Comisia Europeană vine în sprijinul naturii. Ce scop îşi propune să atingă până în 2030

  • Comisia Europeană a publicat orientările privind identificarea şi desemnarea de noi zone naturale protejate în UE, precum şi privind gestionarea zonelor protejate existente şi viitoare.
  • Scopul este ca până în 2030 să fie protejat cel puţin 30 % din teritoriul terestru şi maritim al UE.
601 afișări
Imaginea articolului Comisia Europeană vine în sprijinul naturii. Ce scop îşi propune să atingă până în 2030

Potrivit unui comunicat al CE, aceste obiective sunt în concordanţă cu obiectivele globale propuse în cadrul celei de a 15-a Conferinţe a părţilor (COP15) la Convenţia ONU privind diversitatea biologică. O treime din această suprafaţă a UE - constând în zone foarte importante în ceea ce priveşte biodiversitatea şi clima - ar trebui să fie strict protejată, atât pe uscat, cât şi pe mare, în conformitate cu Strategia UE în domeniul biodiversităţii.

„Depindem de natură şi trebuie să o conservăm. Natura 2000 este pilonul unei reţele transeuropene pentru natură, dar sunt necesare eforturi suplimentare la nivel naţional pentru finalizarea acesteia. Orientările noastre le oferă statelor membre instrumente care să le ajute să identifice, să desemneze şi să gestioneze zone protejate suplimentare. Vom continua să colaborăm pentru a plasa natura europeană pe drumul către redresare până în 2030, în folosul planetei şi al economiei noastre”, a declarat comisarul pentru mediu, oceane şi pescuit, Virginijus Sinkevičius.

Conform CE, reţeaua actuală de zone protejate juridic nu este suficient de extinsă pentru a putea proteja biodiversitatea. Desemnările suplimentare ar trebui fie să contribuie la finalizarea reţelei Natura 2000, fie să facă parte din sisteme naţionale de protecţie.

Obiectivele pentru 2030 se aplică în întreaga UE, iar fiecare stat membru va desemna zone care urmează să fie protejate pe baza unor criterii ecologice obiective şi a cantităţii şi calităţii biodiversităţii. Beneficiile ecologice şi economice merg mână în mână, întrucât serviciile ecosistemice ale unicei reţele Natura 2000 existente (alimentaţie, filtrarea apei şi a aerului, rezistenţa la dezastre etc.) sunt estimate la 300 miliarde de euro pe an, iar reţeaua sprijină aproximativ 500.000 de locuri de muncă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici