Dezbatere europeană pe tema unui pact provizoriu cu Serbia

Miniştrii de Externe ai UE urmează să dezbată luni posibilitatea semnării unui acord provizoriu cu Serbia, gest perceput ca o susţinere pentru preşedintele sârb proeuropean în exerciţiu, Boris Tadici, în al doilea tur al scrutinului prezidenţial de la 3 februarie.

3 afișări
Imaginea articolului Dezbatere europeană pe tema unui pact provizoriu cu Serbia

Dezbatere europeană pe tema unui pact provizoriu cu Serbia

Tadici se confruntă în prezent cu rivalul său ultranaţionalist Tomislav Nikolici în cursa pentru prezidenţiale, după ce candidatul prorus l-a devansat pe actualul preşedinte cu cinci procente în urma primului tur de scrutin.

Deşi preşedinţia are prerogative reduse, liderii europeni vor să îl vadă pe Tadici învingător, înaintea aşteptatei proclamări unilaterale a independenţei regiunii separatiste Kosovo.

Multe state UE intenţioneză să ofere Serbiei un acord integral în vederea aderării la blocul comunitar şi menit să o îndepărteze de aliaţii ruşi, care au sprijinit Belgradul în campania împotriva independenţei Kosovo.

TITLURILE ZILEI

Belgia şi Olanda însă s-au opus semnării Acordului de Stabilizare şi Asociere (SAA), cerând arestarea lui Ratko Mladici, generalul sârb acuzat de crime de război.

Pactul "este complet în aer în acest moment", a declarat un diplomat european înaintea întâlnirii de luni, adăugând că, în cazul în care nu se ajunge la niciun acord, a fost pregătit un proiect de declaraţie prin care Serbia să fie încurajată în urmarea paşilor necesari pentru apropierea de UE, fără un angajament în acest sens.

Comisarul european pentru Extindere a respins perspectiva încheierii Acordului de Stabilizare şi Asociere (ASA) cu Serbia înainte de turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, subliniind însă că UE ar trebui să îşi manifeste dispoziţia de a semna documentul în curând.

"Ar trebui să trimitem astăzi un semnal foarte puternic poporului sârb privind viitorul european prin decizia de încheiere a ASA în curând", a declarat Olli Rehn, înaintea reuniunii miniştrilor de Externe ai UE.

"Cred că este prematur să discutăm acest lucru momentan", a precizat oficialul comunitar, întrebat dacă se pronunţă în favoarea semnării unui acord interimar înainte de turul doi al alegerilor prezidenţiale.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici