Europarlamentar PSD: Nu România pune în pericol de moarte UE, ci intenţiilor unor lideri europeni

Eurodeputatul PSD Gabriela Zoană l-a contrazis, joi, pe comisarul european pentru Buget, Günther Oettinger, care a spus că România nu pune în pericol de moarte Uniunea Europenă, ţara noastră fiind un stat "pro-european prin excelenţă". Pericolul îl reprezintă intenţiile unor lideri europeni.

1926 afișări
Imaginea articolului Europarlamentar PSD: Nu România pune în pericol de moarte UE, ci intenţiilor unor lideri europeni

Europarlamentar PSD: Nu România pune în pericol de moarte UE, ci intenţiilor unor lideri europeni

„România NU pune Uniunea Europeană în "pericol de moarte", ba dimpotrivă, poporul român este unul pro-european prin excelenţă. Aş spune totuşi că intenţiile unor lideri europeni care s-au manifestat deschis pentru acea Europă cu două viteze pun în pericol atât construcţia europeană, cât şi valorile la care am aderat cu toţii odată intraţi în familia statelor membre ale Uniunii. România, alături de state precum Italia, Ungaria sau Polonia, a fost acuzată de către comisarul pentru buget Günther Oettinger, în contextul negocierilor extrem de dure care se poartă la Bruxelles pentru exerciţiul financiar 2021-2027, că face opoziţie valorilor Uniunii Europene şi pune în pericol familia europeană”, a afirmat europarlamentarul PSD, Gabriela Zoană, într-un comunicat de presă remis joi MEDIAFAX.

TITLURILE ZILEI

Aceasta susţine că declaraţiile comisarului european, Günther Oettinger, ar trebui puse în contextul negocierii bugetului Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027.

„În opinia mea, declaraţiile comisarului pentru Buget, domnul Günther Oettinger, trebuie puse în contextul negocierii bugetului Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027. România este, prin vocile celor care o reprezentăm la Bruxelles, unul dintre cei mai duri negociatori în această privinţă, iar acest lucru poate deranjează. Să nu uităm că România este una dintre ţările bine poziţionate în cadrul acestor negocieri, atât agricultura cât şi dezvoltarea regională urmând a primi mai mulţi bani de la bugetul Uniunii Europene, aceasta în detrimentul unor ţări care îşi văd bugetele diminuate”, a adăugat Zoană.

Comisarul european pentru Buget, Günther Oettinger, a declarat că proiectul UE este în "pericol de moarte", adăugând că "unii din interiorul Europei vor să slăbească sau să distrugă" proiectul, oficialul menţionând în acest sens "România, Polonia, Ungaria şi Guvernul Italiei", potrivit Politico.eu.

"Din punctul meu de vedere, proiectul este în pericol de moarte", a declarat oficialul.

"Unii din Europa vor să o slăbească sau să o distrugă - Polonia, Ungaria, România, Guvernul Italiei", a continuat Oettinger.

Oficialul european a mai declarat la un eveniment organizat marţi de o asociaţie germană că, de asemenea, UE mai este în pericol din cauza autocraţilor care provoacă războaie comerciale şi comit agresiuni, menţionând preşedintele rus Vladimir Putin, preşedintele turc Recep Tayyip Erdoğan şi "chinezul viclean".

Oettinger a mai afirmat că Guvernul din propria sa ţară, Germania, nu afişează suficient entuziasm pentru UE, în mod special în ceea ce priveşte bugetul.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici