Coreea de Nord nu va accepta noi negocieri dacă Statele Unite nu schimbă atitudinea

Coreea de Nord a anunţat, vineri, că negocierile pe tema programului nuclear cu Statele Unite nu vor mai fi reluate dacă Administraţia de la Washington nu renunţă la solicitarea dezarmării unilaterale, relatează site-ul agenţiei Associated Press.

616 afişări
Imaginea articolului Coreea de Nord nu va accepta noi negocieri dacă Statele Unite nu schimbă atitudinea

Coreea de Nord nu va accepta noi negocieri dacă Statele Unite nu schimbă atitudinea

"Transmitem clar încă o dată Statelor Unite că nu vor putea reuşi deloc să avanseze de la actualul impas şi, cu cât vor creşte acţiunile ostile şi neîncrederea faţă de Coreea de Nord, cu atât va fi mai dură reacţia noastră", a anunţat un purtător de cuvânt al Ministerului nord-coreean de Externe.

"Dacă Statele Unite nu renunţă la actuala metodă de lucru şi nu adoptă o nouă metodă, Coreea de Nord nu va relua deloc dialogul cu Statele Unite, iar perspectivele rezolvării problemei nucleare vor fi mai sumbre", precizează oficialul nord-coreean.

În aprilie, Donald Trump a catalogat drept "excelentă" relaţia cu liderul autoritarist din Coreea de Nord, Kim Jong-Un, manifestând disponibilitatea organizării unui nou summit. Preşedintele SUA a întrerupt brusc summitul cu liderul nord-coreean desfăşurat în februarie în Vietnam, din cauza disensiunilor privind programul nuclear nord-coreean. Liderul nord-coreean, Kim Jong-Un, a declarat că actualul impas în negocierile cu Statele Unite amplifică riscul revenirii la o perioadă tensionată, însă este interesat să aibă o nouă întrevedere cu Donald Trump dacă Washingtonul îşi schimbă atitudinea. Preşedintele SUA, Donald Trump, s-a întâlnit de două ori cu liderul Coreei de Nord, Kim Jong-Un, ultima oară la Hanoi, în luna februarie.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici