Donald Trump renunţă la impunerea de noi taxe pe importurile din China, reluând negocierile comerciale

Statele Unite şi China au convenit sâmbătă să reia negocierile comerciale după ce preşedintele Donald Trump a oferit concesii inclusiv renunţarea la impunerea de noi taxe şi o relaxare a restricţiilor asupra companiei Huawei, pentru a reduce tensiunile cu Beijingul, potrivit Reuters.

524 afișări
Imaginea articolului Donald Trump renunţă la impunerea de noi taxe pe importurile din China, reluând negocierile comerciale

Donald Trump renunţă la impunerea de noi taxe pe importurile din China, reluând negocierile comerciale

China a fost de acord să facă noi achiziţii de produse agricole din SUA şi să se întoarcă la masa de negocieri. Nu a fost stabilit niciun termen pentru a ajunge la un acord, iar cele două mari economii ale lumii rămân în contradicţie asupra unor părţi semnificative ale unui acord.

Ultima rundă de discuţii majore a eşuat în luna mai.

Pieţele financiare, care au fost zdruncinate de războiul comercial care durează de aproape un an, ar putea încuraja armistiţiul. Washingtonul şi Beijingul au plătit taxe de miliarde de dolari pentru importurile celuilalt, ameninţând că vor frâna o economie globală deja încetinită. Aceste taxe rămân în vigoare în timpul reluării negocierilor.

TITLURILE ZILEI

"Suntem din nou pe drumul cel bun", a declarat Trump presei după o întâlnire de 80 de minute cu preşedintele chinez Xi Jinping la summitul liderilor grupului celor mai puternice 20 de economii ale lumii (G20) de la Osaka, Japonia.

"Ne vom impune noi taxe şi vor cumpăra produse agricole", a spus Trump, fără a oferi detalii despre ce fel de produse ar fi vorba.

Preşedintele american a ameninţat că va impune noi taxe cu aproximativ 300 de miliarde de dolari pe alte tipuri de bunuri chinezeşti, inclusiv produse de consum, dacă întâlnirea din Japonia se va dovedi a fi nereuşită. O astfel de mişcare ar extinde taxele existente la aproape toate importurile chinezeşti în Statele Unite.

Într-o declaraţie privind discuţiile în ambele sensuri, Ministerul de Externe al Chinei l-a citat ​​pe Xi spunându-i lui Trump că speră că Statele Unite vor putea trata corect companiile chineze.

"China este sinceră în ceea ce priveşte continuarea negocierilor cu Statele Unite ... dar negocierile ar trebui să fie echitabile şi să arate respect reciproc", a declarat XI, potrivit ministerului.

Trump i-a oferit lui Xi o ramură de măslin în ceea ce priveşte compania Huawei, cel mai mare producător de echipamente de telecomunicaţii din lume. Administraţia Trump a transmsi că firma chineză este prea apropiată de guvernul chinez şi că prezintă un risc de securitate naţională şi a făcut presiuni asupra aliaţilor americani pentru a menţine Huawei în afara infrastructurii de telecomunicaţii 5G.

Departamentul de Comerţ al lui Trump a pus Huawei pe "lista entităţilor", interzicând în mod efectiv compania să cumpere piese şi componente de la companiile americane fără aprobarea guvernului SUA.

Dar Trump a declarat sâmbătă că nu crede că este corect faţă de furnizorii americani, care sunt supăraţi din cauza acestei mişcări. "Permitem asta, pentru că nu era siguranţă naţională", a spus el.

Trump a declarat că Departamentul de Comerţ al SUA va studia în următoarele câteva zile dacă va scoate Huawei de pe lista firmelor interzise de a cumpăra componente şi tehnologie de la companiile americane fără aprobarea guvernului.

China a salutat această schimbare de viziune. "Dacă SUA face ceea ce spune, atunci, bineînţeles, o salutăm", a declarat Wang Xiaolong, reprezentantul Ministerului chinez de Externe pentru summitul G20.

Taguri:
sua,
china,
g20

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici