Criza politică din Puerto Rico: Guvernatorul Ricardo Rosselló şi-a dat demisia, după aproape două săptămâni de proteste majore

Ricardo Rosselló, guvernatorul statului american Puerto Rico, a anunţat că va demisiona din funcţie după aproape două săptămâni de proteste majore declanşate de o serie de remarci denigratoare şi acte de corupţie, relatează Reuters.

657 afișări
Imaginea articolului Criza politică din Puerto Rico: Guvernatorul Ricardo Rosselló şi-a dat demisia, după aproape două săptămâni de proteste majore

Guvernatorul din Puerto Rico şi-a dat demisia, în urma protestelor majore faţă de regimul său

Ricardo Rosselló a declarat într-un interviu televizat că va rămâne în funcţie până în data de 2 august, cânf Wanda Vazquez, secretarul pentru Justiţie din Puerto Rico, va prelua funcţia de guvernator.

Guvernatorul şi-a anunţat demisia la trei zile după ce a eşuat să rezolve criza prin promisiunea de a nu candida pentru un nou mandat şi de a demisiona din funcţia de lider de partid.

Ricardo Rosselló, în vârstă de 40 de ani, este liderul Partidului Progresist din Puerto Rico şi se afla la primul mandat de guvernator.

TITLURILE ZILEI

În perioada în care Rosselló a fost guvernator, insula a fost lovită de uraganele din 2017, în urma cărora peste 3.000 de persoane au murit. La câteva luni distanţă, teritoriul american a intrat în faliment.

Sute de mii de persoane au protestat luni în Puerto Rico, solicitând demisia guvernatorului teritoriului, Ricardo Rosello, după ce acesta a fost implicat într-un scandal în legătură cu mai multe remarci denigratoare, sexiste şi homofobe, făcute în cadrul unor discuţii private.

Unele dintre mesaje, făcute publice de către Centrul pentru Jurnalism de Investigaţie din Puerto Rico, includ remarci sexiste şi homofobe, inclusiv faţă de unii adversari politici, printre care primarul capitalei San Juan, Carmen Yulín. De asemenea, unele dintre mesajele transmise de Rosello includ glume cu privire la victimele uraganului Maria, care a lovit Puerto Rico în septembrie 2017.

Între timp, guvernatorul Rosello a cerut scuze pentru comentariile făcute în cadrul acelor discuţii. „Am folosit cuvinte pentru care aş vrea să vă cer scuze, dar, în acelaşi timp, am luat măsuri importante pentru ajutorarea cetăţenilor vulnerabili”, a spus el. „Îmi pare rău pentru toate lucrurile pe care le-am spus”, a adăugat Rosello.

În urma protestelor din acest teritoriu al Statelor Unite, preşedintele Donald Trump a declarat că Ricardo Rosello este „un guvernator groaznic”, însă nu a cerut în mod explicit demisia acestuia.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici