Finlanda se aliază cu Germania şi Franţa în privinţa aderării României şi Bulgariei la Schengen

Finlanda s-a raliat Germaniei şi Franţei şi a refuzat, la rândul său, intrarea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen de liberă circulaţie a persoanelor în cadrul UE, a declarat joi un purtător de cuvânt al Guvernului finlandez.

65 afișări
Imaginea articolului Finlanda se aliază cu Germania şi Franţa în privinţa aderării României şi Bulgariei la Schengen

Finlanda s-a raliat Germaniei şi Franţei în privinţa aderării României şi Bulgariei la Schengen (Imagine: www.axa-schengen.com)

"Această poziţie oficială a fost decisă săptămâna trecută de comitetul pentru afaceri europene", care reuneşte miniştrii finlandezi din domeniul respectiv, a declarat pentru AFP Mikko Norros, purtătorul de cuvânt al cabinetului premierului.

Norros a precizat că se prevăzuse ca decizia să fie anunţată în cursul vizitei pe care ministrul francez pentru Afaceri Europene, Laurent Wauquiez, a efectuat-o joi la Helsinki.

Într-o conferinţă de presă comună cu ministrul finlandez pentru Afaceri Europene şi Imigraţie, Astrid Thors, Wauquiez a subliniat că aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen va avea efecte asupra securităţii Europei.

TITLURILE ZILEI

Thors a declarat, la rândul său, că cele două ţări au înregistrat progrese dar că mai trebuie luate "măsuri concrete pentru consolidarea luptei împotriva criminalităţii şi corupţiei".

"Nu este o problemă de securitate doar pentru Europa, ci o problemă de securitate şi dezvoltare pentru aceste ţări", a adăugat ministrul finlandez.

Salutând decizia finlandeză, Wauquiez a declarat: "Este foarte important pentru noi că astăzi, pentru prima dată, Guvernul finlandez şi-a exprimat oficial îndoielile privind posibilitatea României şi Bulgariei de a adera la Schengen".

El a calificat decizia drept "foarte simbolică" deoarece până în prezent această poziţie era susţinută doar de Franţa şi Germania. "Or, atunci când nu sunt decât Franţa şi Germania, niciodată nu este de bine", a declarat el în declaraţiile susţinute în limba engleză.

"Dacă baza de date (...) a spaţiului Schengen cade în mâinile criminalităţii organizate internaţionale, dispare toată securitatea internă europeană", a explicat el în cadrul unei conferinţe de presă la Helsinki, referindu-se la un fişier european folosit de poliţiile de frontieră.

Wauquiez a reiterat poziţia comună franco-germană, potrivit căreia aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen este "prematură".

Ministrul german de Interne, Thomas de Maiziere, a reiterat, joi, cu ocazia unei deplasări în Ungaria, că Germania se opune, pentru moment, aderării celor două ţări la Schengen.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici