Coreea de Nord este în "STARE DE RĂZBOI" cu Coreea de Sud. Reacţia marilor puteri după anunţ. Pentagonul promite noi demonstraţii de forţă militară - FOTO, VIDEO

Coreea de Nord a anunţat sâmbătă că este în "stare de război" cu Coreea de Sud şi că va negocia orice problemă intercoreeană pe baza acesteia. Casa Albă a declarat că ia "în serios" anunţul Coreei de Nord, notând totuşi că ameninţările Phenianului nu sunt neobişnuite. Rusia îndeamnă cele două state coreene şi Statele Unite să dea dovadă de "responsabilitate şi reţinere maximă". Oficiali din cadrul Pentagonului promit noi demonstraţii de capacităţi militare în timpul manevrelor organizate în comun cu armata sud-coreeană.

Imaginea articolului Coreea de Nord este în "STARE DE RĂZBOI" cu Coreea de Sud. Reacţia marilor puteri după anunţ. Pentagonul promite noi demonstraţii de forţă militară - FOTO, VIDEO

Coreea de Nord este în "STARE DE RĂZBOI" cu Coreea de Sud. Reacţia marilor puteri după anunţ. Pentagonul promite noi demonstraţii de forţă militară (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Începând de acum, relaţiile intercoreene sunt în stare de război şi toate problemele între cele două state coreene vor fi tratate conform unui protocol adaptat războiului", a declarat Coreea de Nord într-un comunicat comun atribut tuturor corpurilor guvernamentale şi instituţilor.

"Situaţia de durată conform căreia peninsula coreeană nu este nici în război, nici în stare de pace s-a încheiat", indică comunicatul difuzat de agenţia de presă oficială nord-coreeană Korean Central News Agency (KCNA).

Cele două state coreene sunt în prezent, tehnic, încă în război deoarece războiul Coreei din 1950-53 s-a terminat cu un armistiţiu şi nu cu un tratat de pace.

Statele Unite afirmă că iau "în serios" ameninţările Coreei de Nord

Casa Albă a declarat că ia "în serios" anunţul Coreei de Nord conform căruia se află în stare de război împotriva Coreei de Sud, notând totuşi că ameninţările Phenianului nu sunt neobişnuite.

"Am văzut informaţiile despre un nou comunicat deloc constructiv al Coreei de Nord. Luăm aceste ameninţări în serios şi rămânem în relaţii strânse cu aliatul sud-coreean", a declarat Caitlin Hayden, purtător de cuvânt al Consiliului naţional de Securitate.

Rusia îndeamnă Statele Unite şi cele două state coreene să aibă "reţinere maximă"

"Ne aşteptăm ca cele două tabere să dea dovadă de responsabilitate şi de reţinere maximă", a declarat Grigori Logvinov, un oficial din cadrul Ministerului rus de Externe.

Franţa îndeamnă Coreea de Nord să evite orice act provocator

Franţa a îndemnat sâmbătă Coreea de Nord să se abţină de la "orice nouă provocare", după ce regimul de la Phenian a anunţat că este în "stare de război" cu vecinii sud-coreeni.

Pentagonul promite noi demonstraţii de forţă militară

Zilele trecute, bombardiere invizibile pe radar de tip B-2, care pot fi dotate cu capacităţi nucleare, au survolat Coreea de Sud. În urmă cu câteva săptămâni, Statele Unite au trimis în zonă şi bombardiere de tip B-52.

"Statele Unite vor continua să prezinte capacităţi militare ultramoderne la aceste exerciţii", a declarat un oficial de la Pentagon, citat de Wall Street Journal.

Deşi utilizarea unor bombardiere de asemenea calibru riscă să atragă acţiuni imprevizibile de retorsiune din partea Coreei de Nord, oficialii americani cred că, în final, efectele vor fi stabilizatoare.

Coreea de Nord a anunţat luna aceasta că anulează armistiţiul şi celelalte tratate bilaterale de pace semnate cu Seul pentru a protesta faţă de exerciţiile militare comune ale Coreei de Sud cu Statele Unite.

Anularea armistiţiului deschide teoretic calea unei reluări a ostilităţilor, însă conform observatorilor, nu este prima dată când Coreea de Nord anunţă sfârşitul armistiţiului.

Armistiţiul a fost aprobat de adunarea generală a Naţiunilor Unite şi prin urmare ONU şi Coreea de Sud respins retragerea unilaterală a acestui acord de către Coreea de Nord.

Comunicatul de sâmbătă avertizează de asemenea că orice provocare militară în apropierea frontierelor terestre sau maritime între Nord şi Sud va fi urmată de "un coflict la scară largă şi un război nuclear".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici