Doi români, acuzaţi de uciderea unui conaţional, căruia i-au dat foc în Italia

Doi cetăţeni români au fost arestaţi de poliţia din Torino (nordul Italiei), fiind acuzaţi de uciderea unui alt român, Vasile Doicescu, în vârstă de 40 de ani, căruia i-au dat foc, relatează La Stampa în ediţia electronică.

20 afișări
Imaginea articolului Doi români, acuzaţi de uciderea unui conaţional, căruia i-au dat foc în Italia

Doi români, acuzaţi de uciderea unui conaţional, căruia i-au dat foc în Italia

Doicescu Vasile, care a murit la 26 mai 2007 la Spitalul de Arşi din Torino, fusese internat cu o lună înainte, după ce a fost găsit cu arsuri grave în apropierea unei tabere de romi.

Potrivit unor mărturii, iniţial s-a crezut că este vorba de o tentativă de sinucidere, pe fondul unor neînţelegeri dintre bărbat şi soţia sa, care se afla în România.

Această versiune, însă, a devenit puţin credibilă după declaraţiile văduvei, care a ajuns între timp în Italia. Astfel, procuratura din Torino a demarat o anchetă în cadrul căreia câţiva martori oculari au declarat că două persoane i-au dat foc victimei.

TITLURILE ZILEI

Cercetările au condus, apoi, la cei doi cetăţeni români care au fost arestaţi de poliţia din Torino în timp ce încercau să părăsească localitatea.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici