Elveţia organizează un referendum pe tema expulzării automate a rezidenţilor străini condamnaţi

Elveţienii vor merge săptămâna viitoare la referendum pentru a vota dacă rezidenţii străini trebuie să fie expulzaţi automat din ţară în cazul în care sunt condamnaţi pentru diverse infracţiuni - de la crimă la depăşirea limitei de viteză - fără a avea dreptul la recurs, informează Reuters.

Imaginea articolului Elveţia organizează un referendum pe tema expulzării automate a rezidenţilor străini condamnaţi

Elveţia organizează un referendum pe tema expulzării automate a rezidenţilor străini condamnaţi (Immagine: Shuttesrtock/ Mediafax Foto)

Partidul Popular din Elveţia (SVP), care se opune ferm primirii imigranţilor în ţară, a propus această iniţiativă, asigurând aprobarea referendumului prin adunarea numărului necesar de voturi în Parlament, unde deţine o treime din locuri.

Iniţiativa SVP vine în contextul în care peste un milion de imigranţi au ajuns în Europa anul trecut, majoritatea dintre aceştia îndreptându-se spre Germania, unde s-a generat un val de indignare pe fondul agresiunilor din Ajunul Anului Nou din Koln, din cauză că cei mai mulţi suspecţi în acest caz sunt solicitanţi de azil.

Partidele democrate din Elveţia precum Democraţii liberi şi Social-Democraţii, se opun acestei iniţiative, acuzând SVP de rasism, atitudine extremistă, ceea ce ar putea duce la o deteriorare a relaţiilor cu UE.

Rezidenţii de altă naţionalitate din Elveţia reprezintă un sfert din populaţia de opt milioane de locuitori a ţării, dar 68% din totalul celor aflaţi în închisoare în Elveţia. Mulţi provin din state precum Italia şi Germania sau din ţările balcanice şi din Africa.

În baza propunerii de lege prezentate de SVP, cetăţenii străni vor fi deportaţi automat din ţară după ce îşi ispăşesc pedeapsele, fără a avea dreptul la recurs, în cazul în care sunt condamnaţi pentru crimă, viol, jaf, dar şi pentru intrare prin efracţiune şi depăşirea limitei de viteză. De asemenea, şi copiii imigranţilor născuţi în Elveţia ar putea fi vizaţi de această măsură dacă sunt condamnaţi pentru infracţiuni.

Iniţiativa SVP va fi supusă votului cetăţenilor în referendumul organizat pe 28 februarie.

"Dacă iniţiativa va trece, va însemna un vot împotriva unor ample grupuri de oameni din instituţii politice, economice şi civile", a avertizat Claude Longchamp, de la Institutul de Cercetare GfS.

Criticii atrag atenţia că deportările automate reprezintă încălcări ale Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului în cazul familiilor, în sensul că cei expulzaţi ar putea lăsa în urmă membri ai familiei care depind financiar de aceştia.

"Ar trebui să ne concentrăm pe garantarea siguranţei publice, şi nu pe circumstanţele infracţionale", a explicat parlamentarul Heinz Brand, membru al Partidului Popular.

"Scopul nostru nu este să deportăm câţi mai mulţi oameni, ci vrem doar să transmitem un mesaj, anume că dacă vor comite o infracţiune, vor avea de înfruntat consecinţe dure", a adăugat parlamentarul SVP.

Potrivit estimărilor făcute de oficiali din Guvernul elveţian, circa 10.210 de persoane ar fi putut fi expulzate din ţară în 2014, dacă legea propusă de SVP era în vigoare.

Vor exista însă nişte restricţii legale care vor fi avute în vedere de autorităţi în cazul ordonării expulzării, dacă propunerea de lege va fi adoptată.

Referendumul a atras atenţia şi numeroaselor mari firme elveţiene precum compania farmaceutică Novartis, ai cărei angajaţi din Elveţia sunt cetăţeni străini în proporţie de două treimi din totalul celor 13.500.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici