Compania Johnson & Johnson a pierdut un proces cu statul american Oklahoma privind criza opioidelor

Compania farmaceutică Johnson & Johnson va fi nevoită să plătescă statului american Oklahoma 572 de milioane de dolari pentru rolul acesteia în criza consumului de opioide care a afectat statul în ultimii ani, potrivit CNN.

886 afișări
Imaginea articolului Compania Johnson & Johnson a pierdut un proces cu statul american Oklahoma privind criza opioidelor

Compania Johnson & Johnson a pierdut un proces cu statul american Oklahoma privind criza opioidelor

Sentinţa a fost pronunţată luni de către judecătorul Thad Balkman şi reprezintă finalul primului proces în care un stat american încearcă să tragă la răspundere o companie farmaceutică pentru rolul său din cadrul celei mai mari crize privind consumul de opioide din istoria Statelor Unite. În motivarea deciziei, judecătorul a menţionat că această criză „a produs ravagii” în Oklahoma.

Mai exact, statul Oklahoma a acţionat în instanţă compania pentru că aceasta ar fi promovat consumul de opioide. Potrivit reprezentanţilor statului, compania ar fi contribuit la o criză care ar fi dus la moartea a aproximativ 6.000 de cetăţeni din cauza consumului acestor substanţe. Oklahoma a cerut din partea Johnson & Johnson daune în valoare totală de 17,2 miliarde de dolari, susţinând că promovarea ilegală a consumului de opioide a distrus familii şi a devastat comunităţi.

TITLURILE ZILEI

Anterior, statul Oklahoma a ajuns la înţelegeri cu alţi doi producători de opioide: una în valoare de 270 de milioane de dolari cu Purdue Pharma, producătorul medicamentului OxyContin şi una în valoare de 85 de milioane de dolari cu Teva Pharmaceuticals.

„Sursa acestei crize este valul de medicamente disponibile pe bază de prescripţie care a inundat Oklahoma în ultimele două decenii”, a susţinut avocaţii în faţa instanţei. „Pagubele pe care le-a produs şi ameninţarea pe care această criză continuă să o reprezinte asupra sănătăţii publice şi Statului sunt cel mai mare pericol cu care Oklahoma s-a confruntat vreodată”, au adăugat aceştia, catalogând compania Johnson & Johnson ca fiind „un pericol public”.

În replică, producătorul de medicamente a susţinut că pledoaria reprezentanţilor statului este bazată pe „teorii radicale” şi că aceştia nu au demonstrat în mod clar cum Johnson & Johnson şi subsidiara sa Janssen ar fi contribuit la această criză. „Per total, Statul nu a reuşit să demonstreze că Janssen a promovat produse opioide în mod eronat sau că vreuna din campaniile Janssen ar fi afectat Oklahoma”, au arătat avocaţii companiei în timpul procesului.

Utilizarea eronată şi dependenţa de opioide au fost declarate o urgenţă privind sănătatea publică în Statele Unite. Potrivit estimărilor, 130 de persoane mor în fiecare zi în această ţară din cauza supradozelor de opioide. În 2017, 70.000 de persoane au decedat din această cauză.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici