Piste: 944 - 2.399 metri altitudine, 86 km lungime

  • Aglomeraţie: 30.454 - capacitate maximă pe oră

  • Zăpadă: 63% din zona schiabilă este acoperită cu zăpadă artificială, 100 cm stratul de zăpadă pe sezon

  • Restaurante: 18 în total (1 restaurant la 4,8 km de pistă), 8 din 10 la calitate

  • Preţ: 51,64 euro/ bilet de adult pentru o zi, în perioada de vârf a sezonului

10. Zell am See, Austria

Localizat pe o mică peninsulă, oraşul Zell am See este "păzit" în spate de muntele Schmittenhöhe. Primul teleschi a fost construit în 1928. Pistele de coborâre înspre Schmittental sunt toate marcate pentru experţi, dar există şi un drum cu un nivel mai mic de dificultate care duce spre centrul oraşului. Zell am See are şi o scenp culturală bogată - concerte de muzică clasică, festivaluri şi piese de teatru sunt organizate de-a lungul anului în castel.

  • Paturi: 5.200 în staţiune, 19.200 în regiune

  • Piste: 944 - 2.399 metri altitudine, 86 km lungime

  • Aglomeraţie: 30.454 - capacitate maximă pe oră

  • Zăpadă: 63% din zona schiabilă este acoperită cu zăpadă artificială, 100 cm stratul de zăpadă pe sezon

  • Restaurante: 18 în total (1 restaurant la 4,8 km de pistă), 8 din 10 la calitate

  • Preţ: 51,64 euro/ bilet de adult pentru o zi, în perioada de vârf a sezonului

9. Les Deux Alpes, Franţa

Zona cu cel mai mic nivel de dificultate pentru schi începe chiar din vârful platoului montan - pe gheţarii Mantel şi Girose. Pasionaţii pot schia aici şi în timpul verii, având la dispoziţie probabil cel mai bun parc de zăpadă pentru vară din lume. În timpul iernii, parcul este mutat la La Toura. Dintre pistele existente în zonă, Dôme de la Lauze este punctul de start pentru ceea ce e considerată cea mai lungă pârtie de de schi din lume: 17 kilometri până la Mont de Lans.

  • Paturi: 30.000

  • Piste: 1.280 - 3.568 metri altitudine, 134 km lungime

  • Aglomeraţie: 86.571 - capacitate maximă pe oră

  • Zăpadă: 25% din zona schiabilă este acoperită cu zăpadă artificială, 650 cm stratul de zăpadă pe sezon

  • Restaurante: 9 în total (1 restaurant la 14,9 km de pistă), 8 din 10 la calitate

  • Preţ: 45 euro/ bilet de adult pentru o zi, în perioada de vârf a sezonului

8. Espace Killy, Franţa

În timp ce centrul istoric al oraşului aminteşte de un sat montan savoiard, Tignes, pe de altă parte, este o staţiune construită cu un scop precis, cu elemente din ciment acoperite recent cu lemn şi piatră naturală. 

  • Paturi: 58.057

  • Piste: 1.550 - 3.456 metri altitudine, 232 km lungime

  • Aglomeraţie: 162.210 - capacitate maximă pe oră

  • Zăpadă: 50% din zona schiabilă este acoperită cu zăpadă artificială, 800 cm stratul de zăpadă pe sezon

  • Restaurante: 25 în total (1 restaurant la 9,3 km de pistă), 10 din 10 la calitate

  • Preţ: 50,5 euro/ bilet de adult pentru o zi, în perioada de vârf a sezonului

7. Paradiski, Franţa

Paradiski a luat naştere în 2003 prin construcţia Vanoise Express, un sistem de tekeschi pe două niveluri care trece pe deasupra canionului dintre două zone de schi: La Plagne şi Les Arcs. Ambele includ diferite opriri, de la sate vechi de munte, cum ar fi Villaroger, Champagny şi Montalbert, până la staţiuni special construite pentru schi, precum Arc 1950, o zonă de lux. La Plagne şi Les Arcs pun la dispoziţie kilometri de piste ideale penturu începători şi intermediari. Drumuri mai grele pot fi găsite în Les Arcs, unde se află şi cea mai rapidă pârtie de schi din lume - Kilomètre Lancé.

  • Paturi: 80.000

  • Piste: 1.200 - 3.220 metri altitudine, 380 km lungime

  • Aglomeraţie: 271.451 - capacitate maximă pe oră

  • Zăpadă: 15% din zona schiabilă este acoperită cu zăpadă artificială, 700cm stratul de zăpadă pe sezon

  • Restaurante: 43 în total (1 restaurant la 8,8 km de pistă), 7 din 10 la calitate

  • Preţ: 53,5 euro/ bilet de adult pentru o zi, în perioada de vârf a sezonului

6. St Anton, Austria

Considerat locul de naştere al schiului modern, St anton a găzduit în 2001 Campionatul Mondial de schi alpin, rămânând în acelaşi timp un sat prietenos şi cosmopolit. Zona de schi este o provocare pentru cei începători, în special prin zonele din Valluga, Schindlerkar şi Mattun.

  • Paturi: 10.359

  • Piste: 1.290 în total, 2.650 metri altitudine, 113 km lungime

  • Aglomeraţie: 56.691 - capacitate maximă pe oră

  • Zăpadă: 86% din zona schiabilă este acoperită cu zăpadă artificială, 1.200 cm stratul de zăpadă pe sezon

  • Restaurante: 14 în total (1 restaurant la 8,1 km de pistă), 10 din 10 la calitate

  • Preţ: 48 euro/ bilet de adult pentru o zi, în perioada de vârf a sezonului

5. Trois Vallées, Franţa

Méribel este situat în zona cea mai mare de schi din lume, Trois Vallées, formată în total din nouă munţi, dintre care cel mai înalt este Mont du Vallon, de 2.952 de metri, cu două pârtii excelente de nivel intermediar.

  • Paturi: 35.000

  • Piste: 1.112 - 3.242 metri altitudine, 493 km lungime

  • Aglomeraţie: 298.519 - capacitate maximă pe oră

  • Zăpadă: 33% din zona schiabilă este acoperită cu zăpadă artificială, 750 cm stratul de zăpadă pe sezon

  • Restaurante: 65 în total (1 restaurant la 8,1 km de pistă), 8 din 10 la calitate

  • Preţ: 57 euro/ bilet de adult pentru o zi, în perioada de vârf a sezonului

4. Alpe d'Huez, Franţa

Celebră pentru că este capătul uneia dintre cele mai grele etape din Tour de France, Alpe d'Huez este şi o minunată staţiune de schi, situată pe un platou vast însorit, deasupra văii Romanche. Staţiunea a fost construită în 1960 şi nu are un farmec aparte, dar are o ofertă mult mai variată faţă de alte staţiuni franceze: muzee, concerte, un cinematograf, patinoarul din Palais des Sports şi multe baruri şi restaurante. Pârtiile din apropierea staţiunii sunt perfecte pentru începători, nivelul de dificultate crescând odată cu altitudinea.

  • Paturi: 32.000

  • Piste: 1.080 - 3.318 metri altitudine, 176 km lungime

  • Aglomeraţie: 105.211 - capacitate maximă pe oră

  • Zăpadă: 34% din zona schiabilă este acoperită cu zăpadă artificială, 600 cm stratul de zăpadă pe sezon

  • Restaurante: 22 în total (1 restaurant la 8 km de pistă), 8 din 10 la calitate

  • Preţ: 47 euro/ bilet de adult pentru o zi, în perioada de vârf a sezonului

3. Kitzbühel, Austria

Este una dintre cele mai scumpe zone de schi din Austria şi acoperă munţii Hahnenkamm (1.660 metri), Ehrenbachhöhe (1.800 metri) şi Pengelstein (1.939 metri). Un itinerariu marcat, "safari", traversează întreaga zonă dintre satul vecin Kirchberg şi Pass Thurn, pe o distanţă de 16 kilometri.

  • Paturi: 6.057 în staţiune, 16.423 în zonă

  • Piste: 778 - 1.997 metri altitudine, 197 km lungime

  • Aglomeraţie: 91.476 - capacitate maximă pe oră

  • Zăpadă: 62% din zona schiabilă este acoperită cu zăpadă artificială, 650 cm stratul de zăpadă pe sezon

  • Restaurante: 59 în total (1 restaurant la 8 km de pistă), 10 din 10 la calitate

  • Preţ: 47 euro/ bilet de adult pentru o zi, în perioada de vârf a sezonului

2. Val Gardena, Italia

Una dintre cele mai frumoase zone de schi din munţii italieni Dolomiţi, Grödner Valley sau Val Gardena acoperă trei sate: Selva, Santa Cristina şi Ortisei. Selva are cele mai multe hoteluri şi orferă cel mai direct acces la reţeaua de teleschi care leagă Val Gardena de văile Alta Badia şi Fassa. Santa Cristina este cunoscut pentru linişte şi tradiţie, iar Ortisei este un oraş mic şi vechi. Cea mai faimoasă pârtie de schi este Saslong, iar cele mai grele sunt Col Raiser, Mont Seura şi Dantercepies.

  • Paturi: 8.300 în staţiune, 60.539 în zonă

  • Piste: 1.258 - 3.270 metri altitudine, 375 km lungime

  • Aglomeraţie: 265.563 - capacitate maximă pe oră

  • Zăpadă: 57% din zona schiabilă este acoperită cu zăpadă artificială, 450 cm stratul de zăpadă pe sezon

  • Restaurante: 101 în total (1 restaurant la 3,7 km de pistă), 9,6 din 10 la calitate

  • Preţ: 52 euro/ bilet de adult pentru o zi, în perioada de vârf a sezonului

1. Portes du Soleil, Franţa

Morzine se numără printre cele mai mari şi tradiţionale staţiuni cu sporturi de iarnă din Franţa, fiind în special populară în rândul familiilor. Portes du Soleil este un complex de 14 staţiuni de schi din Franţa şi Elveţia, cele mai multe dintre ele fiind interconectate şi formând două domenii mari care pot fi accesate cu uşurinţă din Morzine.

  • Paturi: 21.000 în staţiune, 98.965 în zonă

  • Piste: 970 - 2.269 metri altitudine, 370 km lungime

  • Aglomeraţie: 253.915 - capacitate maximă pe oră

  • Zăpadă: 60% din zona schiabilă este acoperită cu zăpadă artificială, 800 cm stratul de zăpadă pe sezon

  • Restaurante: 90 în total (1 restaurant la 4,1 km de pistă), 9 din 10 la calitate

  • Preţ: 47,5 euro/ bilet de adult pentru o zi, în perioada de vârf a sezonului

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici