Comisia Europeană respinge, în PREMIERĂ, proiectul de buget propus de un stat membru al Zonei Euro/ Reacţia unui membru al guvernului

Comisia Europeană a respins, marţi, proiectul de buget propus de Guvernul Italiei, cerând Romei să prezinte un nou plan bugetar în cel mult trei săptămâni, informează site-ul agenţiei Reuters şi cotidianul La Repubblica.

2368 afișări
Imaginea articolului Comisia Europeană respinge, în PREMIERĂ, proiectul de buget propus de un stat membru al Zonei Euro/ Reacţia unui membru al guvernului

Comisia Europeană respinge, în PREMIERĂ, proiectul de buget propus de un stat membru UE

Proiectul de buget prezentat de Guvernul Giuseppe Conte a fost criticat dur la Bruxelles, din cauza facilităţilor fiscale, a deficitului bugetar şi a gradului mare de îndatorare.

"Astăzi, pentru prima dată, Comisia Europeană este obligată să ceară unui stat membru al zonei euro să revizuiască proiectul bugetar", a declarat Valdis Dombrovskis, vicepreşedinte al Comisiei Europene responsabil de Afacerile zonei euro, Dialog Social şi Stabilitate Financiară.

"Am adoptat un aviz prin care oferim Italiei trei săptămâni pentru prezentarea unui proiect bugetar revizuit pentru anul 2019", a precizat Dombrovskis.

Reacţia lui Matteo Salvini

Matteo Salvini, vicepremier al Italiei, a criticat dur, marţi, contestaţiile Comisiei Europene faţă de proiectul de buget pe anul 2019 transmis de Guvernul Giuseppe Conte, informează site-ul agenţiei ANSA.

Liderii de la Bruxelles "nu atacă un guvern, ci un popor. Sunt lucruri care continuă să genereze iritarea italienilor, iar apoi se întreabă de ce popularitatea Uniunii Europene este la nivelul mimin", a declarat Matteo Salvini în cursul vizitei în România.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici