Eurocontrol şi Agenţia Europeană de Siguranţă a Aviaţiei avertizează companiile aeriene în legătură cu posibile atacuri aeriene sau cu rachete de croazieră în Siria

Organizaţia Europeană pentru Siguranţă Navigaţiei Aeriene (Eurocontrol) şi Agenţia Europeană de Siguranţă a Aviaţiei (AESA) au recomandat companiilor aeriene să exercite prudenţă în estul Mării Mediterane din cauza posibilităţii producerii unor atacuri aeriene sau cu rachete de croazieră în Siria, în următoarele 72 de ore, informează agenţiile de ştiri Reuters şi Tass.

17216 afișări
Imaginea articolului Eurocontrol şi Agenţia Europeană de Siguranţă a Aviaţiei avertizează companiile aeriene în legătură cu posibile atacuri aeriene sau cu rachete de croazieră în Siria

Eurocontrol avertizează companiile aeriene în legătură cu posibile atacuri cu rachete în Siria

Organizaţia Europeană pentru Siguranţă Navigaţiei Aeriene (Eurocontrol) şi Agenţia Europeană de Siguranţă a Aviaţiei (AESA) au recomandat companiilor aeriene să exercite prudenţă în estul Mării Mediterane din cauza posibilităţii producerii unor atacuri aeriene sau cu rachete de croazieră în Siria, în următoarele 72 de ore, informează Tass şi Reuters.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a ameninţat că ar putea ordona un atac militar punctual ca reacţie la presupusul bombardament chimic produs sâmbătă în localitatea Duma, la periferia Damascului. Regimul de la Damasc a negat orice implicare în atacul chimic produs într-o zonă insurgentă, propunând trimiterea unei echipe internaţionale pentru efectuarea anchetei.

TITLURILE ZILEI

"Din cauza posibilei lansări de atacuri aeriene în Siria cu rachete aer-sol şi/sau de croazieră în următoarele 72 de ore, şi posibilitatea perturbării intermitente a funcţionării echipamentului radio de navigaţie, aceste aspecte ar trebui luate în considerare atunci când sunt planificate operaţiuni de zbor în zona FIR Mediterana de Est/Nicosia", se arată într-o notificare postată pe site-ul organizaţiei europene.

Autorităţile aviatice din mai multe ţări, inclusiv Statele Unite, Marea Britanie, Franţa şi Germania, au recomandat de mai mult timp companiilor aeriene să nu intre în spaţiul aerian sirian, astfel că cele mai multe evită această zonă.

Notificarea emisă de organizaţia europeană face însă referire nu doar la spaţiul aerian sirian, ci la o regiune mai extinsă, incluzând spaţiul aerian cipriot şi apele din jur.

Companiile aeriene au devenit mai prudente în ceea ce priveşte zborurile deasupra zonelor de conflict după ce un avion de pasageri al Malaysia Airlines a fost doborât de o rachetă sol-aer deasupra Ucrainei, în anul 2014, în urma incidentului decedând toţi cei 298 de oameni de la bordul aeronavei.

La rândul ei, Agenţia Europeană de Siguranţă a Aviaţiei (AESA) a avertizat în legătură cu posibilitatea producerii unor atacuri militare în Siria şi a recomandat companiilor aeriene să urmărească eventualele schimbări în ceea ce priveşte regulile de securitate a zborurilor şi datele privind navigaţia aeriană.

Un grup naval american, care include portavionul nuclear Harry S. Truman, un crucişător şi patru distrugătoare, urmează să plece miercuri de la baza navală Norfolk din Virginia şi se va îndrepta spre Orientul Mijlociu.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici