Explozia de la Chişinău, provocată de o grenadă ofensivă

Explozia produsă miercuri seara în centrul Chişinăului a fost provocată de o grenadă ofensivă de tip RG-42, potrivit datelor obţinute în urma cercetărilor efectuate la locul deflagraţiei, a declarat şeful centrului de presă al Ministerului moldovean al Afacerilor Interne, relatează BASA-press.

116 afișări
Imaginea articolului Explozia de la Chişinău, provocată de o grenadă ofensivă

Explozia de la Chişinău, provocată de o grenadă ofensivă

Cel puţin 36 de persoane au avut nevoie de ajutorul medicului după ce o grenadă de tip RG-42 a explodat miercuri, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, în timpul manifestaţiilor dedicate hramului oraşului Chişinău.

TITLURILE ZILEI

Ala Maleca, şeful centrului de presă al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), a afirmat că în urma deflagraţiei au avut de suferit mai mulţi tineri aflaţi la concertul din centrul capitalei. Cel puţin 12 persoane au fost internate în spital cu leziuni corporale uşoare, o persoană a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, iar ceilalţi au fost lăsaţi să plece acasă, după acordarea primului ajutor medical.

"La locul infracţiunii s-a deplasat conducerea MAI, SIS (Serviciul de Informaţii şi Securitate) şi a Procuraturii, grupa operativă a Comisariatului General de poliţie şi echipa de genişti din cadrul MAI. Locul incidentului a fost izolat, fiind creată o zonă de securitate. În urma examinării la faţa locului au fost depistate schije de la o grenadă ofensivă de tip RG-42", a spus Meleca.

Potrivit sursei citate, în prezent cazul este cercetat de o echipă specială. Ofiţerii de urmărire penală din cadrul MAI, al Procuraturii şi SIS investighează pentru stabilirea circumstanţelor şi persoanelor implicate în producerea acestui incident.

"Grenada a fost adusă în centrul capitalei de o persoană necunoscută şi a fost plasată în apropierea Arcului de Triumf", a adăugat Meleca.

Ludmila Untură, medic coordonator al serviciului de urgenţă din Chişinău, a precizat că medicii de la urgenţă au preluat din centrul capitalei 35 de tineri, dintre care cea mai mare parte aveau răni uşoare. "Patru tineri au fost internaţi la Spitalul de Urgenţă", însă viaţa lor nu este în pericol, a spus Untură.

Cu ocazia Hramului Oraşului Chişinău, în Piaţa Marii Adunări Naţionale a avut loc miercuri un concert cu participarea mai multor vedete, printre care formaţia "Bravo", din Rusia, Ştefan Bănică Jr. şi Fly Project, din România.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici