Departamentul de Stat susţine că evidenţa e-mailurilor predată de Hillary Clinton este incompletă

Hillary Clinton nu a predat cel puţin 15 e-mailuri din perioada în care era secretar de Stat, a anunţat joi Departamentul american de Stat, contrazicând afirmaţia acesteia potrivit căreia cele 30.000 de e-mailuri predate reprezintă raportul complet, relatează Reuters, în pagina electronică.

161 afișări
Imaginea articolului Departamentul de Stat susţine că evidenţa e-mailurilor predată de Hillary Clinton este incompletă

Departamentul de Stat susţine că evidenţa e-mailurilor predată de Hillary Clinton este incompletă (Imagine: AP/Mediafax Foto)

Departamentul a aflat că raportul este aparent incomplet după ce Sidney Blumenthal, un vechi prieten şi consilier informal al lui Clinton, a oferit câteva e-mailuri nedezvăluite anterior congresmenilor americani care investighează atacul din 2012 de la consulatul american din Benghazi, Libya.

Cele 15 e-mailuri fie lipsesc din raportul furnizat de Clinton, fie sunt incluse doar într-o formă incompletă. Departamentul a declarat că acestea nu sunt relevante pentru atacurile de la Benghazi deşi copiile postate online arată că ele vorbesc despre revoltele din Libia la modul general.

TITLURILE ZILEI

Purtătorul de cuvânt al lui Clinton, Nick Merrill, a declarat într-un e-mail, joi, că fostul secretar de Stat şi actual candidat la învestitura democrată pentru alegerile prezidenţiale, a oferit departamentului "toate e-mailurile pe care le avea de la Blumenthal". El nu a putut explica originea corespondenţei adiţionale pe care Blumenthal a oferit-o ca răspuns la citaţia congresmenilor.

Clinton, favorită la învestitura democrată pentru alegerile prezidenţiale din 2016, a generat critici cu privire la evitarea menţinerii unei evidenţe şi a normelor privind transparenţa prin folosirea unei adrese de e-mail private pentru activităţile legate de serviciu. Adresa privată era conectată la un server din propria casă.

Aceste informaţii au apărut în martie, la peste doi ani după ce Clinton a demisionat de la conducerea Departamentului de Stat. Ea susţine că a folosit un cont privat din comoditate şi că nu a încălcat nicio regulă.

Sondajele de opinie recente arată că peste jumătate dintre alegători susţin că ea nu este de încredere, parţial din cauza obiceiurilor sale de comunicare prin e-mail, deşi acest lucru nu i-a afectat popularitatea în rândul democraţilor.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici