Donald Trump a semnat un memorandum prin care cere anularea unei politici conform căreia imigranţii ilegali pot fi eliberaţi din arest

Preşedintele american Donald Trump a semnat, vineri, un memorandum prin care cere anularea unei politici conform căreia imigranţii ilegali pot fi eliberaţi din arest până la audierea privind statutul lor, relatează site-ul agenţiei Mediafax.

Imaginea articolului Donald Trump a semnat un memorandum prin care cere anularea unei politici conform căreia imigranţii ilegali pot fi eliberaţi din arest

Donald Trump a semnat un memorandum prin care anulează o politică privind imigranţii

Ca parte a memorandumului, liderul de la Casa Albă i-a cerut Secretarului Apărării, Jim Mattis, să alcătuiască o listă a clădirilor militare care pot fi folosite pentru reţinerea imigranţilor.

Marţi, Donald Trump a anunţat că intenţionează să trimită militari americani la frontiera dintre Statele Unite şi Mexic, înainte de construirea zidului, pentru a împiedica trecerea imigranţilor.

Donald Trump a promis în campania electorală că va construi un zid la frontiera dintre Statele Unite şi Mexic, precizând că lucrările vor fi suportate de autorităţile mexicane. Administraţia din Mexic a anunţat că nu va plăti nimic pentru zidul de la frontieră. Liderul de la Casa Albă a evocat chiar posibilitatea retragerii Statelor Unite din Tratatul Nord-American de Liber Schimb dacă Mexicul nu va lua măsuri pentru combaterea imigraţiei.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici