CORONAVIRUS: Comisia Europeană propune statelor membre prelungirea până la 15 iunie a restricţiilor privind călătoriile neesenţiale către UE

Comisia Europeană propune statelor membre ale spaţiului Schengen şi statele asociate spaţiului Schengen să prelungească, până la 15 iunie, restricţia temporară privind călătoriile neesenţiale către UE, anunţă CE pe site-ul instituţiei.

1486 afişări
Imaginea articolului CORONAVIRUS: Comisia Europeană propune statelor membre prelungirea până la 15 iunie a restricţiilor privind călătoriile neesenţiale către UE

CORONAVIRUS: Comisia propune statelor membre prelungirea până la 15 iunie a restricţiilor privind călătoriile neesenţiale către UE

Deşi unele state membre ale UE şi unele state asociate spaţiului Schengen fac paşi preliminari în direcţia relaxării măsurilor de combatere a răspândirii pandemiei, situaţia rămâne fragilă, atât în Europa, cât şi la nivel mondial. Prin urmare, trebuie să menţinem măsurile ce vizează frontierele externe pentru a reduce riscul de răspândire a bolii prin intermediul călătoriilor în UE. Eliminarea restricţiilor de călătorie trebuie să se facă eşalonat: după cum se subliniază în Foaia de parcurs europeană comună în ceea ce priveşte ridicarea măsurilor de izolare, controalele la frontierele interne vor trebui să înceapă să fie eliminate treptat şi într-un mod coordonat, şi apoi, într-o a doua etapă, să fie relaxate restricţiile la frontierele externe”, se arată în comunicatul CE.

Vicepreşedintele pentru promovarea modului nostru de viaţă european, Margaritis Schinas, a declarat: „Obiectivul general – de a limita răspândirea coronavirusului prin intermediul unui nivel scăzut de interacţiune socială – este încă valabil. În ciuda progreselor înregistrate în multe ţări europene, situaţia la nivel mondial este foarte fragilă. Este imperativ ca măsurile să fie luate treptat, diferitele restricţii urmând să fie ridicate etapizat”.
 
Comisarul pentru afaceri interne, Ylva Johansson, a declarat la rândul său: „Este necesară o abordare coordonată şi etapizată. Restabilirea funcţionării normale a spaţiului Schengen de liberă circulaţie reprezintă primul nostru obiectiv, de îndată ce situaţia sanitară va permite acest lucru. Restricţiile asupra liberei circulaţii şi controalele la frontierele interne vor trebui ridicate gradual, urmând ca într-o etapă ulterioară să eliminăm restricţiile la frontierele externe şi să permitem accesul în UE a cetăţenilor din afara UE pentru călătorii neesenţiale.”
 
Restricţia de călătorie, precum şi invitaţia de a o prelungi, se aplică „zonei UE+”, care include toate statele membre ale spaţiului Schengen (inclusiv Bulgaria, Croaţia, Cipru şi România) şi cele 4 state asociate spaţiului Schengen (Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia) – în total, 30 de ţări. Comisia invită continuarea abordării coordonate în ceea ce priveşte prelungirea, deoarece acţiunea la frontierele externe poate fi eficace numai dacă este pusă în aplicare de toate statele membre ale UE şi ale spaţiului Schengen la toate frontierele, cu aceeaşi dată de încetare şi în mod uniform.
 
Comisia va continua să sprijine statele membre în punerea în aplicare a restricţiei privind călătoriile neesenţiale către UE, inclusiv prin organizarea de reuniuni prin videoconferinţă cu miniştrii afacerilor interne. Orice nouă prelungire a restricţiei de călătorie după data de 15 iunie 2020 ar trebui să fie evaluată din nou, în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici